Homepage  / Seriale turceşti

Tuba Büyüküstün, actrița din „Fiica ambasadorului”, joacă într-un serial de succes pe Netflix

Tuba Büyüküstün, actrița din „Fiica ambasadorului”, joacă într-un serial de succes pe Netflix
7

de Ruxandra Dinca,

UPDATE, 16 august: Serialul turcesc „Another Self” / „Un alt sine” a intrat în luna august 2022 în topul celor mai urmărite seriale de pe Netflix în România.

Articolul inițial

Netflix Turcia a lansat primul trailer și a anunțat când va avea premiera serialul original „Another Self”, cu Tuba Büyüküstün în rol principal. Serialul va fi disponibil și la noi din 28 iulie, cu titlul „Un alt sine”.

„Another Self”/„Un alt sine” este primul serial în care a jucat Tuba Büyüküstün după ce a preluat de la Neslihan Atagül rolul principal din serialul „Fiica ambadasorului”, difuzat recent de Kanal D. Așa că e de înțeles că fanii superbei Tuba au reacționat cu entuziasm în fața primului trailer:

Cine mai face parte din distribuția „Un alt sine”

Serialul, al cărui titlu turcesc este „Zeytin Ağacı”, în traducere „Măslinul”, a fost realizat de cunoscuta firmă de producție OGM Pictures. Iar din distribuție mai fac parte actori pe care i-am mai văzut pe micile noastre ecrane. E vorba de Seda Bakan („O singură privire”), Boncuk Yilmaz (Narin din „Sîla”), Serkan Altunorak („Iubire și răzbunare”, „Suleyman Magnificul”), Riza Kocaoglu („Intrusul”, „Legea familiei”), dar și cântărețul Murat Boz, fostul iubit al actriței Asli Anver.

Care este povestea din „Another Self”

Deși detaliile despre scenariu sunt relativ puține, se știe că serialul „Another Self” este o dramă cu accente de comedie. Povestea urmărește trei bune prietene, interpretate de Tuba Büyüküstün, Seda Bakan și Boncuk Yilmaz, a căror viață e dată peste cap atunci când una dintre ele primește un diagnostic devastator.

Un-alt-sine-AS_104_Unit_00199_Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 7

Primul sezon din „Another Self” are opt episoade, dar va exista și sezonul 2. Presa turcă a scris încă din octombrie anul trecut că șefii Netflix au decis să comande și sezonul 2, după ce au văzut materialul filmat. N-ar fi prima oară când se întâmplă asta, la fel s-a întâmplat și în cazul serialului turcesc „Pera Palace, miezul nopții”, cu Hazal Kaya în rol principal (primul sezon a fost lansat în martie la Netflix și se pregătește deja sezonul 2).

Bârfe de pe platourile „Another Self”

Vara trecută, atunci când a fost filmat serialul turcesc „Another Self”, tabloidele locale nu mai pridideau cu informațiile pe surse. Primul „scandal” despre care au scris s-a referit la nemulțumirea actorilor din distribuție cu privire la faptul că rolul principal i-a revenit lui Murat Boz. Acesta, aflat la primul lui rol principal din carieră, este cântăreț, și nu actor profesionist. Iar alegerea lui de către producători a fost considerată oarecum surprinzătoare.

Altă bârfă care a prins foarte repede a fost că, la filmări, Tuba Büyüküstün (care s-a despărțit în timpul pandemiei de iubitul ei) și Murat Boz, și el singur, s-ar fi cuplat. Cei doi au fost văzuți împreună la o cină, apoi la o plimbare pe Bosfor și a fost de ajuns. Zvonurile au rămas însă doar la acesta nivel, de zvonuri, iar cei doi actori nu sunt implicați în relații oficiale la momentul acesta.

foto: Netflix

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE
Program TV

PRO TV
  • 06:00 Ştirile Pro TV
    Ziua începe când Mihai Dedu şi Lavinia Petrea/Andreea Marinescu dau trezirea, Neti Sandu descrie şansele ca speranţele să prindă viaţă, când Florin Busuioc aduce...
  • 10:30 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 13:00 Ştirile Pro TV
    În mijlocul zilei şi din mijlocul evenimentelor, reporterii transmit cele mai noi şi complete informaţii pentru Ştirile de la ora 13:00. Nevoia oamenilor de a fi...
  • 14:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 16:00 Mâncare pe care
    Mâncare pe care, show-ul care a avut succes la nivel internațional, fiind distribuit în 46 teritorii, cu 17.000 de episoade produse, urmărește cinci persoane străine...
  • 17:00 Ştirile Pro TV
    Monica Dascălu vine în fiecare zi, de luni până vineri, începând cu ora 17:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a coordona un tur de forţă prin toate colţurile...
  • 18:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Andreea Esca vine în fiecare seară, de luni până vineri, începând cu ora 19:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a prezenta principalele subiecte ale zilei. Realitatea...
  • 20:30 Las Fierbinţi 12
    Acţiunea se petrece în satul Fierbinţi, acolo unde existenţa locuitorilor se desfăşoară lent, într-un paradis rural care s-a adaptat, în stil pur românesc, la vremurile...
  • 21:30 Fotbal: Conference League - Preliminarii: FCSB _ Viking
  • 23:30 Ştirile Pro TV
    Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
  • 00:30 47 de metri adâncime: În afara cuştii 15
  • 01:45 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 02:30 Superspeed la Pro TV
    "Super Speed" - o emisiune prezentată de Costin Giurgea şi Tudor Bratu, cu maşini, teste incredibile şi vedete care vor fi puse în situaţii inedite. Cei doi jurnalişti...
  • 03:00 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 05:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 06:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 08:00 'Neatza cu Răzvan şi Dani
    De luni până vineri, de la ora 8, Răzvan şi Dani îți dau Neatza la Antena 1! Alături de Nicolai Tand, Ramona, Florin Ristei și Cătălin Oprișan, ai 4 ore de bună...
  • 12:00 Observator
    Andra Petrescu, Andreea Țopan și Valentin Butnaru fac echipă la pupitrul Observator Antena 1, de la ora 12.00. Programul s-a impus drept lider al segmentului orar...
  • 14:00 Celebrity Splash: Vedete la apă
  • 17:00 Observator
    Olivia Păunescu şi Florin Căruceru prezintă, de luni până vineri, Observator ora 17. Cătălin Oprișan intră în rolul de povestitor din culisele marilor povești de...
  • 18:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:30 Celebrity Splash: Vedete la apă
  • 00:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 01:30 Anna şi regele 12
    Când profesoara englezoaică Anna Leonowens ajunge în ţinutul exotic al Siamului să le predea copiilor regelui Mongkut, obiceiurile ei vestice intră în contradicţie...
  • 03:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 04:00 Poveşti de familie AP
    Serialul "Poveşti de familie" este o antologie de poveşti inspirate de probleme cât se poate de actuale pentru societatea românească. Bazat pe formatul internaţional...
  • 05:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • Vezi tot programul zilei
Kanal D
  • 07:00 Dimineaţa cu noi AP
  • 09:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D le oferă telespectatorilor informațiile de care au nevoie în fiecare dimineață. La pupitul grupajului informativ de la ora 07:00 se va afla Cristina...
  • 10:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 12:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Echilibrata...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 15:00 Jocul cuvintelor cu Dan Negru AP
    În fiecare ediţie a emisiunii, 5 concurenţi se află faţă în faţă cu Dan Negru, pentru a-şi testa vocabularul şi spontaneitatea. Înţelegerea sensurilor şi uşurinţa...
  • 16:30 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 19:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 20:00 Infidelul AP
  • 22:30 Strada Speranţei AP
    Povestea serialului are în centru trei familii foarte diferite de bucureşteni, vecine pe aceeaşi stradă. Poveştile acestora se desfaşoară în paralel şi se ramifică...
  • 23:45 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 00:45 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 04:45 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 05:30 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • Vezi tot programul zilei
VEZI PROGRAMUL TV