Homepage  / Cinema

Se pregătește continuarea comediei romantice „Iubitul meu se însoară” cu Julia Roberts. Ce știm până acum despre proiect

Se pregătește continuarea comediei romantice „Iubitul meu se însoară” cu Julia Roberts. Ce știm până acum despre proiect
6
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

de Camelia Ghioc,

Sony Pictures a început lucrul la continuarea comediei romantice clasice „My Best Friend’s Wedding”, în care Julia Roberts a cucerit publicul în 1997. Pentru scenariu a fost angajată regizoarea și scenarista Celine Song, cunoscută pentru filmele „Materialiștii” și „Din alte vieți”.

La compania Sony Pictures se lucrează la o continuare a celebrei comedii romantice „Iubitul meu se însoară”, lansată în 1997, conform revistei „Variety”. Studioul a angajat-o pe scenarista și regizoarea Celine Song, cunoscută pentru filmele „Materialiștii” și „Din alte vieți”, să scrie scenariul pentru acest sequel.

Deocamdată, nu există informații că ea ar urma să și regizeze filmul. Vestea a apărut la scurt timp după ce actorul Dermot Mulroney, care a jucat alături de Julia Roberts în filmul original regizat de P.J. Hogan, a lăsat să se înțeleagă că se discută despre un sequel. În timpul promovării noului său serial Netflix „The Hunting Wives”, Mulroney a spus pentru New York Post că da, „se vorbește despre o continuare”, dar nu știa alte detalii.

Imagine-cu-Julia-Roberts-alături-de-copiii-ei (1)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 6

Celine Song, autoarea scenariului pentru noul film

Celine Song a atras cel mai recent atenția criticilor și publicului cu cel de-al doilea film regizat de ea, „Materialiștii”. Această comedie romantică cu elemente de dramă și un triunghi amoros, în care joacă Dakota Johnson, Chris Evans și Pedro Pascal, a înregistrat până acum încasări globale de 50 de milioane de dolari.

Debutul ei în regie, „Din alte vieți”, după un scenariu scris tot de Song, a avut un succes similar, bucurându-se de nominalizări la Oscar pentru cel mai bun scenariu original și cel mai bun film. Pe lângă cariera cinematografică, Celine Song este și o dramaturgă apreciată și lucrează în prezent pentru HBO la un serial despre e-sports, intitulat „Damage”.

Povestea originală care a cucerit publicul în 1997

Filmul original, „Iubitul meu se însoară” îi are în rolurile principale pe Julia Roberts, în rolul unui critic culinar, și Dermot Mulroney, care îl interpretează pe cel mai bun prieten al ei, cu care aceasta a încheiat un pact: dacă amândoi rămân necăsătoriți până la 28 de ani, se vor căsători unul cu altul.

Povestea urmărește încercările lui Roberts de a sabota nunta prietenului, după ce descoperă că acesta urmează să se însoare cu fata viselor lui.

Succesul și impactul comediei romantice cu Julia Roberts

Filmul a fost un mare succes la box office și a primit trei nominalizări la Globurile de Aur, pentru cea mai bună comedie/muzical, respectiv pentru rolurile lui Roberts și Rupert Everett. Rămâne unul dintre cele mai iubite titluri ale genului comediei romantice din anii ’90 și a fost inclus în 2022 de revista Variety în top 100 cele mai bune filme din toate timpurile.

Continuarea promite să readucă farmecul și umorul originalului, oferind în același timp o perspectivă nouă și proaspătă, prin talentul și viziunea lui Celine Song. Anunțul acestui proiect a stârnit interesul fanilor filmului original, devenit emblematic pentru genul comediei romantice.

Sursă foto: Hepta – Profimedia

Vrei să fii mereu la curent cu tot ce mișcă în TV și streaming?

Abonează-te la newsletterul TVMANIA și primește zilnic în inbox cele mai importante articole: știri din televiziune, interviuri exclusive, schimbări în grilele TV, premiere de filme și seriale, dar și noutățile momentului de pe platformele de streaming.

Abonează-te aici: https://shorturl.ringier.ro/newsletter-tvmania

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Actorii turci ai momentului
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton