Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.
Evenimentul de excepție s-a desfășurat în Sala Clementină a Palatului Apostolic, unde Suveranul Pontif i-a primit pe liderii Federației Italiene de Înot și pe sportivii participanți la această prestigioasă competiție internațională. Campionul nostru a împărtășit rapid imaginile pe rețelele de socializare, descriind experiența printr-un mesaj scurt, dar puternic: „Un moment unic”.
Citește și: David Popovici revine în bazinul unde a uimit o planetă întreagă! Ce post TV din România transmite competiția de la Roma
Cadou special oferit de David Popovici Suveranului Pontif
În momentul în care a ajuns în fața Papei Leon al XIV-lea, David Popovici a schimbat câteva cuvinte cu acesta, într-o atmosferă plină de respect și emoție. Pentru a marca această întâlnire istorică, înotătorul român i-a oferit liderului Bisericii Catolice un cadou simbolic extrem de personal: o cască de înot personalizată.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 7
La cea de-a 62-a ediție a Trofeului Settecolli s-au reunit înotători de top din întreaga lume. Înainte ca întrecerea oficială din bazin să înceapă, sportivii au avut ocazia de a asculta un discurs profund de binecuvântare, axat pe valorile universale pe care sportul le aduce în societate.
Mesajul transmis de Papa Leon al XIV-lea pentru sportivi
În cadrul alocuțiunii sale, Papa Leon al XIV-lea a lăudat dedicarea tinerilor și a subliniat că sportul de performanță reprezintă un adevărat liant între culturi și popoare diferite, depășind orice barieră lingvistică sau națională.
„Sportul, atunci când este trăit frumos, este medicament pentru corp și pentru spirit. Acesta integrează diferitele componente ale persoanei și le îndreaptă către valori foarte importante, cum ar fi dedicarea, solidaritatea și onestitatea. În activitatea sportivă, în special în cea desfășurată la nivel de performanță, ființa umană își exersează voința, însă o face în măsura în care este motivată”, a transmis Papa Leon al XIV-lea, potrivit vaticannews.va.
De asemenea, Suveranul Pontif a evidențiat simbolistica aparte pe care înotul o are în viața spirituală:
„Înotul are ceva special. Într-adevăr, se practică prin scufundarea într-un element, apa, care învăluie persoana. Acest lucru amintește în mod simbolic de un aspect care ne definește încă din pântecele mamei noastre: a trăi înseamnă a învăța să te miști în armonie cu ceilalți și cu mediul înconjurător.”
David Popovici, pregătit pentru testele majore din bazinul de la Roma
După momentele pline de solemnitate de la Vatican, David Popovici se concentrează pe latura sportivă. Competiția din Italia reprezintă un test extrem de util și necesar pentru sportivi înaintea Campionatelor Europene de la Paris, programate în perioada 10-16 august.
Românul va concura în toate cele trei zile ale Trofeului Settecolli, în probele de 50, 100 și 200 m liber, în bazinul de la Foro Italico. Înainte de plecarea din țară, David a mărturisit că abia așteaptă să simtă din nou energia publicului din Italia:
„Atmosfera este întotdeauna extraordinară în Italia, îmi place foarte mult să concurez acolo, mai ales la bazinul ăsta. De fiecare dată când am concurat acolo au venit și un număr foarte mare de români. Îmi aduc aminte inclusiv la Europene acum câțiva ani, când am bătut recordul mondial, auzeam de la niște muncitori care montau schela: «Hai, David, hai!». Da, abia aștept”, a declarat sportivul, conform as.ro.
Sursă foto: Facebook – David Popovici
Actorii turci ai momentului