Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Amy Winehouse l-a omis pe fostul soţ din testament

26 July 2011

Artista care a murit pe 23 iulie, la numai 27 de ani, nu l-a inclus pe fostul ei soţ în testamentul ei, pentru a se asigura că acesta nu va primi niciun procent din averea ei, estimată la peste 11 milioane de euro, relatează Daily Mail.

Winehouse, care va fi incinerată azi, după o slujbă evreiască la care vor fi de faţă membrii familiei şi prietenii ei, a divorţat de Blake Fielder-Civil în 2009.

Fostul ei soţ i-a împărtăşit autodistructivul apetit pentru alcool şi droguri, petrecând timp în mai multe clinici de dezintoxicare, iar Winehouse a vrut, se pare, să fie sigură de faptul că acesta nu va pune mâna pe vreun ban după tumultuoasa lor relaţie.

Potrivit unui apropiat al familiei, averea regretatei cântăreţe va fi împărţită între mama ei, Janis, care suferă de scleroză multiplă, tatăl ei, Mitch, şi fratele mai mare, Alex. Părinţii lui Amy s-au despărţit când aceasta avea doar 9 ani.

“Nu vă aşteptaţi ca totul să meargă ca pe roate”, a declarat un prieten apropiat de-al artistei. “Janis e foarte dulce, dar e slăbită din cauza bolii, iar Mitch e cel care preia mereu iniţiativa”.

Conform unui anunţ oficial al familiei, la înmormântarea lui Amy vor asista doar apropiaţii, însă nu a fost oferit vreun detaliu despre locul sau ora la care se va desfăşura slujba. Potrivit tradiţiei evreieşti, înmormântarea trebuie să fie oficiată cât mai curând.

 

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.
Loading...

Articole similare