Actori cunoscuți din producții turcești de succes au fost extrem de activi pe rețelele de socializare în ultimele săptămâni. De la momente de relaxare, ședințe foto spectaculoase sau vacanțe în orașe europene celebre, iată ce au împărtășit cu fanii lor Can Yaman, Neslihan Atagül, Pinar Deniz și alte staruri îndrăgite.
Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.
Protagonistul serialului “Vis de iubire” a terminat filmările primului său serial în limba spaniolă, “El laberinto de las mariposas”, dar încă nu a părăsit Madridul.
Can Yaman continuă să petreacă timp de calitate în capitala Spaniei, iar de curând a fost la un concert al Laurei Pausini, artista alături de care a prezentat festivalul de la Sanremo. După concert, actorul a mers în culise pentru a o saluta pe artistă, întâlnirea lor devenind rapid virală.
Cel mai recent proiect: Producția sa internațională “Sandokan” va avea premiera la Pro TV pe 19 aprilie și va fi difuzată în fiecare duminică începând cu ora 17.45.
Cansu Tosun: Excursie în familie prin Europa
Actrița din “Dulceață amară” a făcut o excursie frumoasă în Europa, vizitând mai multe orașe precum Amsterdam, Ghent, Paris și Strasbourg. În această călătorie, ea a fost însoțită de soțul ei, Erkan Kolçak Köstendil, și de fiul lor Marsel, în vârstă de 6 ani.
Cel mai recent proiect: Comedia romantică de la Netflix, “She Said Maybe”. În acest film, ea interpretează rolul Leylei, verișoara excentrică a protagonistei Mavi (Beritan Balci).
Pinar Deniz: Ședință foto spectaculoasă
Protagonista din “Legea familiei” arată extraordinar în ședința foto realizată pentru revista “Marie Claire Arabia”, pentru care a purtat bijuterii ale unui brand foarte cunoscut.
Cel mai recent proiect: Serialul “Legea familiei” (“Yargi”, 2021-2024), premiat cu Emmy International, în care a făcut pereche cu Kaan Urgancıoğlu.
Ebru Şahin: Vacanță de vis la Barcelona
Actrița din “Prețul fericirii” și “Un adevărat gentleman” a avut o vacanță superbă la Barcelona, unde s-a distrat alături de prieteni, s-a plimbat și a încercat tot felul de delicii locale.
Cel mai recent proiect: Serialul „Gizli Bahçe” (“Grădina Secretă”), lansat în toamna lui 2024, în care i-a dat replica lui Murat Yıldırım.
Neslihan Atagül și Kadir Doğulu: Momente de emoție alături de Aziz
Neslihan a publicat imagini pline de emoție alături de micuțul Aziz, care a împlinit un an pe 6 martie, declarându-se o „mămică fericită și împlinită”.
Soțul ei, Kadir Doğulu, a urcat și el poze cu fiul lor. “Am împlinit un an. Cu toții împreună. Să ai o viață binecuvântată, fiul meu”, a scris Kadir pe Instagram, făcându-i și o declarație soției: „Mulțumesc, dragostea mea, mă bucur atât de mult că exiști!”.