Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete

Anca Serea naște peste trei săptămâni. „Am avut probleme cu fierul”

de Redactia Tvmania

Anca Serea se află pe ultima sută de metri cu cea de-a șasea sarcină. Viitoarea mămică și soțul ei așteaptă cu nerăbdare să își țină fetița în brațe. 

Aceasta a fost invitată în cadrul emisiunii „La Măruță”, unde a recunoscut că în această perioadă se cam plictisește, pe motiv că nu mai este la fel de activă.

„Noi mai avem vreo trei săptămâni. La noi a fost magie de șase ori, sper să nu fie și a șaptea. Mă ajută fizicul și gena, nu știu câte kilograme am luat. Nu mi-am făcut din asta un scop, am zis să mă bucur de sarcină și să nu mă cântăresc. Pe 10-15 august voi naște, nu-mi vine să cred că a trecut timpul. Mă cam plictisesc, că nu mai sunt atât de activă ca înainte. A fost mai ușoară sarcina aceasta, mai puțin debutul că am avut probleme cu fierul”, a declarat Anca Serea la Pro tv.

 

Urmărește-ne pe Google News
 
PE ACELAȘI SUBIECT
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te