Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.
Noah, victima unui gest de neînțeles
Andreea Bănică a povestit pe contul de socializare prin ce a trecut fiul ei, Noah, după ce mai mulți copii de vârsta lui au acționat într-un mod de-a dreptul supărător.
Artista a dezvăluit că băiatul a fost victima bullyingului, lucru care a deranjat-o extrem de tare. Se pare că niște copii i-ar fi luat lui Noah casca de pe ATV și i-ar fi aruncat-o direct într-o râpă.
Reacția dură a Andreei Bănică: „Sunt așa întoarsă!”
Artista este profund îngrijorată, deoarece un astfel de comportament o pune serios pe gânduri în ceea ce privește viitorul noii generații.
„Sunt așa întoarsă… cineva i-a găsit casca lui Noah aruncată în râpa de la lac! Copiii i-au luat-o de pe ATV și i-au aruncat-o în lac. Vă dați seama care sunt motivele… faptul că un copil are și altul nu îi face să fie răi, să facă rău”, a explicat vedeta.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 9
Andreea Bănică a continuat prin a sublinia că lipsurile materiale nu ar trebui să justifice răutatea: „De aici pornesc toate acele lucruri rele care se întâmplă în viață, bullying, bătaie și altele.
Când eram mică nu aveam nici eu mai nimic, însă asta nu m-a făcut un om mai rău, m-a ambiționat să ajung să am și eu ce îmi doresc, să nu râvnesc la bunul altuia! Pentru mine ca părinte, dacă copilul meu ar face așa ceva, ar fi un semn de întrebare!”, a transmis artista în online.
Mesaj emoționant pentru ziua de naștere a lui Noah
În urmă cu ceva timp, Andreea Bănică a transmis un mesaj plin de emoție cu ocazia zilei de naștere a fiului său, la împlinirea vârstei de 9 ani. Vedeta a subliniat legătura specială pe care o are cu micuțul.
„M-a învățat răbdarea, m-a învățat liniștea, m-a învățat să respir altfel. M-a învățat că mă pot reinventa ca mamă, că pot fi mai bună, mai prezentă, mai puternică.
La 9 ani, copilul meu este un univers în creștere. Și eu sunt aici, în fiecare pas, în fiecare vis, în fiecare provocare, în fiecare zâmbet. La mulți ani, Noah!
Să fii sănătos, iubit și fericit! Să-ți păstrezi lumina, sensibilitatea și sufletul tău atât de frumos. Mami și tati te iubesc infinit”, a scris cântăreața pe rețelele sociale.
Foto: Instagram
Citește și:
Actorii turci ai momentului