Homepage  / HBO

„The Last of Us”, ce știm până acum despre serialul HBO Max. Când e premiera

„The Last of Us”, ce știm până acum despre serialul HBO Max. Când e premiera

de Andreea Hentea,

Inspirat de celebrul joc video omonim, așteptatul serial „The Last of Us”, cu un subiect incitant și o distribuție excelentă, va avea premiera la HBO și HBO Max la începutul anului viitor, pe 16 ianuarie.

Povestea este plasată într-o lume distopică, post-pandemică, la două decenii după civilizația modernă a fost distrusă. Unul dintre cei care au rezistat este îndârjitul Joel Miller (Pedro Pascal), angajat să o scoată pe adolescenta Ellie (Bella Ramsey) dintr-o zonă aflată în carantină, ceea ce este ilegal.

O misiune aparent fără implicații sentimentale, eliberarea fetei devine o întreagă aventură. Joel și Ellie trebuie să traverseze împreună tot teritoriul Statelor Unite, înfruntând nenumărate pericole și bazându-se doar unul pe celălalt pentru a scăpa cu viață.

Creat de Neil Druckmann și Craig Mazin, serialul „The Last of Us” are la bază jocul video omonim dezvoltat de Naughty Dog exclusiv pentru platformele Play Station. În distribuția serialului îi vom vedea pe câțiva dintre cei mai apreciați actori ai momentului, pe care publicul îi știe deja din numeroase producții de succes.

Distribuția nu duce lipsă de vedete

Pedro Pascal a devenit rapid vedetă o dată cu rolul principal din serialul „The Mandalorian”, lansat în 2019 (disponibil pe platforma Disney+), pentru ca apoi să joace rolul antagonistului Maxwell Lord din „Femeia fantastică 1984). Până atunci însă, actorul jucase deja în filme ca „Îngerii lui Charlie” (2011), „Kingsman: Cercul de aur” (2017), „Equalizer 2” (2018) și în premiatul „Povestea de pe strada Beale”, dar și în celebrele seriale „Homeland: Rețeaua terorii” și în „Urzeala tronurilor”.

Pe talentata Bella Ramsey (19 ani) o putem vedea chiar în această perioadă, pe platforma Amazon, în amuzantul „Catherine Called Birdy”(2022). Murray Bartlett ne-a amuzat teribil cu rolul recepționerului Armand din „Lotusul alb” (primul sezon), iar pe excelenta Melanie Lynskey am văzut-o recent în faimosul „Nu priviți în sus”, dar și în serialul „Candy”, disponibil la Disney+. Alături de ei, din distribuția serialului mai fac parte Gabriel Luna, Anna Torv, Nico Parker, Nick Offerman, Storm Reid, Merle Dandridge, Jeffrey Pierce, Lamar Johnson și Graham Greene.

Primul sezon al serialului „The Last of Us” are nouă episoade și se va lansa la HBO și HBO Max pe 16 ianuarie 2023.

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE
Program TV

PRO TV
  • 06:00 Ştirile Pro TV
    Ziua începe când Mihai Dedu şi Lavinia Petrea/Andreea Marinescu dau trezirea, Neti Sandu descrie şansele ca speranţele să prindă viaţă, când Florin Busuioc aduce...
  • 10:30 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 13:00 Ştirile Pro TV
    În mijlocul zilei şi din mijlocul evenimentelor, reporterii transmit cele mai noi şi complete informaţii pentru Ştirile de la ora 13:00. Nevoia oamenilor de a fi...
  • 14:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 15:00 La Măruţă AP
    Cătălin Măruţă a pregătit împreună cu echipa sa rubrici noi, filmări inedite, invitaţi cu poveşti surprinzătoare, dar şi subiecte ale momentului, exclusivităţi şi...
  • 17:00 Ştirile Pro TV
    Monica Dascălu vine în fiecare zi, de luni până vineri, începând cu ora 17:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a coordona un tur de forţă prin toate colţurile...
  • 18:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • 19:00 Ştirile Pro TV
    Andreea Esca vine în fiecare seară, de luni până vineri, începând cu ora 19:00, la pupitrul Ştirilor Pro TV pentru a prezenta principalele subiecte ale zilei. Realitatea...
  • 20:30 Las Fierbinţi 12
    Acţiunea se petrece în satul Fierbinţi, acolo unde existenţa locuitorilor se desfăşoară lent, într-un paradis rural care s-a adaptat, în stil pur românesc, la vremurile...
  • 21:30 Ninja: Răzbunarea 12
    "Luptă împotriva tuturor şi nu crede în nimeni" este codul de supravieţuire al maestrului artelor marţiale Casey Bown după ce viaţa sa este spulberată de un act...
  • 23:30 Ştirile Pro TV
    Echipa de jurnalişti de la "Ştirile PRO TV" aduce în fiecare zi, în principalele jurnale, cele mai importante subiecte ale zilei, abordate cu mult profesionalism....
  • 00:00 Călugăriţa: Misterul de la mănăstire 15
  • 02:00 Lecţii de viaţă AP
    "Lecţii de viaţă" este o producţie de tip ficţiune, bazată pe situaţii şi întâmplări reale, din viaţa cotidiană a familiilor. Sunt prezentate diverse situaţii inspirate...
  • 03:00 Vorbeşte lumea AP
    "Vorbeşte lumea" a pregătit subiecte interesante, pe care prezentatorul emisiunii, Cove, le va dezbate în direct, de luni până vineri. În ajutorul lui Cove, în platoul...
  • 05:00 Ce spun românii
    Emisiunea prezentată de Cabral Ibacka este o competiţie amuzantă între două familii, care concurează pentru a câştiga premii substanţiale. Atmosfera din platou este...
  • Vezi tot programul zilei
Antena 1
  • 06:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 08:00 'Neatza cu Răzvan şi Dani
    De luni până vineri, de la ora 8, Răzvan şi Dani îți dau Neatza la Antena 1! Alături de Nicolai Tand, Ramona, Florin Ristei și Cătălin Oprișan, ai 4 ore de bună...
  • 12:00 Observator
    Andra Petrescu, Andreea Țopan și Valentin Butnaru fac echipă la pupitrul Observator Antena 1, de la ora 12.00. Programul s-a impus drept lider al segmentului orar...
  • 14:00 Mireasa AP
    Dupã o binemeritatã pauză, în care şi-a dedicat timpul celor doi copii ai familiei, Simona Gherghe revine în forţă pe micile ecrane, într-un proiect cu totul nou...
  • 16:00 Observator
    Olivia Păunescu şi Florin Căruceru prezintă, de luni până vineri, Observator ora 17. Cătălin Oprișan intră în rolul de povestitor din culisele marilor povești de...
  • 17:00 Mireasa AP
    Dupã o binemeritatã pauză, în care şi-a dedicat timpul celor doi copii ai familiei, Simona Gherghe revine în forţă pe micile ecrane, într-un proiect cu totul nou...
  • 18:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • 19:00 Observator
    Observatorul Antenei 1 este construit ca un jurnal de atitudine, în care subiectele mari, grave, naţionale contează şi nu suferă în competiţia cu soluţia facilă...
  • 20:30 Poftiţi pe la noi: Poftiţi la târg
  • 23:00 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 23:30 Transformers: Războiul lor în lumea noastră AP
    De secole, două rase de roboţi - Autoboţi şi Decepticoni - se luptă având drept miză a războiului soarta Universului. Atunci când câmpul de bătaie ajunge să fie...
  • 02:30 Observator
    Sub sloganul "Vezi ce trăieşti", Observatorul Antenei 1 trece într-o nouă etapă. Modificări majore vor avea loc atât la nivel vizual şi tehnic, cât şi la nivelul...
  • 03:30 Dragoste de tata
    Nejat (Furkan Palali) este un om de afaceri de succes, director al unei companii care creează ochelari. După ce soţia îl părăseşte, Nejat îşi creşte singur fiica...
  • 04:15 Dragoste de tata
    Nejat (Furkan Palali) este un om de afaceri de succes, director al unei companii care creează ochelari. După ce soţia îl părăseşte, Nejat îşi creşte singur fiica...
  • 05:00 Preţul cel bun
    "Prețul cel bun" ("The Price is Right") este o emisiune de divertisment, de tip concurs, în care participanții concurează pentru a câștiga premii în bani și produse...
  • Vezi tot programul zilei
Kanal D
  • 05:45 Nemilosul Istanbul AP
    "Nemilosul Istanbul" este povestea luptei pentru supraviețuire a unei familii care se zbate să își construiască o viață decentă într-un oraș tentacular, plin de...
  • 09:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D le oferă telespectatorilor informațiile de care au nevoie în fiecare dimineață. La pupitul grupajului informativ de la ora 07:00 se va afla Cristina...
  • 10:00 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 12:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Echilibrata...
  • 13:00 În căutarea adevărului AP
    Ernest porneşte "În căutarea adevărului", la Kanal D! Îndrăgitul prezentator revine în casele telespectatorilor cu o nouă emisiune, "În căutarea adevărului", un...
  • 15:00 Jocul cuvintelor cu Dan Negru AP
    În fiecare ediţie a emisiunii, 5 concurenţi se află faţă în faţă cu Dan Negru, pentru a-şi testa vocabularul şi spontaneitatea. Înţelegerea sensurilor şi uşurinţa...
  • 16:30 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 19:00 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 20:00 Totul pentru familia mea AP
    Patru fraţi ramân orfani după o serie de evenimente tragice. În spatele acestor întâmplări se află maleficul Afik Atakul (interpretat de Celil Nalçakan), un om care...
  • 23:00 40 de întrebări cu Denise Rifai AP
    40 de întrebări adresate unui invitat, două minute pentru a răspunde la fiecare dintre acestea, într-o întâlnire revelatoare cu un jurnalist experimentat: Denise...
  • 01:30 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • 02:30 Casa Iubirii AP
    14 concurenţi, 7 fete şi 7 băieți, vor intra în Casa iubirii pentru a-şi găsi dragostea, iar Andreea Mantea le va fi alături pe tot parcursul show-ului, ghidându-i...
  • 05:15 Ştirile Kanal D AP
    Ştirile Kanal D conectează zi de zi pe telespectatorii la realităţile sociale, economice, politice şi mondene, din perspectiva omului şi pentru omul obişnuit. Silvia...
  • Vezi tot programul zilei
VEZI PROGRAMUL TV