În audiţii, Dan Bittman a luat pe toată lumea prin surprindere când nu şi-a mai putut stăpâni lacrimile. Ioan Man, concurentul nevăzător aflat acum la un pas de a intra în etapa galelor live, a fost cel care l-a impresionat atât de puternic pe juratul X Factor, nu numai cu vocea sa, ci şi cu forţa cu care reuşteşte să se bucure de viaţă. Până acum, singurul dintre juraţi care nu şi-a arătat emoţiile a fost Cheloo, însă Cheloo este foarte imprevizibil. Nimeni nu se aştepta să-l vadă acum atât de emoţionat, iar unul dintre concurenţii care a făcut imposibilul să se întâmple a fost din nou Ioan Man, de această dată alături de Natalia. Dacă în etapa audiţiilor poliţista Natalia a vrut să-l pună pe Cheloo la pământ la propriu, de această dată a reuşit. Metoda a fost însă una inedită şi nu a avut nicio legătură cu vocea.
“Cred că am să vă pun sticlă pisată în pantofi pentru că voi doi cumva îmi arătaţi că sunteţi buni. O bucată din mine încearcă să omoare întotdeauna partea bună. Consider că nu este necesară decât în foarte puţine momente din viaţă”, le-a spus Cheloo.
Duminica aceasta, Cheloo îi va confrunta pe cei doi cu un test incredibil, o încercare la care nimeni nu s-ar fi aşteptat. Felul în care au reacţionat concurenţii este însă uimitor. Nu rataţi duminică, de la 20.30, o ediţie incendiară X Factor!