Modifica setarile cookie
Homepage  / Vedete româneşti

Anca Țurcașiu s-a întors la școală la 56 de ani! Domeniul neașteptat pe care îl studiază acum actrița: „Vârsta nu este o limită”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

de Cristina Țapu,

Îndrăgita actriță Anca Țurcașiu demonstrează încă o dată că ambiția și dorința de evoluție nu au termen de expirare. La vârsta de 56 de ani, vedeta a luat o decizie care i-a luat prin surprindere, dar i-a și inspirat profund pe fanii săi: s-a întors pe băncile școlii, de data aceasta în format digital. Artista a dezvăluit în mediul online ce anume studiază în prezent și care au fost motivele din spatele acestei alegeri admirabile.

Anca Țurcașiu, din nou studentă: „Vârsta nu este o limită”

Într-o lume în care tehnologia se schimbă de la o zi la alta, Anca Țurcașiu a ales să țină pasul cu noile tendințe. Actrița le-a mărturisit internauților că urmează cursuri online dedicate platformelor de social media, dorind să înțeleagă mai bine mecanismele din spatele comunităților virtuale.

VEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 12

Pentru vedetă, acest pas nu reprezintă o obligație, ci o investiție asumată în propria persoană. „Am 56 de ani și m-am întors la școală. Nu pentru că trebuie, ci pentru că am ales să nu mă opresc din a crește. Fac cursuri online, studiez social media și descopăr lucruri noi care mă ajută să evolueze. Vârsta nu este o limită. Ceea ce contează cu adevărat este să nu încetezi niciodată să investești în tine”, a explicat Anca Țurcașiu pe rețelele de socializare.

Artista a recunoscut cu sinceritate că procesul de învățare la această vârstă aduce provocările sale, însă satisfacția este pe măsură: „Nu este întotdeauna ușor, dar este mult mai bine decât să rămân în același loc. Niciodată nu cred că este prea târziu”.

Val de reacții și felicitări din partea publicului

Mesajul plin de motivație transmis de Anca Țurcașiu a declanșat imediat un val de simpatie și admirație pe internet. Sute de fani au ținut să o felicite pentru curaj și pentru faptul că dărâmă stereotipurile legate de vârstă în România.

„Un adevărat exemplu pentru noi toți! Felicitări!”, i-a scris un urmăritor.

Un alt internaut a subliniat importanța de a rămâne activ din punct de vedere mental: „Pentru milioane de motive, printre care orbita neuronală, care este ținută mereu în priză și împrospătată… Și pentru a sparge bula asta nășpicioasă, că după 50/55/60 de ani, gata, senior style. Și că nu mai ești bun de nimic. Felicitări, Anca!”.

În finalul confesiunii sale, actrița a lansat și o provocare pentru comunitatea ei, îndemnându-i pe oameni să nu renunțe la visurile lor, indiferent de cifrele din buletin: „Dacă ai nevoie de un semn ca să începi… acesta este. Ce ți-ar plăcea să înveți în perioada următoare?”.

Sursă foto: Instagram

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
  
Actorii turci ai momentului
 
 
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te