Homepage  / Articole

“The Voice”, terminat recent, a sedus America

de Redactia Tvmania

NBC a adaptat formatul de origine olandeză în America, iar rezultatele i-au surprins până şi pe cei mai optimişti specialişti.

Emisiunea a fost lider de audienţă la debutul din 26 aprilie, învingând programe consacrate, ca “Dancing with the Stars” şi “Glee”, iar finala de pe 29 iunie, câştigată de latino-americanul Javier Colon, a pus punct unui prim sezon de succes.

Concursul de talente muzicale “The Voice” va fi adaptat de Pro TV la noi, sub titulatura “Vocea României”, cu Loredana, Marius Moga, Smiley şi Horia Brenciu în juriu, însă până atunci producătorii trebuie să fie încurajaţi de rezultatele suratei americane.

Cu Christina Aguilera, Cee-Lo Green (Gnarls Barkley) şi Adam Levine (Maroon 5) în juriu, alături de cântăreţul country Blake Shelton, “The Voice” a fost numit “cel mai bun import olandez de la lalele încoace!”, de criticul Mallika Rao, de la revista Rolling Stone.

Aguilera & Co. revin în sezonul 2

Până la finala câştigată de Colon în faţa Diei Frampton, NBC a anunţat deja că pregăteşte şi un al doilea sezon al show-ului creat de celebrul John de Mol (“Big Brother”, “Deal or no Deal”). Prioritară pentru oficialii reţelei a fost păstrarea componenţei juriului.

“Antrenorii noştri fantastici au fost esenţiali în uriaşul succes al emisiunii în acest an şi suntem încântaţi că toţi vor reveni în al doilea sezon”, a declarat Paul Telegdy, vicepreşedinte al direcţiei de programe din NBC.

Pro TV dă mai mulţi bani!

Şi gazda Carson Daly, un popular moderator care a mai realizat emisiuni pentru MTV, se va întoarce în al doilea sezon, după ce a anunţat un turneu american, în această vară, alături de finaliştii “The Voice”. Potrivit NBC, sezonul doi al versiunii americane va începe în iarnă.

Până să-i vedem la treabă pe concurenţii de la ediţia autohtonă, ştim deja că Pro TV are un atu în faţa celor de la NBC: premiul! Câştigătorul american Javier Colon a plecat acasă cu 100 de mii de dolari (circa 69 de mii de euro), în vreme ce posesorul “vocii României” va încasa 100 de mii de euro.

Urmărește-ne pe Google News
VEZI PROGRAMUL TV
Program TV

PRO TV
  • 06:00 Ştirile Pro TV
    Ziua începe când Mihai Dedu şi Lavinia Petrea/Andreea Marinescu dau trezirea, Neti Sandu descrie şansele ca speranţele să prindă viaţă, când Florin Busuioc aduce...
  • 10:30 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 13:00 Ştirile Pro TV
    În mijlocul zilei şi din mijlocul evenimentelor, reporterii transmit cele mai noi şi complete informaţii pentru Ştirile de la ora 13:00. Nevoia oamenilor de a fi...
  • 14:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 15:00 La Măruţă AP
    Cătălin Măruţă a pregătit împreună cu echipa sa rubrici noi, filmări inedite, invitaţi cu poveşti surprinzătoare, dar şi subiecte ale momentului, exclusivităţi şi...
  • 17:00 Ştirile Pro TV
    Monica Dascălu vine în fiecare zi, de luni până vineri, începând cu ora 17:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a coordona un tur de forţă prin toate colţurile...
  • 18:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Andreea Esca vine în fiecare seară, de luni până vineri, începând cu ora 19:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a prezenta principalele subiecte ale zilei. Realitatea...
  • 20:30 Survivor România AP
  • 23:30 Ştirile Pro TV
    Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
  • 00:00 Bărbaţi în negru: Internaţional 12
  • 02:15 Lecţii de viaţă AP

  • 03:00 Vorbeşte lumea AP

  • 05:00 Ce spun românii

  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 06:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 08:00 'Neatza cu Răzvan şi Dani
    De luni până vineri, de la ora 8, Răzvan şi Dani îți dau Neatza la Antena 1! Alături de Nicolai Tand, Ramona, Florin Ristei și Cătălin Oprișan, ai 4 ore de bună...
  • 12:00 Observator

  • 14:00 Mireasa
    Dupã o binemeritatã pauză, în care şi-a dedicat timpul celor doi copii ai familiei, Simona Gherghe revine în forţă pe micile ecrane, într-un proiect cu totul nou...
  • 16:00 Acces direct AP
    "Acces Direct", unul dintre formatele puternice ale după-amiezii, difuzat de luni până vineri, de la ora 17.00, îşi cucereşte telespectatorii cu subiecte inedite...
  • 17:00 Observator

  • 18:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:30 Poftiţi pe la noi - Poftiţi prin ţară AP
    Timp de şapte sezoane a strunit vedetele și le-a pus la treabă pentru a da o mână de ajutor celor aflați la nevoie. Nea Mărin revine la Antena 1 cu un nou sezon...
  • 23:00 Observator

  • 23:30 Labirintul: Tratament letal 12
  • 02:30 Observator

  • 04:00 Acces direct AP

  • 05:00 Preţul cel bun

Kanal D
  • 06:45 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 07:30 Teleshopping
    Emisiune în care sunt prezentate diferite produse în scopul vânzarii lor catre telespectatorii doritori, prin intermediul unei comenzi telefonice. Află care sunt...
  • 08:15 Pastila de râs AP
    Ce te faci dacă într-o zi obisnuită ţi se întâmpla ceva neobişnuit? Te-a enervat şeful/ şefa?... Nu iţi recomandăm antidepresive, ci mai degrabă o pastilă de râs...
  • 08:45 Teleshopping

  • 09:15 Mireasa din Istanbul AP
    AP
  • 11:00 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 12:00 Ştirile Kanal D
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Echilibrata...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 15:00 Teo Show AP
    Plină de energie şi de poftă de viaţă, Teo Trandafir, împreună cu Bursucu', le aduce telespectatorilor, cu umorul atât de apreciat de români, noi poveşti seducătoare...
  • 17:00 Puterea dragostei AP

  • 19:00 Ştirile Kanal D AP

  • 20:00 Fiica Ambasadorului AP
    Sancar (Engin Akyürek) este fiul unui arendaş, care nu a părăsit niciodată satul în care a văzut lumina zilei, Muğla. Nare (Nesligan Atagül) este fiica unui ambasador...
  • 23:00 Fratele Meu AP
    Burak Özçivit, Murat Boz, partea 1, titlul original: KARDESIM BENIM, AP
  • 01:00 Ştirile Kanal D AP

  • 02:00 Puterea dragostei AP

  • 05:00 În căutarea adevărului AP