Andreea Ibacka, detalii despre accidentul de motocicletă
Accidentul s-a produs într-o zi aparent obișnuită, în traficul din București, când Andreea Ibaka și soțul ei, Cabral, au fost implicați într-un impact violent. În urma coliziunii, actrița a fost aruncată pe asfalt, în plin trafic. Deși a suferit „doar” o fractură la cot, șocul emoțional a fost mult mai puternic decât rănile fizice.
În câteva secunde, Andreea a avut senzația că viața ei se poate sfârși. Durerea intensă resimțită în zona coastelor a făcut-o să creadă că are răni interne grave și că mai are doar câteva minute de trăit. În acele clipe, gândul la cei doi copii ai săi a fost copleșitor.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 11
Dezvăluirile Andreei Ibacka despre accident
„Ideea e că, în momentul în care am aterizat, de la izbitură și, probabil, și de la asfaltul ăla fierbinte, de la șoc și așa mai departe, eu am simțit o durere foarte puternică în zona coastelor și la șoldul drept… stâng, pardon, mă durea foarte tare.
Deci eu aveam mâna ruptă, dar durerea mai pregnantă a fost la coaste. Și mi-am imaginat, că știi cum e, am văzut cu toții foarte multe filme, că am coastele perforate și că îmi vor… că am coastele rupte și că-mi vor perfora plămânul și că, probabil, mai am câteva minute. Și, în momentul ăsta, într-adevăr, m-am panicat, pentru că am avut imaginea clară a copiilor mei în cap și gândul clar că nu o să-i mai văd niciodată”, a povestit actrița la emisiunea lui Măruță de la Pro TV.
După accident, Andreea Ibaka a simțit nevoia să-și reevalueze stilul de viață
Recuperarea a fost nu doar fizică, ci și una profund interioară. După accident, Andreea Ibaka a simțit nevoia să-și reevalueze stilul de viață și să acorde mai multă importanță prezentului și timpului petrecut alături de familie. Experiența a făcut-o să conștientizeze cât de fragilă este viața și cât de ușor pot fi amânate lucrurile cu adevărat esențiale.
Deși optimismul a ajutat-o să depășească trauma, frica trăită în acele momente a lăsat urme adânci. Din acest motiv, Andreea a luat o decizie fermă: nu va mai urca pe motocicletă, considerând că riscul asumat de ambii părinți în același timp este prea mare pentru copiii lor.
Foto: Instagram
Citește și:
Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.