Mihai Gâdea și-a petrecut copilăria la Brașov
De obicei discret cu viața sa personală, realizatorul de televiziune a făcut o excepție și a acceptat să se deschidă în fața publicului.
Mihai Gâdea a dezvăluit crâmpeie din viața de dincolo de ecran, amintindu-și cu nostalgie primii opt ani trăiți la Lisa, înconjurat de familia iubitoare și de prietenii care îi sunt aproape și astăzi.
„Am avut o șansă uriașă să cresc într-o familie extrem de iubitoare (…) Am crescut așadar cu familia mea, cu familia unchiului Nicu și a lui tanti Ali, cu Alfred, cu Robert și cu Edi, cu prietenii noștri, familia Ganea, cu care am rămas și acum în relații extrem de apropiate. Prietenii mei de la vârsta dintre 1 și 8 ani, atât cât am stat la Lisa, au rămas unii dintre cei mai buni prieteni ai mei”, a mărturisit Mihai Gâdea.
Jurnalistul este plin de recunoștință pentru perioada pe care a trăit-o la Lisa, un loc pe care îl descrie ca fiind cu totul și cu totul deosebit.
„E o șansă uriașă pe care ne-a dat-o Dumnezu de a trăi în acest mediu. Locul acela a fost pentru noi a fost atât de frumos, la Lisa… Dacă vreodată vreți să vedeți un loc mai frumos decât în Elveția sau decât în Toscana, mergeți la Lisa, este absolut divin, la poalele munților Făgăraș! Este incredibil de frumos!”, a spus cu încântare invitatul.
Mihai Gâdea consideră că a devenit cine este azi ca urmare a tuturor oamenilor deosebiți care și-au pus amprenta asupra lui.
„Sunt un om cu defecte, dar sunt produsul bunicii mele, a mamei mele, a tatălui meu, a familiei noastre, a acestui mediu, a învățătoarei mele, care (…) a făcut un lucru incredibil pentru mine ca și copil”, a povestit jurnalistul.
Mihai Gâdea a povestit că nu era cuminte când era copil
Realizatorul de televiziune a dezvăluit una dintre năzbătiile sale din copilărie. „Nu eram cuminte…când venea pârâul din munte și, dacă ploua serios, prin fața casei noastre, săream în pârâu, îmbrăcat, lucru care-i exasepera pe părinții mei”, își amintește invitatul.
Din perioada adolescenței, invitatul a relatat momentul în care i-a cerut tatălui său bani ca să plece la mare cu prietenii. Părintele a acceptat să-i dea, însă cu o condiție – aceea de a face voluntariat la o casă de copii.
„Mai târziu însă, când cred că eram prin clasa a XI-a, când i-am cerut bani (n.r. tatălui) să merg la mare, (…) a zis da, îți dau mai mulți bani, dar du-te la casa de copii”, a povestit jurnalistul.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 8
Mihai Gâdea a făcut voluntariat la o casă de copii
Perioada în care a făcut voluntariat la o casă de copii a fost pentru Mihai Gâdea o experiență marcantă, o adevărată lecție de viață, din care a desprins învățăminte pentru totdeauna.
„Pe mine m-a marcat foarte mult acea experiență, statul cu copiii acolo… N-am să uit niciodată – copii care se cuibăreau la tine în brațe, nu avuseseră afecțiune, nu mai plecau pur și simplu…(…) Lucrul însă care m-a învățat cel mai mult este că, în timp, afecțiunea, iubirea și educația pentru orice copil, care pare fără niciun fel de șansă, pot să-l transforme”, a mărturisit Mihai Gâdea în cadrul interviului-maraton „40 de întrebări cu Denise Rifai”.
Detalii despre Mihai Gâdea
De mai bine de două decenii, Mihai Gâdea prezintă emisiunea „Sinteza Zilei” la Antena 3 CNN, unde poartă discuții cu personalități marcante, abordează subiecte de actualitate și aduce în atenția publicului dezvăluiri spectaculoase.
Pe lângă activitatea sa de jurnalist și moderator, Gâdea ocupă și funcția de director de televiziune, având un rol influent atât în fața, cât și în spatele camerelor.
În plan personal, jurnalistul este tatăl Karinei Maisha, o tânără pasionată de artă și muzică, care și-a făcut deja debutul online, postând pe YouTube piese foarte apreciate de public.
Foto: Kanal D, arhiva tvmania
Citește și:
Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.