Homepage  / Vedete româneşti

Anca Țurcașiu, mai îndrăzneață ca oricând la malul mării. Cum arată vedeta în costum de baie

Anca Țurcașiu, mai îndrăzneață ca oricând la malul mării. Cum arată vedeta în costum de baie
11

de Redactia Tvmania,

Anca Țurcașiu are 55 de ani și trăiește o poveste de dragoste alături de Călin Șerban. Cei doi par să fie făcuți unul pentru celălalt, iar fericirea poate fi citită pe chipul artistei. Recent, Anca a distribuit pe contul personal de Instagram imagini care i-au impresionat pe fani. Iată detaliile!

Cum arată Anca Țurcașiu în costum de baie la 55 de ani

Anca Țurcașiu are 55 de ani, însă pare să fi găsit elixirul tinereții veșnice. Artista a distribuit recent mai multe imagini realizate la malul mării, iar fanii au putut observa că are un trup tras ca prin inel și o energie debordantă. În dreptul imaginilor spectaculoase, Anca a scris un mesaj simplu, dar plin de emoție: „Aceasta este fericirea pentru mine. Mirosul mării. Timpul este limitat și voi face tot ce-mi stă în putință în restul vieții mele să trăiesc pe un mal de mare”.

În urmă cu patru ani, Anca Țurcașiu a trecut printr-un divorț dureros. Acum, artista în vârstă de 55 de ani iubește din nou și nu își mai ascunde relația cu Călin Șerban (52 de ani), fost participant la emisiunile „Exatlon” și „Ninja Warrior”. Cei doi au împlinit pe 1 martie un an de relație, iar povestea lor este cât se poate de serioasă.

anca turcasiuIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 11

Anca Țurcașiu are doar cuvinte de laudă la adresa lui Călin Șerban

Relația de prietenie dintre ei s-a schimbat în ianuarie 2024, când artista a ajuns la Brașov și l-a sunat pe Călin să se revadă. „Locuiesc chiar în curtea Bisericii Negre, în centrul orașului. M-a sunat, am ieșit, ne-am văzut la 20 de metri, am început să alergăm unul spre celălalt și ne-am îmbrățișat. A fost ceva magic”, și-a amintit Călin.

Ne-am mutat împreună și stăm când la București, când la Brașov, deci avem două locuri în care stăm și din care plecăm foarte des și vrem să facem cât mai multe călătorii. (…) Am avut încredere în el și a știut cum să mă ia, cu atâta blândețe și cu atâta răbdare, cu liniște, și calm”, a mai spus Anca Țurcașiu.

Vedeta a făcut declarații profunde în podcastul lui Cătălin Măruță, „Acasă la Măruță”, mărturisind cât de mult s-a schimbat după separare și cum a reușit, în cele din urmă, să își refacă viața sentimentală. 

„Sunt total altă persoană. A fost un șoc foarte puternic, odată cu pandemia. Am avut două lovituri. M-am trezit dintr-odată singură pe canapea, nemaiavând ce să lucrez, nemaiavând familie, nemaiavând nimic. Dintr-odată, toată viața mea s-a răsturnat. Nu mă așteptam. Am învățat să mă cunosc, să fiu atentă la ce simt, să-mi dau importanță, să am grijă de mine”, a mărturisit actrița.

Sursă foto: Instagram

Abonează-te la newsletterul TVMania și primești direct pe email cele mai noi știri și recomandări TV! https://shorturl.ringier.ro/newsletter-tvmania

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
Insula Iubirii 2025
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton