Serialul original „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN” îi are în prim-plan pe Karina Jianu și Vlad Udrescu, alături de o distribuție remarcabilă. Povestea urmărește drumul unei tinere abandonate la naștere, care își caută identitatea într-o lume plină de secrete, bani și putere. Conceptul original al serialului combină intriga declanșată de testul ADN cu partea umană și emoțională a poveștii, atrăgând telespectatorii în fiecare episod.
Audiențele și impactul sezonului 2
Premiera celui de-al doilea sezon a avut loc pe 28 august 2025 și s-a situat în topul preferințelor publicului comercial feminin (21-54 ani). Peste 1 milion de telespectatori la nivel național au urmărit episodul, iar în minutul de aur, la ora 22:00, audiența a depășit 1 milion de persoane. Ratingul în targetul feminin a fost de 5.1 puncte, cu o cotă de piață de 20.6%, în timp ce Pro TV a înregistrat 4.1 puncte și 16.5% cotă de piață.
Rezumatul episodului 2 – Sezonul 2 – 4 septembrie 2025
Întoarcerea de la înmormântarea lui Leo a marcat începutul unei serii de evenimente tulburătoare. Constance a remarcat tristețea situației: «Trist e că Leo nu avea prieteni și uite că nu a avut cine să vină.» Acasă la familia Istrate, Alina și-a exprimat durerea, în timp ce Basty a evocat amintirea bunului său prieten.
Ana și Victoria au avut o discuție tensionată despre Damian, recent descoperit ca fiind tatăl Anei. Între timp, George a făcut o descoperire alarmantă în casa Mincu, găsind un pistol ascuns.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 23
Basty s-a confruntat cu Sofia, care a moștenit averea lui Leo, cerându-i să părăsească casa. Sofia a refuzat categoric: «Nu vreau nimic, nu poți însă să mă cumperi, eu de aici nu plec.»
Într-o discuție intensă, Victoria i-a dezvăluit lui George adevărul despre identitatea sa și a surorii ei gemene, Olimpia. Victoria a mărturisit: «Eu sunt femeia pe care o iubești, dar nu sunt femeia cu care te-ai căsătorit.»
Momentul culminant al episodului a fost când Alexia a aflat că Victoria nu este mama ei biologică. Constance a dezvăluit brutal adevărul: «Tu nu ești ea, mama ei. Tu nu ești Olimpia. Victoria nu e…»
Rezumatul episodului 1 – Sezonul 2 – 29 august 2025
Noul sezon debutează cu Ana (Karina Jianu) și Tudor (Vlad Udrescu) retrași la munte, bucurându-se de o scurtă perioadă de liniște. Ana îi mărturisește lui Tudor: «Îmi place să stau așa cu tine, ca și cum nimic nu ar mai conta».
Însă pacea lor este de scurtă durată. Curând, sunt aduși înapoi în realitatea dură a evenimentelor din finalul primului sezon.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 10 / 23
Leo (Bebe Cotimanis) a fost împușcat în circumstanțe misterioase, iar Basty (Andrei Aradits) se află în închisoare. Alina (Ana Bodea), copleșită de durere, exclamă: «Totul e distrus și nu mai are niciun sens. Tata e la pușcărie, unchiul Leo a murit și tu vii și îmi spui să mănânc ceva. Tu poți să mănânci ceva?»
Un alt șoc vine când se dezvăluie că Leo și-a lăsat întreaga avere Sofiei (Oana Hănțoiu), împreună cu documente importante.
Ana și Tudor se reîntâlnesc cu Alexia (Rebecca Nicolescu) într-o scenă încărcată de emoție. Alexia, cu lacrimi în ochi, îi reproșează Anei: «Tu știi cât am plâns? Am plâns pe furiș ca să nu mă vadă nimeni… Ana mi-a luat tot. Mi-a furat mama, mi-a distrus familia, mi te-a luat pe tine. Doar pe tine te-am vrut, atât!»
Victoria (Alina Chivulescu) îi dezvăluie lui Damian (Andi Vasluianu) un secret cutremurător: Ana este de fapt fiica lor, rezultatul unei nopți în care Victoria a luat locul surorii sale, Olimpia.
Episodul se încheie cu întoarcerea lui George, Alexia și Constance în casa Victoriei, o scenă plină de tensiune care lasă telespectatorii în suspans.
Noul sezon al serialului «Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN» promite să aducă și mai multă dramă, secrete dezvăluite și alegeri dificile pentru personaje. Fanii pot urmări noile episoade în fiecare joi, de la 20.30, pe Antena 1.
Momente cheie și evoluția personajelor
Pe parcursul sezonului, Ana și personajele secundare se confruntă cu secrete, trădări, iubiri imposibile și decizii dificile care le schimbă destinele. Fiecare episod aduce tensiune, emoție și revelații care țin publicul cu sufletul la gură.
Citește și:
Cine sunt actorii din „Ana, mi-ai fost scrisă în ADN”. Serialul a revenit cu noi episoade la Antena 1
Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.