Homepage  / Filme Online / SkyShowtime

Premierele lunii mai pe SkyShowtime. Universul Yellowstone se extinde: „Dutton Ranch” pentru fanii genului western și alte filme pline de aventură

Premierele lunii mai pe SkyShowtime. Universul Yellowstone se extinde: „Dutton Ranch” pentru fanii genului western și alte filme pline de aventură
4
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

de Camelia Ghioc,

SkyShowtime anunță o lună mai 2026 plină de adrenalină și nume mari de la Hollywood. Printre cele mai importante premiere se numără mult așteptatul serial „Dutton Ranch” („Ferma Dutton”), care extinde universul familiei Dutton, thrillerul distopic „Omul care aleargă” cu Glen Powell în rolul principal și revenirea horror-ului fenomen „Telefonul Negru 2”, cu Ethan Hawke. Fanii genului western-horror vor fi răsfățați și cu filmul „Eddington”, care aduce pe ecran un duel de zile mari între Joaquin Phoenix și Pedro Pascal.

Titlurile Lunii mai pe SkyShowtime

În această lună, platforma mizează pe diversitate, oferind de la continuări ale unor francize horror de succes, până la drame de familie intense și animații îndrăgite.

Seriale în premieră

Tim Rex în spațiu (Sezonul 2A)

Toate episoadele sunt disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 2 MAI.

Tim Rex în spațiu urmărește un Tyrannosaurus Rex (T-Rex) pe nume Tim, alături de fratele său mai mare, Tommy, sora mai mică, Tia, și de cel mai bun prieten, triceratopsul Kai. Împreună, aceștia pornesc în aventuri pentru copii, rezolvate cu soluții de mărimea unui dinozaur, în spațiu. Tim și familia sa trăiesc într-o lume unică, formată dintr-un grup de asteroizi care alcătuiesc orașul Rumbleton.

Acest mediu intergalactic reflectă un cartier suburban tipic secolului XXI, în care fiecare asteroid găzduiește locuințe, cafenele, magazine, parcuri și chiar o plajă. Toți asteroizii sunt conectați printr-o rețea de tobogane, tiroliene și trambuline, dar se poate ajunge la ei la fel de ușor și printr-o scurtă călătorie cu racheta.

Prisoner (Sezonul 1)

Primele două episoade sunt disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 7 MAI, iar restul apar săptămânal.

Amber Todd (Izuka Hoyle), o tânără cu principii ferme, ofițer de penitenciar, primește misiunea de a-l escorta pe Tibor (Tahar Rahim) — un prizonier periculos, imprevizibil și extrem de important — la tribunal, unde trebuie să depună mărturie împotriva organizației Pegasus, un sindicat criminal de elită, foarte puternic.

Când convoiul de transport este prins într-o ambuscadă brutală, Amber și Tibor sunt nevoiți să fugă și să colaboreze pentru a ajunge la destinație în viață și la timp. Pe parcursul călătoriei, relația dintre ei se complică, iar miza devine din ce în ce mai mare, pe măsură ce organizația criminală face tot posibilul să le dea de urmă. Amber nu poate avea încredere în nimeni — cu atât mai puțin în ucigașul de care este încătușată. Distribuție: Izuka Hoyle | Tahar Rahim

SpongeBob Pantaloni Pătraţi (Sezonul 16B)

Toate episoadele sunt disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 16 MAI.

Pentru cel mai iubit burete de mare, SpongeBob, cel mai bun prieten al său, Patrick, și ceilalți locuitori ai lumii tropicale din adâncurile mării din Bikini Bottom, viața este un șir de aventuri nautice – și adesea fără sens.

Fie că este în căutarea spatulei supreme pentru a-și perfecționa arta întoarcerii burgerilor sau doar plutește alături de prietenii lui, SpongeBob, cu bunele lui intenții și cu entuziasmul lui debordant, ajunge mereu în bucluc.

Dutton Ranch (Ferma Dutton) (Sezonul 1)

Primele două episoade sunt disponibile pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 22 MAI, iar restul apar săptămânal.

Dutton Ranch (Ferma Dutton), căminul lui Beth Dutton și al lui Rip Wheeler, simbolizează liniștea pe care au căutat-o, pentru care au luptat și pentru care aproape și-au pierdut viața, ajungând să prețuiască fiecare colț din cei 7.000 de acri ai fermei.

În fața vremurilor dificile și a competiției acerbe, Beth și Rip fac tot ce este necesar pentru a supraviețui, în timp ce se asigură că îl susțin pe Carter să devină omul care trebuie să fie. Distribuție: Kelly Reilly | Cole Hauser [VEZI GALERIA FOTO]

SKYSHOWTIME_DuttonRanch_3Icon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 4

Continuări seriale în luna mai

Marshals: A Yellowstone Story (Marshals: O poveste din Yellowstone)

Vizionează: în fiecare luni. Finalul sezonului: 25 MAI. Distribuție: Luke Grimes | Gil Birmingham | Arielle Kebbel

Premiere filme în luna mai

Omul care aleargă

Disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 3 MAI. Gen: SF / Aventură Într-o societate a viitorului apropiat, The Running Man este cel mai urmărit show TV — o competiție mortală în care participanții, numiți „Runners”, trebuie să supraviețuiască 30 de zile în timp ce sunt vânați de asasini profesioniști.

Disperat să-și salveze fiica bolnavă, Ben Richards (Glen Powell), un muncitor obișnuit, este convins de producătorul carismatic, dar lipsit de scrupule, Dan Killian (Josh Brolin), să intre în joc ca ultimă soluție. Însă sfidarea, instinctele și determinarea lui îl transformă rapid într-un favorit neașteptat al publicului — și într-o amenințare pentru întregul sistem. Distribuție: Glen Powell | Josh Brolin

Telefonul Negru 2

Disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 16 MAI. Gen: Horror

Auzi din nou sunetul înfiorător al telefonului negru în continuarea fenomenului horror de la regizorul Scott Derrickson. Bazat pe o povestire de Joe Hill și produs de maestrul terorii Blumhouse, acest capitol te poartă din nou prin coșmarul tulburător, odată cu revenirea distribuției originale. Distribuție: Ethan Hawke | Mason Thames | Madeleine McGraw | Jeremy Davies | Miguel Mora

Eddington

Disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 18 MAI. Gen: Horror / Western

În mai 2020, o confruntare între șeriful unui orășel (Joaquin Phoenix, câștigător al Premiului Oscar® și de două ori laureat al Globului de Aur®) și primar (Pedro Pascal) declanșează un conflict exploziv, în care vecinii se întorc unii împotriva altora, în Eddington, New Mexico. Regizat de Ari Aster, filmul promite o atmosferă tensionată și unică. Distribuție: Joaquin Phoenix | Pedro Pascal | Emma Stone | Austin Butler | Luke Grimes

Regele

Disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 19 MAI. Gen: Thriller

Jordan Peele prezintă o incursiune tulburătoare în latura întunecată a dorinței de a atinge excelența cu orice preț. Atacat de un fan scăpat de sub control, fundașul Cameron Cade primește o șansă neașteptată atunci când idolul său, Isaiah White, se oferă să-l antreneze. Însă, pe măsură ce carisma lui Isaiah capătă accente sinistre, Cam este atras într-un vârtej tot mai tulburător. Distribuție: Martyn Ford ( Isaiah White ) | Cameron Cade

Gabby’s Dollhouse: The Movie

Disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 23 MAI. Gen: Familie

Pornește alături de Gabby și bunica Gigi într-o călătorie plină de fantezie spre Cat Francisco, un tărâm al minunilor. Când căsuța de păpuși atât de dragă lui Gabby ajunge în posesia Verei, o excentrică iubitoare de pisici, fetița pornește într-o aventură curajoasă pentru a-și reuni pisicile Gabby și a salva căsuța de păpuși. Distribuție: Laila Lockhart Kraner | Kristen Wiig | Gloria Estefan

Downton Abbey: Final glorios

Disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 25 MAI. Gen: Dramă

Revenirea cinematografică a fenomenului global urmărește familia Crawley și personalul acesteia în anii 1930. Când Mary ajunge în centrul unui scandal public, iar familia se confruntă cu dificultăți financiare, întreaga casă se vede amenințată de rușinea socială. Noua generație este gata să conducă Downton Abbey spre viitor. Distribuție: Hugh Bonneville | Michelle Dockery | Maggie Smith

Death of a Unicorn

Disponibil pentru vizionare în exclusivitate pe SkyShowtime din 28 MAI. Gen: Horror

Actorii renumiți Paul Rudd și Jenna Ortega dau viață unui duo tată-fiică, Ridley și Elliot, care lovesc un unicorn cu mașina și îl duc la un refugiu izolat deținut de un CEO extrem de bogat din domeniul farmaceutic. Curând, ies la iveală consecințele mortale ale acțiunilor lor. Distribuție: Paul Rudd | Jenna Ortega

Sursă foto: SkyShowtime

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
PE ACELAȘI SUBIECT
Actorii turci ai momentului
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton