Homepage  / Filme Online / Netflix

„Nimeni nu vrea asta” revine cu sezonul 2 pe Netflix – Kristen Bell și Adam Brody, protagoniști în comedia romantică a anului

„Nimeni nu vrea asta” revine cu sezonul 2 pe Netflix – Kristen Bell și Adam Brody, protagoniști în comedia romantică a anului
11

de Luca Vranceanu,

Iubirea a învins monștrii! Povestea de dragoste dintre Joanne (Kristen Bell), o realizatoare de podcast agnostică, și Noah (Adam Brody), un rabin neconvențional, a cucerit publicul și a depășit în topurile Netflix seria „Monștri: Povestea fraților Lyle și Erik Menendez”. Fanii se pot bucura acum de sezonul al doilea al comediei romantice „Nimeni nu vrea asta” („Nobody Wants This”), disponibil pe Netflix din 23 octombrie 2025.

O comedie romantică atipică, inspirată din viață

Toate planetele s-au aliniat pentru „Nimeni nu vrea asta” – iar chiar și Marte s-a abținut de la a mai fi retrograd! – pentru că altfel nu se explică valul de simpatie din partea publicului și a criticii. Creatoarea serialului, Erin Foster, s-a inspirat din propria experiență de viață pentru a aduce pe ecran o poveste sinceră, plină de umor și vulnerabilitate.

Primul sezon, lansat pe Netflix pe 26 septembrie 2024, a fost un succes uriaș, reușind să detroneze din topurile de audiență al doilea sezon din seria „Monster”. Frații Menendez nu au avut nicio șansă în fața simpaticii povești dintre Joanne și Noah.

nimeni-nu-vrea-asta (3)Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 11

Citește și: Noutățile Netflix în octombrie 2025: „Nimeni nu vrea asta” revine cu al doilea sezon. Ce filme de top apar


Dragoste interconfesională și chimie autentică

Relația dintre Joanne și Noah i-a cucerit pe spectatori prin autenticitate și chimia incontestabilă dintre protagoniști. Este complicată, intensă, dar și tandră – un mix perfect de comedie romantică modernă și introspecție despre diferențele care apropie oamenii.

Vezi trailerul aici:

„Nimeni nu vrea asta” reușește să fie în același timp spiritual, amuzant și emoționant, fără a se teme să abordeze teme legate de identitate, credință și vulnerabilitate.


Ce urmează în sezonul 2

Publicul a cerut mai mult, iar Netflix a ascultat. Sezonul al doilea va explora cum relația dintre Joanne și Noah evoluează în fața prietenilor, a rutinei zilnice și a marilor evenimente din viață – sărbători, aniversări și viziunea fiecăruia despre viitor.

Leighton Meester se alătură distribuției în rolul lui Abby, fosta rivală a lui Joanne din școală, acum influencer pe Instagram. Miles Fowler va juca rolul lui Lenny, coechipierul lui Noah, Alex Karpovsky îl interpretează pe Big Noah, un rabin extrem de încrezător, iar Arian Moayed va juca rolul Dr. Andy, un psihoterapeut carismatic.

Creatorul Erin Foster și producătoarea executivă Sara Foster, alături de noii showrunneri Jenni Konner și Bruce Eric Kaplan, garantează un sezon 2 plin de umor, emoție și dinamism, păstrând farmecul relației principale și extinzând universul serialului prin personaje secundare memorabile.

„Este o parte fascinantă a oricărei relații să vezi cum reușești să faci lucrurile să funcționeze cu prietenii celuilalt, rutina zilnică și cum gestionezi momentele importante din primele luni împreună – sărbători, aniversări și cum vede fiecare viitorul”, a declarat Erin Foster pentru Tudum.


Ce s-a întâmplat în sezonul 1

Sezonul 1 a urmărit cum Joanne și Noah se îndrăgostesc rapid, dar diferențele culturale și faptul că Joanne nu este evreică complică relația. În timp ce Joanne se gândește la convertire, nu este încă pregătită să facă acest pas. Gestul grandios al lui Noah într-un parking după o bat mitzvah arată însă că niciunul nu renunță la dragoste.

Adam Brody spune:

„Am interpretat finalul ca pe o promisiune: «Te pun pe primul loc. Tot restul se va rezolva, dar tu ești prioritatea mea»”.

Sezonul 2 promite să exploreze aceste tensiuni și să arate cum cei doi decid să se angajeze – sau nu – în relația lor.


Distribuția sezonului 2

  • Kristen Bell – Joanne
  • Adam Brody – Noah
  • Justine Lupe – Morgan
  • Timothy Simons – Sasha
  • Jackie Tohn – Esther
  • Michael Hitchcock – Henry
  • Stephanie Faracy – Lynne
  • Paul Ben-Victor – Ilan
  • Tovah Feldshuh – Bina
  • Sherry Cola – Ashley
  • D’Arcy Carden – Ryann
  • Leighton Meester – Abby
  • Miles Fowler – Lenny
  • Alex Karpovsky – Big Noah
  • Arian Moayed – Dr. Andy

Sezonul 2 din „Nimeni nu vrea asta” va fi disponibil pe Netflix începând cu 23 octombrie 2025.

Citește și: Adam Brody are doar cuvinte de laudă pentru soția sa. Leighton are un rol central în continuarea serialului „Nimeni nu vrea asta”

Leighton Meester se alătură distribuției „Nimeni nu vrea asta”. Ce rol va juca soția lui Adam Brody în sezonul 2 al serialului de pe Netflix

Serialul „Nimeni nu vrea asta” va avea un al doilea sezon pe Netflix. Cine se alătură echipei

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
Insula Iubirii 2025
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton