Homepage  / Netflix

Serialul „Jocul calamarului” revine pe Netflix cu un nou sezon. Ce surprize ne rezervă. Dată de lansare, trailer

Serialul „Jocul calamarului” revine pe Netflix cu un nou sezon. Ce surprize ne rezervă. Dată de lansare, trailer
3

de Mioara Tronaru,

Pentru fanii serialului „Jocul calamarului”/„Squid Game”, Moșul o să vină anul acesta pe 26 decembrie, când sezonul al doilea al producției sud-coreene va fi disponibil pe platforma de streaming Netflix.

„Jocul calamarului”, un serial așteptat

Au trebuit să treacă patru ani și tone de postări online pentru ca „Jocul calamarului” să revină printre noi. Inițial, serialul, un proiect mai vechi al regizorului Hwang Dong-hyuk, nici nu trebuia să aibă vreo continuare. Dar succesul primului sezon a fost atât de mare, dacă e să ne gândim numai la cele șase premii Emmy pe care le-a primit, publicul a fost atât de fascinat, a devenit cel mai vizionat serial de pe Netflix, încât nu avea cum să scape de sezonul al doilea.

netflix 2Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 3

Iar Hwang Dong-hyuk, după ce s-a codit ceva vreme, a lăsat pe toată lumea cu gura căscată când a anunțat nu încă unul, ci încă două sezoane. Așa că mai avem câteva zile până pe 26 decembrie când vom vedea sezonul al doilea și sperăm că nu foarte mult până când povestea se va încheia o dată cu sezonul al treilea și ultimul.

Oamenii nu vor să fie salvați

Cum știți probabil, Seong Gi-hun (Lee Jung-jae) a câștigat concursul letal și a plecat cu banii, dar asta nu i-a dat nicio satisfacție. Pe parcursul primului sezon, personajul se transformă, iar în final din tembelul naiv de la început nu mai rămâne aproape nimic.

Complet transformat îl găsim și în sezonul al doilea. Nu-i mai flutură niciun zâmbet pe față și nu mai are decât un singur țel în viață: să oprească jocurile despre care e convins că continuă, deși nu are nicio dovadă pentru asta. Misiunea lui este însă destul de dificilă, în primul rând pentru că nimeni nu-i crede povestea uluitoare, în al doilea rând pentru că, în general, oamenii nu vor să fie salvați. Sunt foarte ușor de manipulat și până când Răul nu se ridică în fața lor, aleargă fericiți și încrezători după morcovul care-i conduce spre capcană.

În exclusivitate

Prin intermediul Netflix-ului, am stat de vorbă cu doi dintre actorii serialului: Wi Ha-joon (33 de ani), care joacă rolul polițistului Hwang Jun-ho, și Byung-hun (54 de ani), cel care interpretează rolul Omul din față. A fost fără spoilere, dar amândoi ne-au spus câte ceva despre noul sezon.

„De această dată, serialul capătă amploare, o să avem jocuri noi. Vor fi povești noi. Totul va fi mult mai intens. Vor fi personaje cu povești captivante. Așa că va fi foarte interesant de urmărit”, ne-a asigurat Wi Ha-joon.

Iar la întrebarea dacă sezonul al doilea din „Jocul calamarului” va avea același succes ca și primul, Lee Byung-hun ne-a declarat cu zâmbetul pe buze: „Ei, la această întrebare aș putea să vă răspund: «Cine știe?». Dar, din punctul meu vedere, sezonul al doilea din «Jocul calamarului» va fi chiar mai bun decât primul. (Râde.) Poate și datorită faptului că mă veți vedea pe mine mai mult în el”.

Sursă foto: Netflix

Citește și:

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton