Homepage  / Știri / Televiziune

De azi, de la ora 22.00, „Starea nației” revine la Prima TV

De azi, de la ora 22.00, „Starea nației” revine la Prima TV

de Redactia Tvmania

Dragoș Pătraru revine de azi, 11 ianuarie, cu Starea nației. Emisiunea este difuzată la Prima TV, de la ora 22.00, de luni până joi și în fiecare duminică, de la ora 08.00 cu un Best of

 Starea nației revine cu aceleași comentarii acide ale evenimentelor zilei, în prezentarea lui Dragoș Pătraru, realizatorii folosind uneltele umorului pentru a sancționa derapajele politicienilor și abuzul de putere din partea instituțiilor. Revin și rubricile binecunoscute: scenetele în care apar actrița Ștefania Cîrcu și omul bun la toate de la Starea nației, Marius Ene, Vax populi cu Răzvan Anghelescu care pune în continuare o oglindă în fața noastră, a tuturor, ca să ne vedem așa cum suntem de fapt și Ceasul bun, rubrică prin intermediul căreia telespectatorii emisiunii au reușit să ajute zeci de familii cu probleme și să sprijine cu tablete sute de copii, oferindu-le astfel acces la școala online.

Emisiunea Starea nației se simte bine la Prima TV. A doua jumătate a celui de-al treilea an începe de luni, 11 ianuarie, de la ora 22.00, în formatul cunoscut, dar se pregătesc schimbări importante, care urmează să se întâmple de la începutul lunii februarie. Astfel, emisiunea își va exinde durata, dar și spațiul de filmare. Va acoperi încă o jumătate de oră de emisie și va închide ziua cu un invitat. De asemenea, se lucrează zi și noapte la noul platou de emisie, o investiție importantă, care va schimba cu totul fața emisiunii. 

Dragoș Pătraru spune că abia așteaptă să termine amenajările la noul platou:

”Schimbarea asta era programată în vară, nu mai eram deloc mulțumiți de spațiul actual, care ne impunea limite serioase pentru ceea ce voiam noi să facem. Locul era prea mic. Doar că pandemia ne-a încurcat serios. Însă ne-am organizat. Am reușit să achiziționăm echipamente de peste 100.000 de euro și am folosit acest timp pentru a căuta cel mai bun spațiu pentru nevoile noastre. L-am găsit abia pe 4 ianuarie, pe 5 am semnat contractul, iar pe 6 deja se lucra la antifonarea halei în care va avea loc emisiunea începând din luna februarie. Se va lucra non-stop până când vom fi gata. Lucrăm acolo cu cei mai buni oameni, care au sărit îmediat să ne ajute, iar pentru asta le mulțumim. Investiția e enormă pentru noi, dar avem în cei de la Prima TV parteneri de încredere, pe care ne putem baza, astfel încât împreună să reușim să le oferim telespectatorilor produsele de calitate pe care le merită.”

Așadar, Starea nației revine începând de azi, 11 ianuarie, de luni până joi, de la ora 22.00, la Prima TV.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton