Victoria Raileanu a fost insultată de un pompier la metrou
Actrița din Iubire cu parfum de lavandă se îndrepta spre cursuri și a ales metroul ca mijloc de transport. Flămândă, s-a oprit la un ghișeu pentru a cumpăra un covrig. În timp ce aștepta la coadă, un bărbat îmbrăcat în uniformă de pompier s-a apropiat de vitrină, fără a se așeza în spatele ei.
După ce vânzătoarea a terminat de servit alți clienți, l-a întrebat direct pe acesta ce dorește, moment în care Victoria Raileanu i-a atras atenția că se afla deja la rând.
Reacția bărbatului a fost una agresivă. Potrivit actriței, acesta i s-a adresat într-un limbaj jignitor, iar conflictul a escaladat rapid. Bărbatul s-ar fi apropiat amenințător și ar fi continuat să o înjure, în ciuda faptului că situația pornise de la un gest banal.
Momentul culminant al altercației a fost replica acestuia, care, conform relatării Victoriei Răileanu, ar fi spus:
„Prea v-ați emancipat voi femeile astea din România!”

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 10
Ce a declanșat conflictul din stația de metrou
Actrița spune că incidentul a pornit din cauza faptului că bărbatul nu a respectat ordinea la coadă. Deși inițial a crezut că acesta nu se hotărâse ce dorește să cumpere, situația s-a schimbat în momentul în care vânzătoarea l-a servit înaintea ei.
În acel moment, Victoria Răileanu i-a atras atenția că se afla deja la rând, gest care a declanșat reacția verbală agresivă a bărbatului.
Victoria Răileanu, mesaj despre incidentul de la metrou
Actrița a relatat întregul episod într-o postare detaliată, explicând cum a trăit momentul și cum a reușit să își adune curajul pentru a-i răspunde bărbatului:
„M-am sucit de câteva ori dacă să mă duc la cursuri cu mașina sau cu metroul. În ultimul moment am zis că merg cu metroul. Mi se făcuse foame. N-am apucat să mănânc nimic de dimineață așa că atunci când am ieșit din metrou m-am oprit să-mi iau un covrig. Chiar în momentul ăla.
La ghișeu erau două spanioloaice, deci treaba mergea destul de încet. Eu mă cam grăbeam. La un moment dat apare la coadă un tip îmbrăcat într-o uniformă de pompier.
Dar nu pompier de teren, ci din ăla de instituție publică de trebuie să aibă orice instituție publică ca să poată funcționa. Nu se pune în spatele meu. Se duce spre vitrină.
Eu mă gândesc că nu știe exact ce vrea și nu zic nimic. După ce vânzătoarea termină cu spanioloaicele îl întreabă pe tipul ăsta ce vrea. Într-adevăr, nu e treaba ei să știe ordinea la coadă, deci nu mă supăr pe ea, dar îl bat pe domnu important pe umăr ca să-i spun că eram înaintea lui și că și eu mă grăbesc.
El zice că nu-i adevărat. Eu îi zic că “Eram aici când ați ajuns și v-ați și uitat la mine pe furiș de vreo trei ori ca să vedeți dacă zic ceva că vă băgați în față.” Tipul mă ia brusc la per tu în cel mai elegant mod. Începe să mă bage și să mă scoată în toate alea de zici că eram după blocurile gri din Pantelimon, anii ‘90.
Eu îmi iau șoc, dar nu dau înapoi că am văzut eu la o tipă Raluca că e mișto să ai curaj și mi-am zis că pot și io. Zic doar “wow! Așa vorbește un bărbat cu o femeie?” (Da, știu! Atâta s-a putut pe moment ) la care el începe să se dea la mine, face un pas către mine și mă înjură din nou.
Eu deja sunt dincolo de șoc, prind un curaj cretin (deși tremur ca o piftie pe dinăuntru) și fac și eu un pas către el și îl întreb dacă crede că mă sperie ce face el acum cu mine. S-a văzut că l-am luat prin surprindere și mi-a zis cea mai inteligentă chestie de care a fost capabil: „Prea v-ați emancipat voi femeile astea din România!”.
Victoria Raileanu joacă în serialul Iubire cu parfum de lavandă
Victoria Raileanu îi dă viață personajului Teodora Costea în serialul original Iubire cu parfum de lavandă. Deși filmările s-au încheiat definitiv pentru producția semnată de Ruxandra Ion, serialul este difuzat în continuare în fiecare vineri, de la ora 20:30, la Antena 1.
Cu o prezență deja bine conturată în peisajul artistic românesc, Victoria Raileanu și-a început cariera la doar 15 ani, debutând pe scena Teatrului Național din Timișoara, iar ulterior a urmat studiile U.N.A.T.C. la București.
Printre cele mai recente producții în care a apărut se numără Anul Nou care n-a fost, Klaus & Barroso, Taximetriști și serialul Vlad.
Victoria Raileanu este mama a doi copii. Carol, din prima căsătorie, și Maria, fetița pe care o are cu Andrei Ștefănescu.
Foto: Instagram
Citește și:
Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.