Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Ioan Isaiu a murit. Actorul din „Aniela” și „Iubire și onoare” avea 56 de ani

Ioan Isaiu a murit. Actorul din „Aniela” și „Iubire și onoare” avea 56 de ani
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

de Redactia Tvmania

Actorul clujean Ioan Isaiu, cunoscut și iubit pentru rolurile sale memorabile din teatru și telenovele, s-a stins din viață fulgerător. Artistul se afla în plină activitate și ar fi împlinit vârsta de 57 de ani în luna august a acestui an.

Tragedie la București: „I s-a făcut rău pe platoul de filmare”

Potrivit informațiilor obținute de Cluj24, Ioan Isaiu se afla la București pentru un nou proiect cinematografic. Tragedia s-a produs subit: actorului i s-a făcut rău chiar în timpul filmărilor. Din primele date, acesta ar fi suferit un infarct. Deși echipajele medicale au ajuns rapid la fața locului, manevrele de resuscitare nu au dat rezultate, fiind nevoiți să declare decesul.

Citește și: „Savurez viața”. Ultima confesiune a lui Ioan Isaiu: ce spunea actorul despre regretul trenurilor pierdute și perioada de aur a telenovelelor

O viață dedicată scenei Naționalului Clujean

Născut la Hunedoara, pe 25 august 1969, Ioan Isaiu a fost absolvent al Universității „Babeș-Bolyai”, Departamentul de Teatru (promoția 1995), unde s-a format la clasa profesoarei Sorana Coroamă Stanca.

Cariera sa a fost strâns legată de Teatrul Național Cluj-Napoca, unde a activat în două etape: 1995–2001 și, ulterior, din 2017 până în 2026. A lucrat cu regizori de geniu precum Gábor Tompa, Alexandru Dabija sau Victor Ioan Frunză. Publicul l-a aplaudat recent în producții de succes:

  • „Numărul 1 Mondial”
  • „Privește înapoi cu mânie”
  • „Pietonul aerului”

Starul din „Aniela” și „Secretul Mariei”

Dincolo de scândura teatrului, Ioan Isaiu a fost o prezență carismatică pe micile ecrane, devenind unul dintre cei mai apreciați actori de telenovele din România.

Rolurile sale din producții precum „Aniela”, „Iubire și Onoare”, „Secretul Mariei”, Îngeri pierduți(în care a făcut pereche cu Diana Dumitrescu) sau „Vocea Inimii”.

De asemenea, în 2012, actorul a intrat în distribuția „Pariu cu viața”, unde a jucat rolul unui psihiatru. „Doctorul Moroşanu, personajul meu, este cel care surprinde personajele pe care telespectatorii le îndrăgesc din prima serie în miezul problemelelor şi al zbuciumului lor şi pe care, datorită meseriei pe care o practică, încearcă să îi ajute cât de multe poate”, spunea Ioan Isaiu.

Actorul a recunoscut la acea vreme că, de când a început filmările pentru noul său rol, simțea că s-a întors acolo unde îi era locul, mai exact pe platourile de filmare din Buftea. „Eu iau orice nou rol ca pe o nouă provocare, dar trebuie să recunosc că am urmărit primul sezon din „Pariu cu viaţa” şi mi-a plăcut ce am văzut”, a spus el.

Talentul său s-a extins și în zona de scenarist și prezentator TV.

Dan Chiorean: „E cumplit. Eram prieteni de 30 de ani”

Vestea morții sale a lăsat comunitatea artistică din Cluj în stare de șoc. Actorul Dan Chiorean, prieten de o viață cu Isaiu, a oferit o declarație sfâșietoare pentru sursa citată:

„Pentru noi e o mare pierdere. Suntem șocați, sunt șocat de evenimentul ăsta. A fost ceva fulgerător, neașteptat. Avusese o premieră acum de curând. Am povestit cu el, eram prieteni de aproape 30 de ani. E cumplit.”

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
Actorii turci ai momentului
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton