Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Zoe Saldana îşi admiră mama

13 September 2010

Actriţa din „Avatar” (2009) a rămas fără tată la vârsta de nouă ani, iar mama ei a renunţat la viaţa din New York pentru a le duce pe cele trei fiice ale sale – Zoe Saldana are două surori, Cisely şi Marial – înapoi în Republica Dominicană, unde aveau ocazia să-şi împlinească visele, anunţă femaefirst.co.uk.

„Mama este eroul meu. S-a sacrificat pentru ca noi să putem beneficia de studii şi să ne împlinim visele, ne-a sfătuit să respectam şi să punem preţ pe valorile fireşti ca dragostea şi familia”, spune Zoe Saldana (32 de ani).

Zoe Saldana spune că obţinerea rolului Prinţesei Neytiri din pelicula „Avatar” a fost un vis devenit realitate, deoarece a considerat mereu că regizorul James Cameron (56 de ani) este ingenios.

„M-au ales de la primul casting. Nu ştiam la ce să mă aştept, dar eram extrem de încântată, pentru că l-am admirat dintotdeauna pe James Cameron. Cred că este ingenios modul în care, chiar şi în filmele cu efecte speciale, reuşeşte să includă latura umană şi un mesaj pozitiv”.

„De asemenea, a adus personaje feminine minunate pe marile ecrane, cum ar fi Linda Hamilton în “Terminator” şi Sigourney Weaver în seria “Alien””, a mai spus actriţa.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare