Actrița mexicană Ana Brenda Contreras, cunoscută pentru rolurile din telenovelele „Teresa” și „Corazón indomable”, a devenit mamă pentru prima dată, aducând pe lume o fetiță, rod al relației sale cu Zacarías Melhem.
de Cristina Țapu,
Actrița mexicană Ana Brenda Contreras, cunoscută pentru rolurile din telenovelele „Teresa” și „Corazón indomable”, a devenit mamă pentru prima dată, aducând pe lume o fetiță, rod al relației sale cu Zacarías Melhem.
Cuprins
Așteptarea a luat sfârșit pentru Ana Brenda Contreras. Pe 13 mai, actrița a debutat în rolul de mamă, aducând pe lume prima sa fiică, născută din căsătoria cu omul de afaceri Zacarías Melhem.
Ea a împărtășit emoționanta veste pe rețelele de socializare, unde postarea sa a devenit rapid virală. „Recunoscătoare pentru călătoria pe care o trăim. Bine ai venit pe lume, fetița mea, te iubim”, a scris protagonista din „Corazón indomable”, alături de o fotografie care a strâns peste 100.000 de aprecieri în scurt timp.
Ana Brenda a dezvăluit în urmă cu câteva luni că această sarcină a fost diferită de prima, deoarece suferise anterior pierderea unui copil, o experiență care a marcat-o profund. Așadar, anxietatea a fost o prezență constantă pe parcursul sarcinii.
„Se spune că un copil vine în viața ta ca să te învețe să lași lucrurile să curgă și să renunți la control”, a reflectat ea. „Cu siguranță plănuiesc să-mi bucur copilul cât mai mult, dar pentru mine este esențial să fac ceea ce iubesc și să mă exprim artistic pentru a fi fericită – și voi continua să fac asta.”, declara Ana, pe pagina contului personal de Instagram.
Cel mai recent proiect al Anei este telenovela din 2024 „El Conde: Amor y honor”, o adaptare a romanului lui Alexandre Dumas, „Contele de Monte Cristo”, în care a jucat alături de Fernando Colunga, Chantal Andere și Marjorie de Sousa.
Anul acesta ea va putea fi văzută la Netflix într- un serial bazat pe fapte reale, „Me late que sí”. În 2012, un grup de angajați ai Loteriei Naționale Mexicane a fraudat rezultatele extragerii Melate. Deși planul acestora părea infailibil, erorile au început să iasă la iveală și scandalul a explodat.
Povestea de dragoste dintre Ana Brenda Contreras și Zacarías Melhem pare să fi fost scrisă de soartă. Cei doi s-au cunoscut prin Daniela Melhem, sora lui Zacarías și una dintre cele mai bune prietene ale actriței. Prima lor întâlnire a avut loc la botezul fiicei Danielei, la care au fost amândoi nași.
La acea vreme, Ana Brenda era încă într-o relație cu actorul Iván Sánchez, însă după despărțirea lor din 2018, legătura cu Zacarías s-a transformat radical. Abia în 2020 au început o relație sentimentală, iar în noiembrie al aceluiași an, actrița a publicat prima fotografie oficială alături de el pe rețelele sociale.
Dragostea lor a crescut în mod discret și solid, iar în ianuarie 2024 s-au căsătorit într-o ceremonie intimă. Doar câteva luni mai târziu, pe 15 mai, venirea pe lume a fetiței lor le-a întărit și mai mult familia.
Sursă foto: Instagram
Citește și: