Eleganța și rafinamentul au fost la ele acasă luni seară, 4 mai, la Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București, unde a avut loc cea de-a 20-a ediție a Premiilor Gopo. Considerat cel mai important eveniment dedicat cinematografiei din România, gala a transformat covorul roșu într-o scenă a aparițiilor spectaculoase, divele din showbizul românesc afișând ținute sofisticate demne de marile gale internaționale.