Fiul Andreei Mantea a împlinit 10 ani
Cu această ocazie, Andreea Mantea a publicat pe rețelele de socializare câteva imagini cu David, însoțite de un mesaj emoționant. Dincolo de cariera sa din televiziune, Andreea este, în primul rând, mama devotată a lui David, copilul născut dintr-o relație de scurtă durată cu fostul luptător Cristi Mitrea.
„L-am trezit cu o oră mai devreme astăzi, cu muzica la maxim, sperieturi dar și multă iubire! L-am sărbătorit cu noaptea-n cap și o să o fac toată ziua până la 00.00 noaptea. Atât de mult timp a așteptat această vârstă încât am zis să o simtă. […] Când au trecut 10 ani, NU ȘTIU, dar pot spune cu toată ființa mea ca au fost SUPERBI și știu sigur că la fel de minunați vor fi și următorii. Îi doresc să fie sănătos, fericit și iubit! Să zâmbească în fiecare zi, să lupte pentru visurile lui și să crească la fel de frumos ca și până acum! Așa să fie!”, a scris vedeta în mesajul său public.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 12
Cu ceva timp în urmă, Andreea Mantea a vorbit în mediul online despre un episod dureros din trecutul său. Într-o postare sinceră, ea a relatat un moment traumatic trăit în timpul sarcinii, acuzându-l pe Cristi Mitrea de comportament abuziv. Dezvăluirile au fost făcute în contextul în care fostul partener a fost invitat la podcastul „Acasă la Măruță”.
„A venit timpul să vă fac o confesiune. Este despre mine și despre copilul meu. M-am ferit să vorbesc public despre povestea dintre mine și tatăl copilului meu pentru că mi-a fost mult prea greu și prea rușine să îmi expun public toată suferința prin care am trecut. Mi-a fost prea rușine ca acest copil să vadă sau să citească despre tot ce mi-a făcut tatăl lui. Am vrut să îl protejez pe David și să nu îi stric imaginea despre părintele lui. Am vrut să nu știe câte bătăi am îndurat, chiar și cu el în pântec. Am decis cu tot sufletul ca acest copil să aibă o linie în dreptul numelui tatălui, pe certificatul de naștere, pentru ca el să se nască sănătos și să crească armonios, departe de tot calvarul de care fugisem”, a mărturisit Andreea Mantea.
Andreea preferă să-și dedice timpul și energia fiului său, David. Există o mulțime de oameni care sunt de părere că ea nu procedează corect alegând să nu aibă o relație, însă Andreea refuză să asculte criticile. Până la urmă, ea știe ce este cel mai bine pentru propria persoană și pentru micuțul David.
„Am mai auzit fel și fel de oameni care-mi spun că nu fac bine, că o să mi se ducă anii ăștia și că o să-mi pară rău, că n-o să mă mai întâlnesc cu ei. Nu, n-o să mă mai întâlnesc cu anii ăștia pe care-i are fi-miu. Eu de iubit am iubit, de distrat m-am distrat. Consider că am fost foarte liberă și foarte fericită”, a declarat Andreea Mantea, în cadrul unui interviu acordat pentru Unica.
Andreea Mantea, carieră de succes în televiziune
Andreea Mantea s-a născut în București, pe data de 20 septembrie 1986. A terminat liceul Sfântul Pantelimon, cu o medie modestă la examenul de Bacalaureat, respectiv 7.40, iar cea mai mică nota a luat-o chiar la limba română, proba orală, 5.50.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 5 / 12
Primul loc de muncă al Andreei Mantea a fost cel de picoliță, la sfârșitul clasei a noua. Jobul din restaurant a introdus-o în lumea modelingului. Una dintre cliente a observat cât este de frumoasă și i-a sugerat să profite din plin de faptul că Mama Natură a înzestrat-o cu asemenea atu.
Astfel, Andreea a început să se prezinte la toate castingurile de modă. Andreea a ajuns să pozeze și în revista Playboy, spre stupoarea tatălui său.
A debutat în televiziune în anul 2005, iar din acel moment au urmat tot felul de proiecte de succes pentru frumoasa prezentatoare. Deși nu are studii în domeniul televiziunii, Andreea Mantea a fost coprezentatoare la emisiunile postului Kanal D -„Wowbiz”, împreună cu Mădălin Ionescu, „Se strigă darul”, alături de Bursucu (Adrian Cristea), „Nuntă cu suprize”, alături de Cove, „Te vreau lângă mine”, dar și „Puterea dragostei”.
Sursă foto: Instagram
Citește și: