Homepage  / Vedete româneşti

Simona Halep s-a căsătorit cu Toni Iuruc!

Simona Halep s-a căsătorit cu Toni Iuruc!
4

de Cătălina Matei,

Cu câteva zile înainte de a împlini 30 de ani, Simona Halep și-a schimbat astăzi starea civilă, dar și numele de familie. Fostul lider WTA va spune ”Da!” în fața ofițerului stării civile, alături de viitorul ei soț, omul de afaceri Toni Iuruc. 

Cununia civilă va avea loc la ora 16.00, în Constanța, iar sportiva cu origini aromâne va lua și numele soțului pe lângă cel de Halep, potrivit ziare.com. Astfel, tenismena se va numi Simona Halep – Iuruc, încălcând astfel o regulă nescrisă a a tradițiilor machedonești, potrivit căreia soția trebuie să poarte în totalitate numele soțului.

“Dă şansa fiecărei zile să fie cea mai frumoasă din viaţa ta”, este mesajul pe care Simona l-a postat în această dimineață pe contul ei de Instagram, un citat atribuit lui Mark Twain. “O zi frumoasă tuturor”, a mai notat sportiva, care va împlini 30 de ani pe 27 septembrie.

Petrecerea va avea loc la Clubul Fratelli din Mamaia, unde unul dintre proprietari este nașul cuplului, omul de afaceri Dani Caramihai. Se pare că lista de invitați cuprinde peste 300 de persoane, printre care și se numără și președintele României, Klaus Iohannis. 

Bineînțeles, printre invitați se vor regăsi și nume mari din lumea sportului, Ion Țiriac și Ilie Năstase fiind doar două dintre ele. De altfel, Ilie Năstase este cel care a dezvăluit data cununiei civile. În cadrul unui interviu acordat pentru emisiunea „Teo Show”, de la Kanal D, fostul tenismen a fost întrebat ce face de ziua actualei soții, Ioana Simion, care pe 15 septembrie își aniversează ziua de naștere. Acesta nu a evitat răspunsul și a zis că a fost invitat la cununia Simonei Halep.

Condiții stricte impuse invitaților

Se pare că cea mai mare jucătoare de tenis a României le-a transmis celor 300 de invitaţi că nu au voie să vină la petrecere cu telefoane mobile sau cu alte dispozitive de înregistrat. De asemenea, potrivit telekomsport.ro, fericitul cuplu le-a interzis să vină cu cadouri sau cu daruri în bani.

Povestea de dragoste dintre Simona Halep și Toni Iuruc

Cei doi formează un cuplu din vara anului 2019, viitorul naș, Dani Caramihai, fiind cel care le-a făcut cunoștință. Toni Iuruc este un om de afaceri, mai mare cu 13 ani, care a mai avut de-a lungul timpului două căsătorii. 

Prima apariție în public a celor doi, ca și cuplu, a avut loc în timpul turneului de la Wimbledon din 2019, când Simona Halep a câștigat trofeul. 

Simona Halep și Toni Iuruc s-au logodit în vara acestui an „E foarte frumos (n.r. – inelul de logodnă) și-l port cu mândrie și cu plăcere. A fost un moment deosebit! În trecut ziceam că o să fie un moment mai banal, așa, dar nu a fost deloc așa. Impactul a fost mare, am fost emoționată și mă bucur foarte mult să-l am pe Toni alături de mine.

Am plecat la un drum frumos. Da, așa este, ne-am logodit! Mă bucur pentru că am făcut pasul deja, este un moment foarte foarte frumos din viața mea”, a spus Halep, în cadrul unei conferințe de presă, în luna iunie a acestui an.

parintii-simonei-halepIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 4
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE
Program TV

PRO TV
  • 06:00 Ştirile Pro TV
    Ziua începe când Mihai Dedu şi Lavinia Petrea/Andreea Marinescu dau trezirea, Neti Sandu descrie şansele ca speranţele să prindă viaţă, când Florin Busuioc aduce...
  • 14:00 Zi de bine, România!
  • 17:00 Generaţii de distracţii
    Iulia Pârlea şi Horia Brenciu prezintă un show special - Generaţii de distracţii. Telespectatorii vor putea urmări artiști din generații diferite care vor face un...
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Andreea Esca vine în fiecare seară, de luni până vineri, începând cu ora 19:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a prezenta principalele subiecte ale zilei. Realitatea...
  • 20:30 Las Fierbinţi 12
    Acţiunea se petrece în satul Fierbinţi, acolo unde existenţa locuitorilor se desfăşoară lent, într-un paradis rural care s-a adaptat, în stil pur românesc, la vremurile...
  • 22:30 Ready Player One: Să înceapă jocul 12
  • 01:00 Generaţii de distracţii
    Iulia Pârlea şi Horia Brenciu prezintă un show special - Generaţii de distracţii. Telespectatorii vor putea urmări artiști din generații diferite care vor face un...
  • 03:00 Zi de bine, România!
  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 06:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 08:00 'Neatza cu Răzvan şi Dani
    De luni până vineri, de la ora 8, Răzvan şi Dani îți dau Neatza la Antena 1! Alături de Nicolai Tand, Ramona, Florin Ristei și Cătălin Oprișan, ai 4 ore de bună...
  • 12:00 Observator
    Andra Petrescu, Andreea Țopan și Valentin Butnaru fac echipă la pupitrul Observator Antena 1, de la ora 12.00. Programul s-a impus drept lider al segmentului orar...
  • 14:00 Mireasa AP
    Dupã o binemeritatã pauză, în care şi-a dedicat timpul celor doi copii ai familiei, Simona Gherghe revine în forţă pe micile ecrane, într-un proiect cu totul nou...
  • 16:00 Observator
    Olivia Păunescu şi Florin Căruceru prezintă, de luni până vineri, Observator ora 17. Cătălin Oprișan intră în rolul de povestitor din culisele marilor povești de...
  • 16:30 Râzi cu RoaST AP
    Pe 1 decembrie, comedia face istorie, iar Şerban Copoţ şi Dan Badea spun "România, Râzi cu RoaST!". Personaje istorice din toate timpurile, al căror nume a rămas...
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:30 Chefi la cuţite AP
    Cea mai iubită emisiune culinară revine cu un sezon "de poveste", ce va dezvălui experienţele, dar şi motivaţiile fiecărui concurent. În spatele farfuriilor misterioase...
  • 00:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 00:30 Râzi cu RoaST AP
    Pe 1 decembrie, comedia face istorie, iar Şerban Copoţ şi Dan Badea spun "România, Râzi cu RoaST!". Personaje istorice din toate timpurile, al căror nume a rămas...
  • 03:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 04:00 Mireasa
    Dupã o binemeritatã pauză, în care şi-a dedicat timpul celor doi copii ai familiei, Simona Gherghe revine în forţă pe micile ecrane, într-un proiect cu totul nou...
  • Vezi tot programul zilei
Kanal D
  • 05:45 Nemilosul Istanbul AP
    "Nemilosul Istanbul" este povestea luptei pentru supraviețuire a unei familii care se zbate să își construiască o viață decentă într-un oraș tentacular, plin de...
  • 09:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D le oferă telespectatorilor informațiile de care au nevoie în fiecare dimineață. La pupitul grupajului informativ de la ora 07:00 se va afla Cristina...
  • 10:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 12:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Echilibrata...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 15:00 Jocul cuvintelor cu Dan Negru AP
    În fiecare ediţie a emisiunii, 5 concurenţi se află faţă în faţă cu Dan Negru, pentru a-şi testa vocabularul şi spontaneitatea. Înţelegerea sensurilor şi uşurinţa...
  • 16:30 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 19:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 20:00 Totul pentru familia mea AP
    Patru fraţi ramân orfani după o serie de evenimente tragice. În spatele acestor întâmplări se află maleficul Afik Atakul (interpretat de Celil Nalçakan), un om care...
  • 22:30 Jocul cuvintelor cu Dan Negru AP
    În fiecare ediţie a emisiunii, 5 concurenţi se află faţă în faţă cu Dan Negru, pentru a-şi testa vocabularul şi spontaneitatea. Înţelegerea sensurilor şi uşurinţa...
  • 00:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 01:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 05:15 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • Vezi tot programul zilei
VEZI PROGRAMUL TV