Homepage  / Vedete

(P) Cum să porţi ochelarii de soare ca o vedetă

(P) Cum să porţi ochelarii de soare ca o vedetă

de Redactia Tvmania

Ochelarii de soare sunt un accesoriu important şi de multe ori te pot ajuta să pui în evidenţă o anumită ţinută, mai ales dacă alegi modelul potrivit. Dacă nu te descurci prea bine la acest capitol, cea mai simplă cale este să te inspiri din stilul vedetelor internaţionale, care au mereu apariţii impecabile şi dau tonul în modă. Fie că alegi ca sursă de inspiraţie un star de cinema sau o vedetă rock, asigură-te că modelul de ochelari de soare pentru care optezi este unul potrivit pentru trăsăturile tale, dar şi pentru garderoba ta. Îţi venim în ajutor cu câteva sfaturi şi sperăm să te inspire ideile oferite!

Ochelarii de soare în stil aviator

Dacă ai urmărit câteva filme cu Tom Cruise, cu siguranţă ai remarcat ochelarii de soare în stil aviator, pe care actorul i-a purtat şi în Top Gun, în rolul lui Maverick. O asemenea pereche de ochelari, cu lentile maro sau verzi, şi cu rame aurii, se potriveşte perfect cu o jachetă de piele sau o pereche de jeanşi şi un tricou negru. Cu un asemenea look, cu siguranţă vei atrage atenţia oricând!

Ochelarii de soare cat-eye

Audrey Hepburn va fi mereu un etalon de bun gust şi eleganţă, iar ochelarii de soare purtaţi de actriţă în filmul Breakfast at Tiffany’s vor rămâne în istoria Hollywood-ului.  Modelul cat eye este în continuare extrem de popular şi oferă întotdeauna o notă de mister. În plus, forma lor te protejează foarte bine de razele soarelui, iar dacă optezi pentru o pereche cu rame colorate, îi poţi asorta cu diverse ţinute.  

Ochelarii de soare supradimensionaţi

Jackie Kennedy a fost mereu fana ochelarilor de soare supradimensionaţi pe care îi accesoriza mereu cu eşarfe de mătase, cu brăţări în culori metalice sau cu bijuterii din perle. De asemenea, ochelarii de soare supradimensionaţi se potrivesc şi toamna, şi pot fi purtaţi cu paltoane elegante, de culoare bej.  De obicei, ochelarii supradimensionaţi sunt destinaţi ţinutelor extravagante, şi au rolul de a sublinia stilul nonconformist, însă pot fi şi elementul cheie în cadrul unor ţinute simple.

Ochelarii de soare rotunzi

Dacă vrei să porţi ochelari de soare rotunzi, cu rame metalice, te poţi inspira din stilul lui John Lennon. O astfel de pereche se potriveşte cu un look retro, aşa că îi poţi accesoriza cu un costum alb sau bej sau cu o ţinută vintage. Un alt exemplu poate fi Ozzy Osbourne, care este de asemenea fanul ochelarilor rotunzi cu lentile colorate! Starul rock poartă adesea aceşti ochelari cu sacouri colorate sau cu tricouri negre.

Ochelarii de soare sport

Anul acesta, ochelarii de soare sport sunt favoriţii vedetelor, iar Rihanna i-a făcut deja populari pe reţelele de socializare. Aceştia sunt realizaţi dintr-un material mai rezistent şi au un design special, creat pentru diverse activităţi. Pentru o ţinută casual, poţi opta pentru modelele clasice, iar pentru apariţii mai excentrice, poţi alege un model supradimensionat. Anul acesta s-au lansat mai multe colecţii, în care poţi găsi atât modele create pentru anumite sporturi, cât şi modele moderne de ochelari de soare, precum sunt cei de la Ray Ban, care pot fi purtaţi zi de zi.

O mulţime de vedete au reuşit să îşi creeze un stil cool şi original cu ajutorul ochelarilor de soare, aşa că şi tu poţi face la fel, dacă alegi ţinuta potrivită şi modelul care te avantajează cel mai mult. Inspiră-te din revistele de modă şi de pe site-urile cu celebrităţi, unde vei vedea mereu cele mai tari apariţii fashion.

Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton