Adrian Nartea, al cărui succes a venit odată cu lansarea „Vlad”, se numără printre cei mai iubiți actori de la noi. Acum, la mai bine de un an de la terminarea serialului de la Pro TV, într-o mișcare curajoasă, pentru mulți, el și-a făcut debutul pe scândură. Și nu oriunde, ci pe scena Teatrului Național din București. Vedeta de 41 de ani și-a făcut timp să ne răspundă la câteva întrebări. Iată cum este să joci alături de Monica Davidescu și Aurelian Temișan, detalii neașteptate de la repetiții, dar și filmele care l-au impresionat recent pe Adrian Nartea.
Adrian Nartea și-a făcut debutul pe scândură. După Vlad, acum îl joacă pe Chiriac
Adrian Nartea, cunoscut de o țară întreagă drept Vlad, după numele serialului omonim de la Pro TV, a bifat recent o premieră importantă în carieră. El a fost ales să facă parte din distribuția „O noapte furtunoasă”, un spectacol produs de Compania de teatru Concordia. În noua piesă, el îi dă viață lui Chiriac.
TVMania: Mulțumesc că ai acceptat să ne acorzi acest interviu. Mai întâi, vreau să te felicit pentru cariera ta de succes și noul rol din piesa din „O noapte furtunoasă”. Cum a fost debutul pe scândură, la Teatrul Național din București?
Adrian Nartea: Mulțumesc și eu de ocazie, pentru că-mi place să mă laud, mai ales cu debutul meu în teatru. Și să spun tuturor, nu de alta, dar chiar e o emoție cu totul și cu totul specială. Și, pe lângă asta, să vină și lumea la teatru! E chiar o piesă foarte faină, la care efectiv toată lumea care a fost a râs necondiționat. Toți au fost megamulțumiti, inclusiv criticii de teatru.
Este viziunea regizorului Alexandru Nagy și este, cum să zic eu…Orice se întâmplă în zona asta de teatru, de scândură, pentru mine este o premieră. Și pot să spun că mă fascinează, efectiv.
– Ce-ți place mai mult: teatrul sau filmul?
Toată lumea mă întreabă. Îmi plac amândouă deopotrivă, pentru că sunt atât de diferite. La teatru, odată ce ai învățat textul și știi ce ai de făcut, ai libertatea să poți să compui și să-ți aduci aportul personal în fiecare piesă, în fiecare reprezentație pe care o pui pe scenă.
„Magia este diferită, dar este magie și de o parte și de alta”
La film, în schimb, ai această libertate mai mică, dar ai avantajul că poți să repeți dacă nu ți-a ieșit. Adică sunt mari și multe diferențele. Magia este diferită, dar este magie și de o parte și de alta. Iar faptul că am primit creditul de la Monica Davidescu, de la Temișan, de la Alexandru Nagy și de la toți ceilalți colegi, pentru mine este un mare, mare mulțumesc.
Au avut încredere în mine, au zis că pot și eu nu am vrut decât să mă ridic la nivelul așteptărilor lor. Și sper că am reușit până acum. N-a fost ușor, dar pot să zic că lucrurile încep să se așeze și îmi dau seama din ce în ce mai bine cu ce se mănâncă teatrul ăsta.
– Cum te înțelegi cu ceilalți actori din distribuție? Cum este să joci alături de Aurelian Temișan, Monica Davidescu, dar și Radu Ștefan Bănică sau Monica Odagiu?
E minunat pentru că, în primul rând, sunt foarte recunoscător că am primit practic votul lor de încredere pentru această piesă. Care, vorba aceea, nu e ușor de făcut.
E un Caragiale, e un clasic. Și pe cât de frumos e, pe cât de multe dedesubturi are și pe cât de actual este, este foarte important să îl faci inteligibil. Și să-l faci să aibă priză la public. Și ăsta este meritul lui Alexandru Nagy, care practic a venit cu propunerea către compania de teatru Concordia și au zis „Hai să-l aducem pe Adi Nartea”.
„Învăț, învăț de la fiecare în parte”
Mă înțeleg extraordinar de bine… Monica Davidescu este o super profesoară, Temișan este la susținerea Monicăi, bineînțeles. Învăț, învăț de la fiecare în parte. Învăț cum se fac lucrurile. Alături de Radu și de Monica pot să zic că avem… ne consultăm ca niște colegi despre ce facem bine, ce nu facem bine, despre idei, despre lucruri. Bineînțeles, forul suprem este Alex Nagy, care zice „Hai, veniți toți cu păreri, după care îmi dau eu cu părerea”. Chiar avem un tagline care zice „Hai, spuneți voi, spuneți voi”.
Pentru că toți vrem să venim, să aducem un aport din ăsta creativ, dar cel mai mare și mai bun aport creativ este, practic, sunt deciziile lui Alex Nagy, care bineînțeles le înglobează și pe ale noastre. Dar el este cel care spune da sau nu. Facem așa sau așa.
„Cam toate încep și se sfârșesc la Monica Davidescu și la Aurelian Temișan acasă”
S-a închegat o echipă foarte, foarte faină, în care e un respect din ăsta foarte frumos și o prietenie foarte frumoasă. Pentru că, după fiecare reprezentație, după fiecare repetiție sau la fiecare repetiție pe care o facem, cam toate încep și se sfârșesc la Monica Davidescu și la Aurelian Temișan acasă.
Pentru că au un living mare și putem să facem acolo multe repetiții și multe, să zic, consilii. Uite, ultima repetiție, de exemplu, a fost combinată cu un mic dejun, în care Monica ne-a așteptat cu masa pusă. Noi ne-am dus să repetăm, dar înainte, cam o oră jumătate, am stat să mâncăm și să bem cafele și să povestim. Asta zic, e un vibe cu zâmbet. Pe toate părțile.
Cum a ajuns să-și facă debutul pe scândură, la TNB
– Cum ai ajuns să faci parte din distribuția piesei de teatru „O noapte furtunoasă”?
Ideea de a mă lua pe mine a fost a lui Alex Nagy, cu care am lucrat în „Vlad”. Alex a fost în sezonul 4, a făcut parte din distribuție, a avut un rol secundar, dar un rol cheie. Alex lucrează mai demult cu compania de teatru Concordia, care pune ici-colea piese foarte frumoase de teatru. Și faptul că este o companie independentă este pentru că… eu, venind din film, nefiind cunoscut ca fiind un actor de teatru, nu am cum să mă duc să dau probe la teatre sau să mă angajez la teatru.
Eu nu sunt angajat la niciun teatru, dar într-o companie independentă proiectele sunt strict la alegerea producătorului și regizorului. Dacă piesa este bună, se poate, să zic, duce și închiria, găzdui, cum suntem în gazdă la Teatrul Național în fiecare luni, aproape în fiecare luni. Cum suntem în gazdă la multe alte teatre din țară. Este mult mai flexibil. Deci, o companie de teatru independentă are deschideri și intrări mult mai flexibile și mult mai deschise. Nu este supusă unui angrenaj mai complicat al celorlalte trupe care aparțin de anumite teatre.
„Foarte multă lume vrea să-l vadă pe Vlad în Chiriac”
Și… faptul că a fost independent, a fost mult mai ușor să acceseze actori care nu sunt neapărat în teatru, cum aș fi eu. Bineînțeles că am adus și un aport, un potențial, să zic, de marketing și PR acestei piese. Pentru că foarte multă lume vrea să-l vadă pe Vlad (personajul din serialul de la Pro TV, n.r.) în Chiriac. Și lucrul acesta nu face altceva decât să mă onoreze și-mi place enorm de mult că multă lume care m-a văzut în Vlad și vine să mă vadă în Chiriac își confirmă faptul că „bă, chiar pot”.
Nu vreau să mă laud eu, dar până acum feedback-ul este cât se poate de pozitiv. Bineînțeles că mai am de învățat, dar bineînțeles că omul cât trăiește învață. Cel mai important e că ne place ceea ce facem… enorm de mult.
„Teatrul este cu totul altceva față de film sau față de serial. Este o altă magie”
– De ce o piesă de teatru și nu un proiect la TV?
După cum spuneam, teatrul este cu totul altceva față de film sau față de serial. Este o altă magie, este ceva ce nu se poate compara cu filmul. La fel cum filmul nu se poate compara cu teatrul. Pentru mine, este o diversitate în profesia asta, este un alt lucru frumos și complex pe care am ajuns și am ocazia să îl fac la un nivel înalt. Pentru că jucăm pe scene importante, cum ar fi Teatrul Național din București.
Și pentru că vreau să demonstrez că pot fi mai amplu și mai complex, pot să fac și altfel de roluri, chiar dacă Vlad a fost un rol amplu și complex, dar destul de serios, vreau să demonstrez că pot să fac și altfel de roluri. Și teatrul, pentru mine, este efectiv o completare a aceea ce vreau eu să fac, a pasiunii, o completare a pasiunii mele, dacă pot să zic așa.
Vibe-ul este de Peaky Blinders
– Ce e diferit la noua montare a binecunoscutei piese a lui Caragiale?
Este o adaptare a piesei „O noapte furtunoasă”. Practic, este o adaptare în zilele noastre. Bine, s-a tot spus treaba asta, dar ce este important este viziunea lui Alex Nagy, care vede familia aceasta, a jupânului, ca fiind într-un proiect de construcție. Ei practic vor să-și construiască un local în care să se cânte, în care să vină lumea, care practic să fie concurența lui Ionescu. Unde, bineînțeles, Zița, Veta, toți se duc să îl vadă pe Ionescu.
Vibe-ul este de Peaky Blinders, cam acolo s-ar vrea cu ținuta, cu stilul. Textul este Caragiale și situația este într-un han care este în construcție, înainte de deschidere, cum ar veni. Cam asta este viziunea „O noapte furtunoasă”, viziunea lui Alex Nagy, făcută – bineînțeles – de noi.
Și este pe cât se poate de aievea, pentru că foarte mulți pot relaționa, și de asta are și foarte mult lipici piesa de teatru, pentru că e foarte urbană, foarte naturală și din timpurile noastre.
Vlad va continua să fie o imagine puternică în România
– Serialul „Vlad” s-a încheiat, după patru sezoane în care fanii au stat constant cu sufletul la gură. Te vom vedea și în alte producții Pro TV de acum încolo?Te mai strigă lumea „Vlad”?
Da, s-a încheiat în decembrie acum 1 an jumătate, cam așa. Da, lumea încă mă strigă „Vlad”, lumea încă vrea să se pozeze cu Vlad. Vlad va fi și este o imagine, va continua să fie o imagine puternică în România. Și eu sunt numai mândru de fiecare dată când mă strigă cineva „Vlad”. Mai des mă strigă „Vlad” decât „Adrian Nartea” și mă strigă, adică, zilnic.
„Toată lumea mă vrea pe televizor”
Pe TV, la Pro TV, deocamandată nu apar. Adică apar în anumite producții, așa, sporadice, pentru că imaginea este încă destul de puternică pentru a o putea dilua în altceva. E foarte greu.
Ăsta a fost și unul dintre motivele pentru care am vrut să fac teatru. Am vrut să fie diferit. Și în show-ul de revelion, PROtevelion, practic am făcut un contabil. Încă nu am un proiect pe care pot să zic că o să-l fac, deși toată lumea mă vrea pe televizor. Și eu vreau pe televizor.
– Revenind la rolul din „Vlad”, simți că ai reușit să ieși din umbra personajului?
Încă mă solicită părinți să trimit mesaje video de încurajare pentru studenți și elevi. Lucru care mi se pare extraordinar de frumos. Faptul că Vlad poate influența viețile unor copii, mi se pare cel mai nobil și frumos lucru pe care o persoană publică poate să îl facă.
Adrian Nartea, în primul SF românesc
– Ai fost la TV, acum fanii te pot vedea la teatru. Când te putem vedea la cinema?
Pot spune că am multe proiecte. Spre exemplu, acum a ieșit… în care am avut un rol foarte mic, dar drăguț, la „Love Sorry” al lui Iura Luncașu, care e pe Netflix, O să mai fie „Visul”, este un film în regia lui Cătălin Saizescu, care o să apară cât de curând, anul ăsta. Iar, am o contribuție micuță, dar foarte haioasă. Și am filmat astă-vară un proiect pilot, primul serial SF românesc, care se numește „Voyager”. Iar eu sunt Toma Dalea, un astronaut român care pățește niște lucruri incredibile, fiind personaj principal. Ăsta este un pilot, care să sperăm că o prindă la una din platformele astea cunoscute și va apărea și pe marile ecrane. În rest, teatru și tot ce se mai întâmplă.
La nivel de evenimente… nu am renunțat și am să renunț, pentru că îmi place foarte mult. Eu, înainte de „Vlad”, eram prezentator. Și, pe lângă prezentator TV, am prezentat o grămadă de multe evenimente de toate felurile, live, și continuăm și pe partea aceasta, bineînțeles.
„Vreau să accept orice fel de propunere”
– În ce tip de personaj îți place cel mai mult să te transformi și de ce?
Aici nu pot să spun că am o categorie aparte în care aș vrea… Dar, cu siguranță, personajele negative sunt cele mai atractive pentru toți actorii. Nu cred că există vreun actor care să spună că nu vrea să interpreteze un rol negativ, pentru că în rolurile negative e o bună parte și de compoziție. Și asta este un lucru minunat, să poți să contribui la crearea unui personaj. Dar sunt în punctul în care vreau să accept orice fel de propunere, tocmai, să văd ce pot mai bine să fac.
„Mi-ar plăcea enorm de mult să mă duc la Survivor”
– Au trecut 6 ani de la experiența „Fort Boyard”. În ce reality-show ți-ar plăcea să participi? De ce?
Da, mi-ar plăcea enorm de mult să mă duc la „Survivor”. Și, bineînțeles, am fost solicitat, însă dacă fetele mele de acasă ar rezista câteva luni fără mine, eu nu aș rezista fără ele. Sunt înnebunit după ele. Uite, am fost plecat șase zile în Austria, să mă dau cu placa. Și când m-am întors… deja Petra, cea mică, achiziționase deja ceva cuvinte, ceva în comportament.
M-am simțit prost că nu i-am fost alături și m-a surprins în momentul în care am revenit după șase zile. Inchipuie-ți dacă aș fi fost plecat câteva luni bune… Ți-am zis, dacă ele s-ar putea descurca, și se pot descurca, eu fără ele… Mi-e foarte greu. Și sunt sigur că la „Survivor” ar fi fost ceva extraordinar. Dar, deocamdată, nu pot să las fetele acasă. Din pricina mea.
Planurile de viitor ale lui Adrian Nartea: „Lucrurile sunt cât se poate de optimiste”
– Ce planuri pentru 2023 ai pe plan personal? Îți dorești ceva anume?
Chiar stăteam de vorbă cu prietena, colega și agenta mea Monica. Ne întâlnim zilele astea să punem la cale o strategie de marketing personal pe care trebuie să o abordez. Pentru că trebuie să vedem în ce zonă ne putem duce după „Vlad”. Încă suntem în siajul „Vlad” și atunci cumva trebuie să facem un management corect al lui Adrian Nartea. Tot ce pot să spun e că… e cu zâmbet, cu dorință de a face lucruri.
Faptul că sunt într-o piesă de real succes mi se pare un alt dar pe care l-am primit și… tot înainte. Lucrurile sunt cât se poate de optimiste.
Seriale și filme recomandate de Adrian Nartea
– Ai văzut vreun serial sau film recent pe care l-ai recomanda și altora?
Da, eu tocmai m-am apucat de „The Last of Us”. Nu pot să spun că mă dă pe spate… La ce aș recomanda să vă uitați este „Knives Out”, în care Daniel Craig iese din rolul său de James Bond și intră în rolul unui detectiv. Într-o producție care parcă imită romanele Agatha Christie, Hercule Poirot și Colombo. E un film foarte drăguț. Adică primul este „Knives Out” și al doilea este „Glass Onion” și al treilea este în producție.
Ăsta îl recomand să-l vadă lumea, pentru că este superb. Adică te distrează, nu este ceva care să te supere, dar e ceva care te detașează. Asta am văzut eu ultima dată și mi-au plăcut.
A, da, și un film care este nominalizat și l-aș recomanda este „The Pale Blue Eye” („Ochiul albastru deschis”, în traducere). E foarte frumos, de văzut, în care îl avem pe Christian Bale . E superb filmul și merită văzut.
Și recomand toate astea care sunt nominalizate și premiate la Globurile de Aur și la Oscar.
O familie frumoasă
Adrian Nartea este căsătorit de aproximativ 8 ani cu Alina, pe care a cunoscut-o în anul 2010, în Tunisia, unde au lucrat împreună la un proiect. Ea venea de la Milano, el din România, şi a fost dragoste la prima vedere. După ce proiectul a luat sfârşit, Adrian şi Alina au făcut schimb de id-urile de messenger şi aşa au început practic relaţia.
Astăzi, cei doi au împreună două fetițe, Mara și Petra.
Ziua începe când Mihai Dedu şi Lavinia Petrea/Andreea Marinescu dau trezirea, Neti Sandu descrie şansele ca speranţele să prindă viaţă, când Florin Busuioc aduce...
10:30
Vorbeşte lumea
AP
"Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
13:00
Ştirile Pro TV
În mijlocul zilei şi din mijlocul evenimentelor, reporterii transmit cele mai noi şi complete informaţii pentru Ştirile de la ora 13:00. Nevoia oamenilor de a fi...
14:00
Lecţii de viaţă
AP
"Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
15:00
La Măruţă
AP
Cătălin Măruţă a pregătit împreună cu echipa sa rubrici noi, filmări inedite, invitaţi cu poveşti surprinzătoare, dar şi subiecte ale momentului, exclusivităţi şi...
17:00
Ştirile Pro TV
Monica Dascălu vine în fiecare zi, de luni până vineri, începând cu ora 17:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a coordona un tur de forţă prin toate colţurile...
18:00
Ce spun românii
Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
19:00
Ştirile Pro TV
Andreea Esca vine în fiecare seară, de luni până vineri, începând cu ora 19:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a prezenta principalele subiecte ale zilei. Realitatea...
20:30
Survivor România
AP
Survivor este competiția care demonstrează că imposibilul nu există, care îi împinge pe concurenți în situații la care nici nu se gândeau când venea vorba despre...
23:30
Ştirile Pro TV
Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
00:00
King Arthur: Legenda sabiei
12
După asasinarea tatălui lui Arthur, unchiul său (Jude Law) este cel care va prelua conducerea regatului Camelot. Alungat din castel şi mult prea mic să-şi mai amintească...
02:30
Superspeed la Pro TV
"Super Speed" - o emisiune prezentată de Costin Giurgea, cu maşini, teste incredibile şi vedete care vor fi puse în situaţii inedite. Jurnalistul are o vastă experienţă...
03:00
Vorbeşte lumea
AP
"Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
05:00
Ce spun românii
Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
08:00
'Neatza cu Răzvan şi Dani
De luni până vineri, de la ora 8, Răzvan şi Dani îți dau Neatza la Antena 1! Alături de Nicolai Tand, Ramona, Florin Ristei și Cătălin Oprișan, ai 4 ore de bună...
12:00
Observator
Andra Petrescu, Andreea Țopan și Valentin Butnaru fac echipă la pupitrul Observator Antena 1, de la ora 12.00. Programul s-a impus drept lider al segmentului orar...
14:00
Mireasa
AP
Dupã o binemeritatã pauză, în care şi-a dedicat timpul celor doi copii ai familiei, Simona Gherghe revine în forţă pe micile ecrane, într-un proiect cu totul nou...
17:00
Observator
Olivia Păunescu şi Florin Căruceru prezintă, de luni până vineri, Observator ora 17. Cătălin Oprișan intră în rolul de povestitor din culisele marilor povești de...
18:00
Preţul cel bun
"Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
19:00
Observator
Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
20:30
Chefi la cuţite
AP
Cea mai iubită emisiune culinară revine cu un sezon "de poveste", ce va dezvălui experienţele, dar şi motivaţiile fiecărui concurent. În spatele farfuriilor misterioase...
23:30
Observator
Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
00:00
The Post: Secretele Pentagonului
12
Un film care aduce în prim plan subiectul controversat al unuia dintre cele mai mari scandaluri care au vizat vreodată Pentagonul.
03:00
Observator
Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
04:00
MediCOOL
Cel mai nou proiect Antena 1, MediCOOL, îşi propune să aducă mai aproape oamenii de medici, pentru a putea primi sfaturi de specialitate. În fiecare săptămână, gazda...
05:00
Preţul cel bun
"Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
Yildiz si Zeynep sunt surorile în jurul cărora se construieşte povestea, două caractere foarte diferite; dacă Yildiz considera că fericirea consta într-o căsătorie...
09:00
Ştirile Kanal D
AP
Ştirile Kanal D le oferă telespectatorilor informațiile de care au nevoie în fiecare dimineață. La pupitul grupajului informativ de la ora 07:00 se va afla Cristina...
10:00
Casa Iubirii
AP
14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
12:00
Ştirile Kanal D
AP
Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Echilibrata...
13:00
În căutarea adevărului
AP
Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
15:00
Jocul cuvintelor cu Dan Negru
AP
În fiecare ediţie a emisiunii, 5 concurenţi se află faţă în faţă cu Dan Negru, pentru a-şi testa vocabularul şi spontaneitatea. Înţelegerea sensurilor şi uşurinţa...
16:30
Casa Iubirii
AP
14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
19:00
Ştirile Kanal D
AP
Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
20:00
Totul pentru familia mea
AP
Patru fraţi ramân orfani după o serie de evenimente tragice. În spatele acestor întâmplări se află maleficul Afik Atakul (interpretat de Celil Nalçakan), un om care...
22:30
Destăinuiri
AP
00:30
Ştirile Kanal D
AP
Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
01:30
Casa Iubirii
AP
14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
03:15
Aripi frânte
AP
În centrul poveştii se află Zeynep (Melis Tüzüngüç), Emre (Emir Ozden), Cemre (Gizem Günes) şi sora lor mai mică, Aysun (Eliz Nese Çagin), care rămân într-o sărăcie...
05:15
Ştirile Kanal D
AP
Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...