Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.
Un nou jaf, aceleași mize uriașe în „Berlin și Dama cu Hermină”
După succesul fulminant al primului sezon al spin-off-ului, creatorii Álex Pina și Esther Martínez Lobato ne transportă de data aceasta în inima Sevillei.
Noul capitol promite să păstreze ADN-ul inconfundabil al seriei originale, împletind planurile geniale de jaf cu latura umană, complexă, a personajelor.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 4
Pedro Alonso, cel care îi dă viață carismaticului Berlin, este mai entuziasmat ca niciodată de această evoluție și de contactul cu publicul român.
„Revenirea lui Berlin marchează un nou capitol important pentru personaj. Dincolo de spectacol, există ceva profund uman, iar eu sunt nerăbdător ca publicul să descopere cum evoluează povestea lui. De asemenea, aștept cu mare drag să ajung la București pentru a celebra acest moment special”, a declarat celebrul actor.
Dinamica echipei: control, haos și noi riscuri
Nu doar Berlin revine sub lumina reflectoarelor pe Netflix. Echipa sa de încredere, formată din Bruce și Roi, promite să aducă mai multă profunzime scenelor de acțiune.
Joel Sánchez, interpretul impulsivului Bruce, avertizează că personajul său va trăi periculos „pe acea linie fină dintre control și haos”, explorând noi dinamici în interiorul grupului din care face parte.
Pe de altă parte, Julio Peña Fernández (cunoscut pentru rolul lui Roi) promite o evoluție surprinzătoare a personajului său: „Există mai multă profunzime, mai mult risc și mize mai mari pentru el de această dată, iar eu sunt foarte entuziasmat ca publicul să vadă această evoluție”.
Producție de top în locații spectaculoase din Spania
Cele opt episoade ale noului sezon au fost filmate în peisaje superbe din Spania, incluzând locații precum Madrid, San Sebastián, Peñíscola și, bineînțeles, Sevilla.
Regia este semnată de o echipă de veterani ai genului, printre care Albert Pintó, David Barrocal și José Manuel Cravioto, garantând un spectacol vizual la cele mai înalte standarde pentru fanii din toată lumea.
Sursă foto: Netflix
Citește și:
Actorii turci ai momentului