Urmareste-ne pe
TV Mania

Tot ce merită să știi despre televiziune

Zoe Saldana vrea roluri de femeie puternică

9 September 2010

Vedeta din blockbuster-ul “Avatar” a dezvăluit că mai degrabă ar renunţa la actorie, decât să joace roluri de “iubită” şi atât, potrivit ziarului The Scotsman.

“Hollywood-ul a crescut datorită portretizării femeilor în acest mod, ca având nevoie să fie salvate tot timpul pentru că sunt atât de incompetente. Aş prefera să renunţ la această industrie decât să fiu mereu iubita eroului”, a spus actriţa de 32 de ani.

“Dacă Spider Man ar veni mereu să mă salveze, aş ajunge la punctul în care să-i zic: «Stai aşa, omule, pot să mă descurc şi singură!»”, a completat Zoe.

În ultimii ani, ea a jucat mai multe roluri de femei dure şi deştepte, intrând în atenţia lumii cu rolul Nyotei Uhura din “Star Trek”, până să ajungă la partitura lui Neytiri din celebrul “Avatar”.

Deşi Saldana abia aşteaptă să revină în lumea Pandorei pentru următoarele filme din franciză, ea crede că următorul ar putea veni chiar şi peste 10 ani. “Când se va întâmpla, însă, ştiu că al doilea «Avatar» va fi la fel de minunat ca primul”, a explicat ea.

Ți-a plăcut acest articol? Dă-ne LIKE pe Facebook.

Articole similare