Cu ce se ocupă astăzi cei doi copii ai Andreei Berecleanu
Eva, fiica cea mare, a împlinit recent 24 de ani și a absolvit Institutul Marangoni din Londra, una dintre cele mai prestigioase școli de design. Specializată în Design Vizual și Grafică, tânăra își începe acum cariera profesională la Barcelona, unde lucrează deja de aproape un an. Petru, fratele mai mic, își continuă studiile în Marea Britanie, concentrându-se pe propriul parcurs academic.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 14
Distanța nu a diminuat însă legătura strânsă pe care o au cu mama lor. Andreea Berecleanu mărturisește că discută zilnic cu ei și că rolul de părinte rămâne prioritar: „Dacă mă întrebi pe mine cred că am fost o mamă exigentă. Ei acum însă îmi spun că nu am fost deloc exagerată. Am fost atentă, dar nu exagerată. Copiii mei acum sunt bine. Eva are primul job de aproape un an. Ea este un suflet foarte frumos. Este un adult responsabil, sunt mândră de ea. Petru este la facultate. (…) Eu zic că sunt amândoi pe drumul lor și noi le suntem alături, pentru că asta e foarte important. Și mai frumos e că și ei au în continuare nevoie de noi. Mă refer la partea emoțională. E nevoie încă de răbdare și foarte multă dragoste”, a spus prezentatoarea într-un interviu pentru Click!.
Unul dintre subiectele delicate asupra cărora Andreea Berecleanu a vorbit cu sinceritate este felul în care a încercat să-și protejeze copiii de riscurile adicțiilor – o problemă tot mai prezentă în rândul generațiilor tinere.
„Copiii mei sunt deja mari, dar s-au născut după Revoluție, după anii 2000 când lucrurile în această zonă a adicțiilor s-au desfășurat cu repeziciune. Noi, părinții, am încercat să ne creștem cu atenție, grijă copiii, dar rapiditatea cu care s-au răspândit aceste adicții ne-a luat pe noi părinții prin surprindere. Și nu vorbim numai despre droguri, dar și despre alcool sau tutun, jocuri de noroc”, a explicat vedeta.
În cazul Evei și al lui Petru, deschiderea și dialogul au fost esențiale: „Ei au văzut documentare, filme, au văzut colegi, prieteni, cunoștințe care au trecut prin tot felul de adicții care le-au distrus viața. (…) Ideea este că trebuie să fim atenți, trebuie să fim în permanență foarte conectați emoțional cu copiii noștri.”
Andreea Berecleanu s-a recăsătorit cu mediul Constantin Stan după divorțul de Andrei Zaharescu
Andreea se află la a doua căsnicie. Andreea Berecleanu și Andrei Zaharescu au format o echipă timp de 15 ani, atât în fața camerelor, cât și în viața personală. Povestea lor s-a încheiat după un deceniu și jumătate, iar fiecare și-a urmat propriul drum.
Andreea Berecleanu și medicul Constantin Stan și-au unit destinele într-o frumoasă cununie religioasă, în noiembrie 2016. Slujba a avut loc la biserica Kretzulescu din Capitală, unde cei doi au fost înconjurați de familie și prieteni apropiați, care au venit să le fie alături în această zi specială.
Sursă foto: Instagram – Arhivă TV Mania!
Citește și:
Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.