Homepage / Vedete româneşti

Șerban Pavlu, din culisele „Tătuțu’”, sezonul 2. „Eu vorbesc încontinuu și fac glume, iar colegii râd sau se abțin să râdă”. EXCLUSIV

de Cătălina Matei, 01 august 2025, 09:00

Din 25 iulie, sezonul 2 al serialului „Tătuțu'” este disponibil pe VOYO, iar pe Șerban Pavlu îl vedem în continuare în rolul comisarului Costoiu, o provocare fantastică pentru el, căci personajul său este cu 20 de ani mai tânăr față de „Clanul”. Iar în pauzele dintre filmări, chiar prezența actorului este o provocare pentru ceilalți colegi, fiind mereu pus pe glume. Șerban primește multe mustrări din partea regizorilor. Aflăm detalii în continuare.

Plasarea cu 20 de ani în urmă a poveștii din „Clanul” în serialul „Tătuțu’” este, în continuare, una dintre provocările pe care Șerban Pavlu le-a acceptat cu brațele deschise. Și cu multă muncă, pentru că nu e chiar la îndemâna oricui să se întoarcă în timp. Însă actorul în vârstă de 50 de ani a reușit să-l transpună pe comisarul Costoiu în anii de început ai carierei sale.

Dincolo însă de provocările scenariului semnat de Anghel Damian și Lia Bugnar, prezența lui Șerban Pavlu pe platourile de filmare ale serialului „Tătuțu’”, al cărui al doilea sezon este deja disponibil pe VOYO, este instigare… la umor. Căci actorul este mai mereu pus pe glume în pauze, spre îngrijorarea departamentului de regie care își dorește ca actorii să rămână concentrați.

Aflăm mai multe detalii de la Șerban Pavlu din cele ce urmează…

„Tătuțu” a ajuns deja la cel de-al doilea sezon. Cum a evoluat personajul tău până acum?

Atunci când s-a pus problema acestui prequel, întrebarea care s-a născut în mintea mea de actor a fost: „Cum fac eu ca un personaj care deja există, comisarul Costoiu, să pară mai tânăr?”. Nu doar fizic, ci cum anume a pornit acest om în povestea vieții lui profesionale, ce l-a determinat să fie cum este – acestea sunt întrebările pe care am încercat să le rezolv cât de cât în primul sezon. Ce s-a întâmplat cu Costoiu între primul și al doilea sezon este că, dacă în sezonul unu, el era un idealist absolut – am încercat să-i găsesc originea obsesiei lui pentru Tătuțu’, în dorința unui comisar tânăr de a face dreptate, de a găsi și de a rezolva imediat problemele acestea cu legea.

În sezonul doi, ușor-ușor am încercat să creionez personalitatea lui obsesivă, care vine dintr-un fel de perfecționism, dintr-o dorință, cred eu, de a demonstra că există un singur adevăr – că asta este legea, trebuie respectată cu orice preț, că dreptatea se va împlini, până la urmă.

Am încercat să arăt latura asta obsesivă mai mult decât în primul sezon, ca să ajungă credibil la acel Costoiu pe care publicul îl știe din Clanul. Dar un om care este încă în plină energie, încă nu este dezamăgit, nu s-a resemnat în niciun fel și nici nu a primit încă suficient de multe palme de la viață, ca să creadă că lucrurile sunt complicate. Un om care crede că se poate face dreptate, dacă se dorește.

Și cât de provocator este să faci un prequel?

Este extrem, extrem de provocator. Este vorba, în primul rând, de această idee de a inventa ceva credibil actoricește, care să confirme personajul care a fost deja făcut. Noi nu știam, niciunul dintre actori nu a știut și nici nu cred că s-a pus problema inițial că se va continua Clanul în felul acesta. Toată lumea se gândea că, dacă se continuă, va fi încă un sezon, și încă un sezon din „Clanul” și că lucrurile vor merge în axa asta temporală, spre înainte. Adică vom fi din ce în ce mai bătrâni, iar întâmplările care se vor scrie pentru noi sunt în concordanță cu această evoluție a personajelor de până atunci.

Ideea de a face un prequel este extrem de provocatoare, pentru că trebuie să inventezi o viață acestor personaje care să facă credibilă activitatea lor, care deja a fost filmată, ca să zic așa. Deci este o chestie extrem de stimulantă — trebuie să arăți ceva nou, dar în același timp să fie credibil că e tot acel personaj, dar mai tânăr.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 19

E mai ușor să dai timpul înapoi? Din perspectiva ta de actor…

Nu, este mai greu să dai timpul înapoi, din perspectiva de actor, este infinit mai complicat. Este în sine ca un exercițiu de actorie, e ca și cum ai repeta un personaj și, la un moment dat, cineva te-ar opri și ți-ar spune: „Haide să vedem cum ar fi putut fi acest om la vârsta de 25 de ani. Cum crezi tu că se comporta atunci omul care a ajuns, în cele din urmă, acest personaj?”. Acesta este un exercițiu extraordinar de imaginație. Pentru un actor este mult, mult mai complicat decât a merge cu întâmplări într-o succesiune firească temporală, adică consecutivă.

Care este dinamica dintre tine și colegii de platou? S-a format o „familie” în spatele camerelor?

Dinamica dintre mine și colegii de platou este cam următoarea: eu vorbesc în continuu și fac glume, iar ei râd sau se abțin să râdă, sau unii chiar mă atenționează că le stric concentrarea — dar ăsta sunt, nu am ce să fac. Eu sunt un actor care nu se poate concentra. Cu cât încerc să mă concentrez mai tare, cu atât am nevoie de această supapă a umorului. Și, paradoxal, atunci când știu foarte clar ce am de făcut și urmăresc niște scopuri foarte clare, în pauzele dintre scene, am nevoie de această detensionare, care de multe ori înseamnă să glumesc, să stau de vorbă cu colegii chiar până înainte de a se da „motor”. Chestia asta nu-mi strică concentrarea, dimpotrivă, mă ajută să mă concentrez.

Dar trag după mine, din păcate, victime nevinovate (râde), oameni care intră cu mine în jocul acesta. Se pare că nu toată lumea este construită așa și pe unii îi deconcentrează treaba asta. Așa că, primesc deseori atenționări de la departamentul de regie, în care mi se atrage atenția că îi deconcentrez pe ceilalți. Deci cam asta este dinamica. Dar este foarte, foarte plăcut, pentru că, din fericire, am cu cine glumi. Nu știu dacă s-a format o familie în spatele camerelor, dar cu siguranță s-a format ceea ce numim noi „o gașcă”. În general este o gașcă foarte, foarte tare și nu cred că s-ar putea lucra altfel pe termen lung.

„Există o admirație pe care o am față de Ofelia Popii”

Și dintre ei… cine te-a luat prin surprindere? Profesional, personal…

În primul rând, nu știu dacă sunt surprins propriu-zis, dar există o admirație pe care o am față de Ofelia Popii. Ea este o actriță cu un palmares foarte impresionant, în teatru cel puțin, care a adus roluri enorme și a făcut din ele adevărate povești în teatrul românesc. A lucrat cu regizori extraordinari și felul ei atât de fresh, atât de profesionist, atât de modest în care a venit acum să se apropie de personajul acesta și să filmeze într-o producție de televiziune — ceea ce poate fi derutant uneori pentru cineva care a jucat mai mult în teatru — și să lucreze într-un mediu înconjurat de tineri care o admiră și față de care ar fi putut avea ifose… Faptul că ea nu are nimic din toată treaba asta și, dimpotrivă, se expune ca actriță, uneori extrem de vulnerabilă, nu are niciun fel de dorință să pară stăpână pe situație atunci când nu este. Mă impresionează extraordinar de tare acest mod de lucru fresh, vulnerabil, deschis spre orice propunere…

E extraordinar de plăcut să joc împreună cu ea și cu ceilalți din Brigadă, care sunt actori mai tineri și cu care s-ar fi putut ajunge foarte ușor la chestii de genul: „Am o vârstă, o experiență, te rog frumos, vorbește-mi într-un anumit fel!”, iar toată atmosfera aceasta de gașcă s-ar fi dus pe apa sâmbetei. Atmosfera aceasta este esențială între noi. M-a emoționat foarte tare lucrul acesta la Ofelia, nu se ferește să greșească, ca după să poată reveni. E extraordinar de plăcut să lucrez cu ea. Mă bucur enorm că suntem împreună, măcar aici, în televiziune. Sper să jucăm și în teatru.

Cred că ea a produs cea mai puternică impresie asupra mea.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 9 / 19

„Tătuțu’” este un serial care combină umorul cu momentele sensibile. Cum reușești să balansezi aceste registre în interpretarea ta?

Cum reușesc să balansez aceste registre este scopul actoriei mele. Nu cred că există actor complet care să nu poată balansa aceste registre. Există actori care, evident, excelează într-un registru sau altul: actori de comedie prin excelență și actori de dramă prin excelență. Dar toți actorii pe care îi admir, reușesc să facă acest balans.

Toți actorii pe care îi admir au capacitatea de a conține în jocul lor atât dramă, cât și comedie și talent comic. Măcar să-l simtă. Nu toată lumea poate fi Dem Rădulescu. Dar a conține comicul în jocul tău este, pentru mine, o calitate fără de care nu te poți numi actor „de-adevăratelea”.

În toate dramele mari, în cele mai importante spectacole sau filme, există un moment comic, așa cum în toate comediile cu adevărat de calitate există ceva melancolic, ceva emoțional, uneori chiar ceva dramatic. În toate marile spectacole pe care le-am văzut există acest balance. Nu se poate dramă adevărată fără un pic de comedie – chiar dacă e amară – așa cum nu se poate comedie adevărată fără un moment în care suspini, sau un moment de nostalgie, de emoție. Pentru că așa e viața.

Nu mi-ar plăcea să fiu asimilat, ca actor al unui singur gen. Așa că, încerc întotdeauna să am un joc care să le conțină pe toate. Mi-ar plăcea ca și la personajul acesta al meu, Costoiu, să existe și mai multe momente comice. Eu încerc și, cu puținul pe care îl am, să mă desfășor și comic. Dar mă uit cu invidie la partiturile colegilor mei de pe partea cealaltă a legii, care sunt, din punctul acesta de vedere, mult mai spumoase comic.

Prilej cu care o felicit pe doamna scenaristă, Lia Bugnar, pentru talentul de a scrie replici comice, pe care – din păcate – le dă toate răufăcătorilor.

Fanii te cunosc și din alte roluri puternice. Ce face „Tătuțu’” diferit în cariera ta?

Ce face „Tătuțu’” diferit în cariera mea este că, pentru prima oară, sunt confruntat cu ideea de a trăi cu un personaj atât de mult timp. Asta înseamnă că, de la un sezon la altul, trebuie să rămâi cu acest personaj în tine. Nu am mai avut această oportunitate și este foarte interesant.

E ca și cum ajungi să cunoști o persoană, care nu ești tu, dar care este foarte legată de tine, foarte bine. Sunt convins că, atunci când – sper să fie cât mai târziu – se va termina acest serial, am să spun: l-am cunoscut. Am cunoscut un tip care e ca un frate de-al meu, ca o rudă cu care am trăit o vreme. Pe acest comisar Costoiu îl cunosc atât de bine, încât am senzația că l-am cunoscut în viața reală. Senzația asta nu ți-o poate oferi decât ceva ce se întinde pe mai multe sezoane.

Pentru că eu, ca actor, nu abandonez personajul acesta. Chiar și în vacanțele dintre sezoane nu pot să mă despart de el complet. Spre deosebire de lucruri la care știu că nu o să mai revin niciodată. Continui să mă gândesc la el, să-l simt în mine. Stau pe o terasă, așa, în Spania, și mă gândesc: „Cum ar sta Costoiu aici? Cum s-ar uita? I-ar evalua pe fiecare. Ar fi atent: cine ce spune, cine cu cine vorbește…”. Și, pentru un minut, mă pun în pielea lui.

Chestia asta se întâmplă și în momentele când nu filmez, ceea ce este foarte ciudat, foarte interesant și, cu siguranță, e ceva ce nu uiți.

Șerban Pavlu, Carmen Tănase, George Ivașcu joacă în „Tătuțu” (3)

VEZI GALERIA FOTOPOZA 12 / 19

Ce mesaj ai pentru telespectatorii care urmăresc acum sezonul 2? La ce să se aștepte din partea ta?

Mesajul meu este, în primul rând, unul de mulțumire. Mulțumesc și sunt extrem de emoționat – și nu sunt doar niște vorbe politicoase. De câte ori îmi scriu sau mă întâlnesc cu oameni care îmi spun: „Am urmărit întregul serial”, „Vă urmăresc episod de episod”, mă emoționez. Pentru că ideea că o ființă umană își petrece timpul uitându-se la munca mea este absolut extraordinară. Probabil că doar artiștii au parte de satisfacția asta.

Ce pot să le transmit este că, și în sezonul doi – cum a fost de fapt în fiecare sezon – nu am scăzut cu nimic dăruirea, munca, grija față de ceea ce facem – de la prima zi de filmare din „Clanul” până în acest sezon 2, din „Tătuțu’”.

Nu am făcut niciodată rabat la calitate. Muncesc la fel de mult, mă preocupă la fel de tare, încerc, de fiecare dată, să ofer ceva nou. În această chestie mă motivează respectul față de cei care se uită, cărora le mulțumesc.

Foot: Pro TV; Instagram

Citește și: