Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.
Cine merge mai departe? Rezultatele primei semifinale
Dintr-un total de 15 concurenți, publicul a decis ca următoarele țări să primească biletul pentru marea finală:
- Republica Moldova (reprezentată de Satoshi cu piesa „Viva, Moldova!”)
- Grecia, Finlanda și Suedia (marile favorite ale serii)
- Israel (Noam Bettan), Belgia, Serbia, Croația, Lituania și Polonia.
Printre momentele memorabile s-au numărat apariția vedetei anilor ’80, Boy George, alături de Senhit (San Marino), dar și prezentarea pieselor Germaniei și Italiei, state calificate automat în finală. De asemenea, Noam Bettan (Israel) a confirmat statutul de favorit, videoclipul piesei sale „Michelle” adunând deja peste 3,4 milioane de vizualizări pe YouTube.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 14
Alexandra Căpitănescu reprezintă România: „Choke Me” intră în scenă joi, 14 mai
Atenția românilor se mută acum spre cea de-a doua semifinală, programată pentru joi seară. Alexandra Căpitănescu va urca pe scenă a treia, interpretând piesa „Choke Me”.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 6 / 14
Deși melodia a stârnit numeroase controverse în spațiul public, fiind catalogată de unii critici drept o „normalizare iresponsabilă a unei practici periculoase”, artista rămâne încrezătoare. Alexandra a declarat că mesajul este adesea înțeles greșit și că „lumea rămâne surprinsă” de profunzimea piesei odată ce o ascultă cu atenție.
Țările împotriva cărora va lupta România joi: Albania, Danemarca, Armenia, Cipru, Elveția, Norvegia, Azerbaidjan, Luxemburg, Malta, Bulgaria, Australia, Ucraina, Cehia și Letonia.
Un concurs sub semnul boicotului
Ediția din 2026 nu este lipsită de tensiuni. Eurovisionul traversează cel mai mare boicot din istoria sa de 70 de ani, cauzat de prezența Israelului în concurs. Posturi publice din Spania, Irlanda și Slovenia au refuzat să difuzeze evenimentul, televiziunea slovenă RTV descriind competiția drept un „circ”.
În ciuda acestor presiuni, organizatorii merg înainte, pregătind o finală cu 25 de țări. Reamintim că anul trecut trofeul a fost adjudecat de Austria, prin artistul JJ și piesa „Wasted Love”, motiv pentru care competiția revine acum la Viena.
Unde urmărim concursul? Transmisiunile TVR vor fi comentate de Bogdan Stănescu și Ilinca Băcilă pentru semifinale, în timp ce marea finală îi va aduce la microfon pe Bogdan Stănescu și Kyrie Mendel.
Sursă foto: Instagram – Profimedia – TVR
Citește și:
Actorii turci ai momentului