Alley s-a pus din nou pe slăbit, însă, de această dată, a transformat lupta cu kilogramele într-un reality-s show, „Kirstie Alley’s Big Life”, care o arată cum face sport şi ce mănâncă pentru a fi din nou în formă.
Vedeta din „Uite cine vorbeşte!” a declarat că lupta nu este imposibilă şi că nu îşi dă seama cum a ajusn să pună la loc toate kilogramele pe care le dăduse jos în ultimii ani. Visul actriţei este ca, în seara de Anul Nou, să poată încăpea într-o rochie albă, pe care a ales-o deja.
Actriţa a declarat totuşi că nu-şi va mai imortaliza succesul ca acum patru ani, când s-a dezbrăcat pentru Oprah Winfrey. Alley i-a mărturist lui Larry King că s-a înşelat atunci când a crezut că imaginile cu ea dezbrăcată nu vor fi văzute de prea multă lume, ignorând că trăieşte în secolul 21 când, toate ipostazele deocheate pot fi vizionate de câte ori vrei pe YouTube.
Filmuleţul cu Kirstie Alley defilând în costum de baie în platoul emisiunii lui Prah Winfrey a făcut furori pe YouTube, fiind accesat de milioane de ori, spre disperarea şi ruşinea actriţei. „Nu a fost ideea lui Orah, pentru că ea nu are idei stupide. A fost ideea mea. Şi acum trebuie să trăiesc cu asta toată viaţa mea”, a declarat ea mâhnită.