Homepage  / Televiziune

Programul TVR 1 în minivacanţa de 1 decembrie

Programul TVR 1 în minivacanţa de 1 decembrie

de Redactia Tvmania

De Ziua Naţională a tuturor românilor, TVR 1 va aduce sărbătoarea în casele noastre prin transmisiuni directe, programe în premieră, ediţii speciale ale Ştirilor TVR şi ale emisiunilor îndrăgite de telespectatori.

Ceremonia de la Arcul de Triumf, în direct la TVR 1

Ştirile TVR continuă şi în acest an campania #EUSUNTROMÂNIA, prin care dă voce visurilor, dorinţelor, planurilor, ambiţiilor noastre. Pentru ca fiecare român să poată spune cu mândrie şi respect „Eu sunt România”.

De-a lungul zilei de 1 Decembrie, în programele de ştiri şi ediţiile speciale, la TVR 1 vom cunoaşte români care au adus plus valoare comunităţii în care trăiesc, au reuşit să-i bucure pe cei din jur sau au „tratat” România prin solidaritate.

În zi de sărbătoare, gândurile şi vorbele înţelepte ale marilor oameni ai neamului ne vor fi reper pentru vremurile în care trăim şi inspiraţie pentru viitor. Le vom vedea inserate în programele TVR 1. De ce şi care sunt motivele pentru care mari campioni şi personalităţi pot rosti dintr-o suflare #EUSUNTROMÂNIA vom afla într-o serie de testimoniale difuzate în ediţiile speciale ale zilei şi în „Telejurnalul” de la orele 08.00, 14.00, 20.00. 

Ediţiile speciale ale Ştirilor TVR, de la 10.00 şi 12.00, vor include duplexuri cu studiourile TVR din Iaşi, Cluj, Timişoara, Craiova, Târgu-Mureş, dar şi corespondenţe din Spania şi din Republica Moldova: Mihai Rădulescu şi Svetlana Gore de la TVR Moldova ne transmit în direct cum se simte, la Chişinău, Ziua Naţională a tuturor românilor.

De la Alba-Iulia relatează reporterul Vlad Ungar şi colega sa de la TVR Moldova, Carina Muller. În ediţiile speciale vom cunoaşte români deosebiţi: un tânăr care livrează fotolii de masaj în toată lumea, chiar şi lui Moş Crăciun, două sportive care au urcat tricolorul pe prima treaptă a podiumului olimpic, un pilot militar care a salvat zeci de vieţi transportând bolnavi la secţiile ATI, un bucătar devenit peste noapte curier pentru cei aflaţi în nevoie. 

Tot despre români şi România discută Alina Stancu şi Virgil Ianţu, invitatul ei la prima ediţie specială a zilei.

Piaţa Arcul de Triumf va fi din nou gazdă pentru parada militară ce are loc cu ocazia Zilei Naţionale a României, dar într-un format restrâns. În direct de la ora 10.50, Adelin Petrişor şi col. Constantin Spânu, partener de microfon al reporterului TVR în transmisiunile de 1 Decembrie, vor comenta Ceremonia de la Arcul de Triumf.

Surprizele pregătite de TVR 1 de Ziua Națională

Aniversarea Zilei Naţionale începe la TVR 1 devreme, „Cu capu-n zori”. Printre surprizele pregătite de echipa matinalului se numără un reportaj despre caii Jandarmeriei Române, participanţi la defilarea de 1 Decembrie, o paradă a celor mai frumoase ii româneşti, un dans al căluşarilor executat de cele mai talentate… păpuşi, dar şi tradiţionala fasole cu afumătură, gătită de Angie Cobuţ în bucătărie. Va completa meniul special al zilei Cosmin Dragomir, curator de zacuscă, cel care duce acest produs într-o zonă a eleganţei şi rafinamentului culinar.

Într-o ediţie specială Frontul de acasă”, de la ora 13.00, realizatoarea Alina Grigore ne spune povestea subofiţerului Vasile Zbâncă, un erou pe care amputarea picioarelor nu l-a schimbat. După misiunea din Afganistan, a reuşit să rămână acelaşi om – curajos, optimist şi determinat. Conduce maşina fără adaptări speciale, este pasionat de sporturile de iarnă şi de salsa. Se bucură de fiecare clipă pe care viaţa i-o oferă şi de familia minunată pe care o are. Vasile a rămas în armată şi este tatăl a doi băieţi care văd în el un model. 

De la 13.30, urmărim documentarul semnat de jurnalista Camelia Csiki dedicat Reginei Maria, din seria „Români care au schimbat lumea”. „Filmul urmăreşte să redea povestea celei mai iubite suverane prin prisma unor persoane care au cunoscut-o, dar şi a celor care, astăzi, reproduc creaţiile Reginei Maria”, ne spune realizatoarea. Portretul femeii care continuă să ne inspire, după mai bine de 100 de ani, este realizat prin interviuri realizate de jurnalistă cu urmaşii suveranei României Mari: nepoţii Regele Mihai şi arhiducesa Maria Magdalena a Austriei, strănepoata Majestatea Sa Margareta, dar şi Regele Simeon al Bulgariei. Relatările sunt completate de câţiva dintre cei mai renumiţi istorici specialişti ai perioadei.

Concert „Noi suntem români!”, în direct de la Sibiu

Pe 1 Decembrie, Iuliana Tudor ne aşteaptă la Sibiu, la un spectacol menit să reaşeze România în sufletul românilor. De la ora 15.50, în direct la TVR 1 şi TVRi, mari artişti ai folclorului nostru îşi dau mâna în concertul „Noi suntem români!”.

„Încercăm, prin acest concert, să readucem România în sufletul românilor. Să ne aşezăm cu toţii în faţa oglinzii şi să privim adânc în inima noastră, pentru a ne căuta ţara. Dacă ea este încă acolo, înseamnă că nu e totul pierdut. Dacă încă ne mai pasă, atunci fiecare dintre noi ar trebui să facă ceva pentru a o reconstrui. O Românie golită de suflet, o Românie măcinată de ură, împărţită în buni şi răi, îngenuncheată de unii sau alţii nu poate supravieţui. De aceea e nevoie, mai mult ca oricând, de iubire, de credinţă, de speranţă. Îi doresc României să aibă parte de oameni buni şi demni”, este urarea pe care Iuliana Tudor o adresează, din suflet, de Ziua Naţională.

Filmele de Ziua Națională la TVR 1

Seara, de la 21.10, la TVR 1, telespectatorii văd partea a doua a filmului „Tringhiul morţii” (1999), în regia lui Sergiu Nicolaescu (prima parte – marţi, 30 noiembrie, la aceeaşi oră), în care ne întâlnim cu actori precum Ilinca Goia, Valentin Teodosiu, George Alexandru, Sergiu Nicolaescu. Filmul reconstituie luptele purtate de armata română împotriva ocupanţilor germani în Primul Război Mondial, în localităţile Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz. Pe lângă impresionantele scene de luptă, filmul capătă consistenţă mai ales prin prezenţa a două personaje: mareşalul Averescu (interpretat de Sergiu Nicolaescu) şi Ecaterina Teodoroiu (portretizată de Ilinca Goia).

Pe 1 Decembrie, la ora 23.00, mai avem timp pentru o lecţie de istorie ce nu trebuie ratată: TVR 1 difuzează documentarul „Cum s-a făcut 1 Decembrie?”, realizat de Ruxandra Ţuchel, ce prezintă contextul internaţional de la finalul Primului Război Mondial, context care a făcut posibilă România Mare.

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE
Program TV

PRO TV
  • 06:00 Ştirile Pro TV
    Ziua începe când Mihai Dedu şi Lavinia Petrea/Andreea Marinescu dau trezirea, Neti Sandu descrie şansele ca speranţele să prindă viaţă, când Florin Busuioc aduce...
  • 10:30 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 13:00 Ştirile Pro TV
    În mijlocul zilei şi din mijlocul evenimentelor, reporterii transmit cele mai noi şi complete informaţii pentru Ştirile de la ora 13:00. Nevoia oamenilor de a fi...
  • 14:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 15:00 La Măruţă AP
    Cătălin Măruţă a pregătit împreună cu echipa sa rubrici noi, filmări inedite, invitaţi cu poveşti surprinzătoare, dar şi subiecte ale momentului, exclusivităţi şi...
  • 17:00 Ştirile Pro TV
    Monica Dascălu vine în fiecare zi, de luni până vineri, începând cu ora 17:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a coordona un tur de forţă prin toate colţurile...
  • 18:00 Batem palma?
    Ăsta-i spectacolul! Asta e televiziunea! Cei mai curajoși concurenți vor trebui să răspundă unei întrebări aparent simple pentru a câștiga o importantă sumă de bani......
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Andreea Esca vine în fiecare seară, de luni până vineri, începând cu ora 19:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a prezenta principalele subiecte ale zilei. Realitatea...
  • 20:30 Survivor România AP
    Survivor este competiția care demonstrează că imposibilul nu există, care îi împinge pe concurenți în situații la care nici nu se gândeau când venea vorba despre...
  • 23:30 Ştirile Pro TV
    Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
  • 00:00 Groenlanda 12
  • 02:30 Doctor de bine
    Află sfaturile medicilor invitați și vezi care sunt cele mai bune căi de tratament, dar și de prevenție, pentru o arie largă de boli, atât la copii, cât și la adulți....
  • 03:00 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 05:00 Batem palma?
    Ăsta-i spectacolul! Asta e televiziunea! Cei mai curajoși concurenți vor trebui să răspundă unei întrebări aparent simple pentru a câștiga o importantă sumă de bani......
  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 06:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 08:00 'Neatza cu Răzvan şi Dani
    De luni până vineri, de la ora 8, Răzvan şi Dani îți dau Neatza la Antena 1! Alături de Nicolai Tand, Ramona, Florin Ristei și Cătălin Oprișan, ai 4 ore de bună...
  • 12:00 Observator
    Andra Petrescu, Andreea Țopan și Valentin Butnaru fac echipă la pupitrul Observator Antena 1, de la ora 12.00. Programul s-a impus drept lider al segmentului orar...
  • 14:00 Mireasa AP
    Dupã o binemeritatã pauză, în care şi-a dedicat timpul celor doi copii ai familiei, Simona Gherghe revine în forţă pe micile ecrane, într-un proiect cu totul nou...
  • 16:00 Observator
    Olivia Păunescu şi Florin Căruceru prezintă, de luni până vineri, Observator ora 17. Cătălin Oprișan intră în rolul de povestitor din culisele marilor povești de...
  • 17:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:30 America Express - Drumul aurului AP
  • 00:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 00:30 Golden Boy AP
  • 01:30 Tata în război cu... tata 15
    "Tata în război cu... tata" este povestea strădaniilor disperate ale lui Brad să intre în graţiile celor doi copii vitregi ai săi. Brad e un tip mult prea binecrescut...
  • 04:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • Vezi tot programul zilei
Kanal D
  • 05:45 Aripi frânte AP
    În centrul poveştii se află Zeynep (Melis Tüzüngüç), Emre (Emir Ozden), Cemre (Gizem Günes) şi sora lor mai mică, Aysun (Eliz Nese Çagin), care rămân într-o sărăcie...
  • 09:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D le oferă telespectatorilor informațiile de care au nevoie în fiecare dimineață. La pupitul grupajului informativ de la ora 07:00 se va afla Cristina...
  • 10:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 12:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Echilibrata...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 15:00 Jocul cuvintelor cu Dan Negru AP
    În fiecare ediţie a emisiunii, 5 concurenţi se află faţă în faţă cu Dan Negru, pentru a-şi testa vocabularul şi spontaneitatea. Înţelegerea sensurilor şi uşurinţa...
  • 16:30 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 19:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 20:00 Totul pentru familia mea AP
    Patru fraţi ramân orfani după o serie de evenimente tragice. În spatele acestor întâmplări se află maleficul Afik Atakul (interpretat de Celil Nalçakan), un om care...
  • 23:00 40 de întrebări cu Denise Rifai AP
    40 de întrebări adresate unui invitat, două minute pentru a răspunde la fiecare dintre acestea, într-o întâlnire revelatoare cu un jurnalist experimentat: Denise...
  • 01:30 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 02:30 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 05:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • Vezi tot programul zilei
VEZI PROGRAMUL TV