Ce mai fac actorii din serialul „Lost: Naufragiaţii”

Ce mai fac actorii din serialul „Lost: Naufragiaţii”

de Redactia Tvmania

„Lost: Naufragiaţii” (creat de J.J. Abrams) s-a terminat, în SUA, în luna mai a anului trecut. De atunci au trecut zece luni, iar Matthew Fox, Josh Holloway, Elizabeth Mitchell, Daniel Dae Kim, Terry O’Quinn, Jorge Garcia şi Michael Emerson şi-au continuat viaţa, cu proiecte noi.

De la terminarea serialului „Lost: Naufragiaţii”, fanii au rămas fie cu un gust amar (cei nemulţumiţi de finalul plin de credinţă şi lumină), fie cu bucuria unui proiect lung de şapte ani, care i-a adus în fiecare săptămână în faţa micilor ecrane. În ambele cazuri, în urma serialului rămân personajele preferate de fiecare şi actorii care i-au interpretat. Din mai încoace, aceştia s-au mutat din Hawaii (unde au avut loc filmările), şi-au schimbat look-ul (Josh Holloway s-a tuns!) şi au înlocuit „Lost”-ul cu alte proiecte.

Momentan, se ştie că Matthew Fox (Jack Shephard) joacă într-o piesă de teatru, la Londra, „In a Forest Dark and Deep” („O piesă în West End este ceva la care am visat mereu. A fost scopul meu, după serial, să ajung să fac câte un film, câte o piesă de teatru – genul ăsta de structură ”, a explicat el pentru revista „Entertainment Weekly”). Şi exact aşa se întâmplă: actorul va fi personaj negativ în „I, Alex Cross”, o adaptare unei serii de cărţi scrise de James Patterson, în care Fox va fi un mafiot poreclit „Măcelarul”.

Tot prin Europa a stat şi Josh Holloway (James „Sawyer” Ford, în serial): a filmat pentru al patrulea film din seria „Misiune: Imposibilă”: „Mission Impossible: Ghost Protocol”, alături de Tom Cruise. Cât despre Elizabeth Mitchell (Juliet Burke, în serial) şi Daniel Dae Kim (Jin-Soo Kwon, în serial), aceştia sunt deja angajaţi în seriale difuzate peste Ocean: Mitchell are rolul principal din „V”, o poveste despre extratereştrii care invadează Terra cu gânduri aparent paşnice (şi, în plus, a terminat filmările la drama „Answers to Nothing”), iar Kim joacă în serialul poliţist „Hawaii Five-0” (şi în filmul „The Killing Game”).

Alături de J.J. Abrams

S-a scris că Michael Emerson (Benjamin Linus, în serial) şi Terry O’Quinn (John Locke) vor face din nou echipă, într-un serial de comedie făcut tot de J.J. Abrams („Odd Jobs”), dar proiectul a rămas în stand-by. Acum, Emerson face parte din distribuţia serialului „Person of Interest” (tot un proiect al ocupatului J.J. Abrams), în care e vorba despre un miliardar (Emerson) care face echipă cu un agnet CIA crezut mort (Jim Caviezel)), pentru a lupta împotriva criminalităţii din New York. Iar O’Quinn e ataşat de episodul-pilot al dramei cu elemente muzicale (?!) „Hallelujah” (creată de Marc Cherry, care face şi „Neveste disperate”), în care un străin ajunge într-un orăşel prins între forţele binelui şi ale răului.

Jorge Garcia (Hugo „Hurley” Reyes, în serial) colaborează şi el cu J.J. Abrams la „Alcatraz”, o dramă în care o echipă de agenţi FBI (condusă de o poliţistă interpretată Sarah Jones) se află pe urmele unui grup de evadaţi şi gardieni din faimoasa închisoare: oamenii au dispărut cu 30 de ani înainte şi revin în prezent. Până când apare acest serial, simpaticul Garcia şi-a umplut timpul cu roluri episodice în comedia „Mr. Sunshine” (cu Matthew Perry) şi „Fringe” (sezonul trei, a cărui a doua serie e difuzată şi la noi de Pro TV). În plus, a jucat în filmul „Maktub” şi va juca în „When We Were Pirates”.

VEZI PROGRAMUL TV

Program TV


PRO TV
  • 06:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 07:00 Ştirile PRO TV
    La fiecare final de săptămână, Cosmin Stan va face cuplu cu Andreea Marinescu sau Lavinia Petrea şi împreună le vor aduce telespectatorilor cele mai importante ştiri...
  • 10:00 Doctor de bine
  • 10:30 Arena bucătarilor AP
    Arena Bucătarilor este o emisiune pentru profesionişti şi pasionaţi de bunătăţuri, care vă invită să pătrundeţi în lumea nevăzută a gastronomiei. Această emisune...
  • 11:00 Excursie cu surprize AP
    După ce a promis că îşi duce familia într-o vacanţă în Hawaii, stresat că şi-ar putea pierde slujba, Bob schimbă planurile fără să le spună nimic alor lui. În locul...
  • 13:00 Apropo TV
    "Apropo" este unul dintre cele mai folosite cuvinte din vocabularul românilor. Fie ca sunt în maşină, la serviciu, acasă, pe stradă sau pur şi simplu aleg un iaurt...
  • 14:00 Visuri la cheie
    "Visuri la cheie" este un show de televiziune ce prezintă cazurile emoţionante ale unor familii, iar echipa emisiunii le transformă locuinţele în spaţii frumoase...
  • 16:00 Căsătoriţi pe nevăzute
    Cel mai urmărit experiment social al momentului, formatul TV care a schimbat viața multor oameni din toate colțurile lumii, vine la PRO TV. "Căsătoriți pe nevăzute"...
  • 18:00 România, te iubesc!
    Paula Herlo, Alex Dima, Cosmin Savu, Paul Angelescu şi Rareş Năstase caută şi informează publicul din toată România despre adevăruri pe care mulţi le-ar dori ascunse:...
  • 19:00 Ştirile PRO TV
    La fiecare final de săptămână, Cosmin Stan va face cuplu cu Andreea Marinescu sau Lavinia Petrea şi împreună le vor aduce telespectatorilor cele mai importante ştiri...
  • 20:00 Furios şi iute în viteza a 5-a 12
    Fostul poliţist Brian O'Conner (Paul Walker) face echipă cu fostul puşcăriaş Dominic Toretto (Vin Diesel) de partea cealaltă a legii. De când Brian şi Mia Toretto...
  • 22:15 Cifre periculoase 15
    Câştigător a două premii Oscar, actorul Ben Affleck ("Batman vs. Superman, Zorii Dreptăţii") este Christian Wolff, un savant matematician care are o relaţie mai...
  • 00:45 Apropo TV
    "Apropo" este unul dintre cele mai folosite cuvinte din vocabularul românilor. Fie ca sunt în maşină, la serviciu, acasă, pe stradă sau pur şi simplu aleg un iaurt...
  • 01:45 Las Fierbinţi 12
    Acţiunea se petrece în satul Fierbinţi, acolo unde existenţa locuitorilor se desfăşoară lent, într-un paradis rural care s-a adaptat, în stil pur românesc, la vremurile...
  • 02:45 Prima crimă 15
    Un broker de succes de pe Wall Street face tot ce este posibil pentru a-i salva viaţa fiului său răpit, din mâinile unor hoţi. Astfel, Will este forţat să-i ajute...
  • 05:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • 02:30 Ascensiunea lui Jupiter 12
    O tânără femeie îşi descoperă destinul ce i-a fost dat şi află că are o moştenire extraordinară care o ajută să readucă echilibrul în cosmos.
  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 06:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 10:00 Neatza de weekend
  • 13:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 13:30 Hello Chef!
    Antena 1 lansează un nou proiect de cooking - Hello Chef, ce aduce laolaltă săptămânal în bucătărie un chef - Roxana Blenche, un medic cardiolog pasionat de nutriţie...
  • 14:30 MediCOOL
    Cel mai nou proiect Antena 1, MediCOOL, îşi propune să aducă mai aproape oamenii de medici, pentru a putea primi sfaturi de specialitate. În fiecare săptămână, gazda...
  • 15:30 Asia Express AP
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:00 Asia Express AP
  • 23:30 X-Men: Dark Phoenix 12
    În timpul unei misiuni de salvare în spaţiu, Jean este aproape ucisă când este lovită de o forţă cosmică misterioasă. Odată ce se întoarce acasă, această forţă nu...
  • 01:30 Brigada Diverse la munte şi la mare AP
    Ultimul film al seriei B.D. continuă aventura simpaticilor bandiţi şi a vajnicilor poliţişti ce reuşesc să înveselească orice telespectator. În prima parte, Prafuri...
  • 03:30 Logan Lucky: Cursa norocului 12
    Fără opţiuni sau vreo perspectivă strălucită, cei trei pun la cale un jaf elaborat şi periculos chiar în mijlocul celei mai aglomerate competiţii NASCAR din zonă....
  • Vezi tot programul zilei
Kanal D
  • 06:45 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 07:30 Sport, dietă şi o vedetă AP
    Emisiunea "Sport, dieta şi o vedetă" are la bază un program ce se doreşte a fi un stimulent real pentru telespectatori, pentru a face mişcare sub orice formă ar...
  • 08:00 Teleshopping
    Emisiune în care sunt prezentate diferite produse în scopul vânzarii lor catre telespectatorii doritori, prin intermediul unei comenzi telefonice. Află care sunt...
  • 08:30 Teo Show AP
    Plină de energie şi de poftă de viaţă, Teo Trandafir, împreună cu Bursucu', le aduce telespectatorilor, cu umorul atât de apreciat de români, noi poveşti seducătoare...
  • 10:00 ROventura AP
    ROventura prezintă locuri pitoreşti, obiective turistice şi activităţi de agrement din România, prin ochii a doi prieteni călători, prezentatorii emisiunii: George...
  • 11:00 Apel la consilier
    Din perspectiva experienței de consilier medical, Eva Pavel le va prezenta telespectatorilor soluții și tehnologii inovatoare pentru problemele lor de sănătate...
  • 11:30 Teleshopping
    Emisiune în care sunt prezentate diferite produse în scopul vânzarii lor catre telespectatorii doritori, prin intermediul unei comenzi telefonice. Află care sunt...
  • 12:00 Ştirile Kanal D
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Telespectatorii...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 14:30 Asta-i România! AP
    Pe toate vrem să le cunoaştem şi să nu treacă neobservate. Emisiunea "Asta-i România!" ne prezintă o Românie, aşa cum este ea, cu bune şi cu rele. Întâmplări deosebite...
  • 16:00 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 18:00 Ştirile Kanal D
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Christian...
  • 19:00 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 20:00 Roata norocului AP
    Concurenţi norocoşi, premii uriaşe, adrenalină, muzică şi divertisment de calitate, acestea sunt ingredientele perfecte pentru serile de duminică, la "Roata Norocului".
  • 22:00 40 de întrebări cu Denise Rifai AP
    40 de întrebări adresate unui invitat, două minute pentru a răspunde la fiecare dintre acestea, într-o întâlnire revelatoare cu un jurnalist experimentat: Denise...
  • 00:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 01:00 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 04:00 Asta-i România! AP
    Pe toate vrem să le cunoaştem şi să nu treacă neobservate. Emisiunea "Asta-i România!" ne prezintă o Românie, aşa cum este ea, cu bune şi cu rele. Întâmplări deosebite...
  • 05:30 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • Vezi tot programul zilei
VEZI PROGRAMUL TV

Program Cinema

RULEAZĂ ASTĂZI LA CINEMATOGRAFELE DIN
VEZI PROGRAMUL CINEMATOGRAFELOR