Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete / Vedete româneşti

Iulia Vântur a cucerit covorul roșu de la Cannes! Ținuta superbă cu care a atras toate blitzurile fotografilor

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

de Cristina Țapu,

Cea de-a 79-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes a transformat din nou Riviera Franceză în epicentrul cinematografiei mondiale. Într-o atmosferă plină de fast, unde celebrități de pretutindeni și-au făcut simțită prezența, India a fost reprezentată cu mândrie de nume precum actrița Alia Bhatt și regizorul Ashutosh Gowariker (recent numit la conducerea IFFI). Însă, privirile tuturor au fost ațintite și asupra superbe Iulia Vântur, care a bifat o apariție memorabilă.

O seară magică la Grand Theatre Lumiere

Iulia Vântur a defilat pe celebrul covor roșu de la Grand Theatre Lumiere, marcând un moment deosebit pentru cariera sa internațională. Artista nu a fost singură, ci însoțită de colegul său de proiect, Deepak Tijori. Cei doi au venit să promoveze scurtmetrajul „Echoes of Us”, producția care le-a asigurat prezența la unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale anului.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 21

Vizibil emoționată și mândră de realizările echipei sale, Iulia a împărtășit bucuria cu fanii de pe rețelele de socializare: „O seară magică la deschiderea unuia dintre cele mai prestigioase festivaluri de film din lume – Festivalul de Film de la Cannes. Ne bucurăm nespus să fim aici, să prezentăm filmul nostru „Echoes Of Us”, care a parcurs el însuși un drum incredibil. Am fost onorați să venim ca echipă și să fim împreună în această seară specială, pe covorul roșu. Recunoscători”

Eleganță la superlativ în nuanțe de bleu ciel

Pentru această ocazie specială, românca a ales o ținută care a emanat rafinament: o rochie superbă de culoare bleu ciel, pusă în valoare de un set de bijuterii spectaculos. Cu un machiaj impecabil și o coafură cu bucle clasice așezate elegant pe un umăr, Iulia a urcat treptele de la Cannes cu o grație debordantă, oferind zâmbete fotografilor și făcând selfie-uri cu fanii prezenți.

Reacțiile publicului nu au întârziat să apară, secțiunea de comentarii fiind inundată de mesaje de admirație: „Wow, cât de frumoasă poți fi!”, „Eleganță, atitudine și multă încredere!”, „Felicitări, Iulia!”, „Felicitări pentru momentul superb de la Cannes! Ai strălucit cu adevărat și ai reprezentat frumusețea și rafinamentul la cel mai înalt nivel!”

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  17 / 21

Succese pe toate planurile: de la film la muzică

Această apariție la Cannes vine într-o perioadă în care Iulia Vântur explorează noi orizonturi artistice. Recent, vedeta a vorbit cu entuziasm despre piesa „Tere Sang”, prima sa colaborare cu celebrul cântăreț Arijit Singh. Iulia a rememorat cu drag vizita în satul artistului, un loc pe care l-a descris ca fiind „cald, liniștit și plin de viață”.

Prin prezența sa la ediția cu numărul 79 a Festivalului de la Cannes, Iulia Vântur demonstrează încă o dată că talentul și perseverența pot deschide porțile celor mai înalte scene ale lumii.

Festivalul de Film de la Cannes a ajuns la cea de-a 79-a ediție

Cea de-a 79-a ediție a Festivalului de Film de la Cannes se desfășoară chiar acum, între 12 și 23 mai 2026, transformând din nou Coasta de Azur în centrul universului cinematografic.

Regizorul sud-coreean Park Chan-wook (cunoscut pentru Oldboy și Decision to Leave) prezidează juriul competiției oficiale. Stilul său vizual inconfundabil promite o selecție a câștigătorilor orientată spre inovație și estetică deosebită.

12 mai: Deschiderea oficială.

12 – 20 mai: Se desfășoară în paralel Marché du Film, cel mai mare târg de film din lume.

23 mai: Ceremonia de închidere și decernarea trofeului Palme d’Or.

Sursă foto: Profimedia – Instagram

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  
PE ACELAȘI SUBIECT
Actorii turci ai momentului
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te