Homepage  / Ştiri / Televiziune

FOTO. Actorii serialului „Vlad”, difuzat de Pro TV, au avut parte de aventuri la filmările din Istanbul

FOTO. Actorii serialului „Vlad”, difuzat de Pro TV,  au avut parte de aventuri la filmările din Istanbul
5

de Redactia Tvmania

Povestea serialului VLAD continuă cu un nou sezon în care răzbunarea prinde forme nebănuite. Alianțele se schimbă, încrederea scade, iar trădarea apare de unde te aștepți mai puțin. Noi personaje care tulbură jocul pentru putere apar și schimbă destinele tuturor. Filmările pentru următorul sezon au început în forță, iar o parte din poveste a fost creată în Istanbul.

„Când ne-am gândit să facem un nou sezon, eram foarte conștienți de începutul nostru, de primele noastre episoade filmate în Grecia, unde am surprins cadre deosebite. Așa că și pentru începutul sezonului următor avem acțiune, secvențe uimitoare pe care am ținut neapărat să le filmăm în locuri speciale, extraordinare, care să-i surprindă pe cei care ne urmăresc. 

Așa am ajuns să filmam în Istanbul – un oraș minunat, plin de viață și istorie, cu locuri incredibile. Am reușit să avem primele secvențe pline de acțiune, cu peisaje superbe. Practic, avem cel mai interesant început, pentru ca povestea din VLAD să fie reinventată.”, spune Jesús del Cerro, regizorul serialului.

Adrian Nartea și George Piștereanu față în față cu paza de coastă!

În timpul filmărilor pe Canalul Bosfor, Adrian Nartea și George Piștereanu au avut parte de o adevărată aventură: paza de coastă a venit după ei în momentul în care se amenințau cu armele pentru filmarea unei secvențe importante.

Întâmplarea de pe Canalul Bosfor nu a fost singura. Avem foarte multe lucruri amuzante pe care le-am trăit în Istanbul. Au venit mascații după mine în Moschee pentru că alergam cu pistolul în mână. Ca să rămân tot la povești despre alergat, un tânăr student a văzut că fugeam agitat prin mulțime – pentru că așa era secvența, și s-a pus în fața mea să mă oprească. Am avut multe peripeții și au ieșit cadre uluitoare pe care abia aștept să le vedeți în sezonul următor”, a povestit Adrian Nartea.

Noul sezon va fi difuzat la începutul anului 2020. Miza lui VLAD este mare, iar lupta pentru putere se va ține doar între cei mai buni, cei care sunt mereu cu un pas înainte și sunt capabili să elimine pe oricine le stă in cale.

VEZI PROGRAMUL TV
Program TV

PRO TV
  • 06:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 07:00 Ştirile PRO TV
    La fiecare final de săptămână, Cosmin Stan va face cuplu cu Andreea Marinescu sau Lavinia Petrea şi împreună le vor aduce telespectatorilor cele mai importante ştiri...
  • 10:00 Doctor de bine
  • 10:30 Arena bucătarilor AP
    Arena Bucătarilor este o emisiune pentru profesionişti şi pasionaţi de bunătăţuri, care vă invită să pătrundeţi în lumea nevăzută a gastronomiei. Această emisune...
  • 11:00 Cu duzina e mai ieftin! AP
    Tom şi Kate Baker şi-au sacrificat viaţa profesională pentru a-şi creşte cei 12 copii. Atunci când Tom primeşte oferta de a antrena echipa de fotbal a unei universităţi...
  • 13:00 Apropo TV
    "Apropo" este unul dintre cele mai folosite cuvinte din vocabularul românilor. Fie ca sunt în maşină, la serviciu, acasă, pe stradă sau pur şi simplu aleg un iaurt...
  • 14:00 Visuri la cheie
    "Visuri la cheie" este un show de televiziune ce prezintă cazurile emoţionante ale unor familii, iar echipa emisiunii le transformă locuinţele în spaţii frumoase...
  • 16:00 Căsătoriţi pe nevăzute
    Cel mai urmărit experiment social al momentului, formatul TV care a schimbat viața multor oameni din toate colțurile lumii, vine la PRO TV. "Căsătoriți pe nevăzute"...
  • 18:00 România, te iubesc!
    Paula Herlo, Alex Dima, Cosmin Savu, Paul Angelescu şi Rareş Năstase caută şi informează publicul din toată România despre adevăruri pe care mulţi le-ar dori ascunse:...
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
  • 20:00 Furios şi iute 6 12
    După ce Dominic (Vin Diesel) şi Brian (Paul Walker) au distrus regele imperiului drogurilor din Rio, nu se mai pot întoarce acasă şi vor trăi fugind din calea legii.
  • 22:30 X-Men: Cei dintâi 12
    Acţiunea filmului este plasată în anii '60 când tensiunile dintre SUA şi Uniunea Sovietică ameninţau întreaga planetă. Înainte ca Charles (James McAvoy) şi Erik...
  • 01:00 Apropo TV
    "Apropo" este unul dintre cele mai folosite cuvinte din vocabularul românilor. Fie ca sunt în maşină, la serviciu, acasă, pe stradă sau pur şi simplu aleg un iaurt...
  • 02:00 Las Fierbinţi 12
    Acţiunea se petrece în satul Fierbinţi, acolo unde existenţa locuitorilor se desfăşoară lent, într-un paradis rural care s-a adaptat, în stil pur românesc, la vremurile...
  • 03:00 Bascheţii fermecaţi AP
    Impreuna cu prietenii sai din orfelinat, Calvin gaseste intr-o noapte o pereche de adidasi vechi si prafuiti cu initialele MJ. Dupa ce se incalta cu misteriosii...
  • 05:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 06:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 10:00 Neatza de weekend
  • 13:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 13:30 Hello Chef!
    Antena 1 lansează un nou proiect de cooking - Hello Chef, ce aduce laolaltă săptămânal în bucătărie un chef - Roxana Blenche, un medic cardiolog pasionat de nutriţie...
  • 14:30 MediCOOL
    Cel mai nou proiect Antena 1, MediCOOL, îşi propune să aducă mai aproape oamenii de medici, pentru a putea primi sfaturi de specialitate. În fiecare săptămână, gazda...
  • 15:30 Asia Express AP
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:00 Asia Express AP
  • 23:30 iUmor 12
    Cel mai "nebun" juriu din televiziune, format din Delia, Cheloo şi Mihai Bendeac caută cel mai amuzant român în emisiunea "iUmor", de la Antena 1. De la momente...
  • 02:30 I mai mult iUmor 15
  • 03:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 04:00 Captură la dublu 12
    Shannon esto poliţistă cu gura spurcată căreia îi sare atât de repede ţandăra încât nimeni nu vrea să fie partenerul ei pe teren. Asta până când Shannon este nevoită...
  • Vezi tot programul zilei
Kanal D
  • 06:45 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 07:30 Sport, dietă şi o vedetă AP
    Emisiunea "Sport, dieta şi o vedetă" are la bază un program ce se doreşte a fi un stimulent real pentru telespectatori, pentru a face mişcare sub orice formă ar...
  • 08:00 Teleshopping
    Emisiune în care sunt prezentate diferite produse în scopul vânzarii lor catre telespectatorii doritori, prin intermediul unei comenzi telefonice. Află care sunt...
  • 08:30 Teo Show AP
    Plină de energie şi de poftă de viaţă, Teo Trandafir, împreună cu Bursucu', le aduce telespectatorilor, cu umorul atât de apreciat de români, noi poveşti seducătoare...
  • 10:00 ROventura AP
    ROventura prezintă locuri pitoreşti, obiective turistice şi activităţi de agrement din România, prin ochii a doi prieteni călători, prezentatorii emisiunii: George...
  • 11:00 Apel la consilier
    Din perspectiva experienței de consilier medical, Eva Pavel le va prezenta telespectatorilor soluții și tehnologii inovatoare pentru problemele lor de sănătate...
  • 11:30 Teleshopping
    Emisiune în care sunt prezentate diferite produse în scopul vânzarii lor catre telespectatorii doritori, prin intermediul unei comenzi telefonice. Află care sunt...
  • 12:00 Ştirile Kanal D
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Telespectatorii...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 14:30 Asta-i România! AP
    Pe toate vrem să le cunoaştem şi să nu treacă neobservate. Emisiunea "Asta-i România!" ne prezintă o Românie, aşa cum este ea, cu bune şi cu rele. Întâmplări deosebite...
  • 16:00 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 18:00 Ştirile Kanal D
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Christian...
  • 19:00 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 20:00 Roata norocului AP
    Concurenţi norocoşi, premii uriaşe, adrenalină, muzică şi divertisment de calitate, acestea sunt ingredientele perfecte pentru serile de duminică, la "Roata Norocului".
  • 22:00 40 de întrebări cu Denise Rifai AP
    40 de întrebări adresate unui invitat, două minute pentru a răspunde la fiecare dintre acestea, într-o întâlnire revelatoare cu un jurnalist experimentat: Denise...
  • 00:00 Ultima Generaţie AP
    Sinopsis: Când milioane de oameni încep să dispară, Gabby, sora ei şi ceilalţi însoţitori ai lor vor trebui să rămână împreună pentru supravieţuire şi să-şi dea...
  • 01:45 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 02:45 Puterea dragostei AP
    7 femei şi 7 bărbaţi vor locui separat, dar pot petrece opt ore pe zi împreună în Casa Dragostei, în afara acesteia ei neavând voie să se întâlnească. Întrebarea...
  • 05:30 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • Vezi tot programul zilei
VEZI PROGRAMUL TV
Program Cinema
RULEAZĂ ASTĂZI LA CINEMATOGRAFELE DIN
VEZI PROGRAMUL CINEMATOGRAFELOR