Noul talent-show, „The Ticket”, va fi difuzat la Antena 1 din 6 septembrie, în fiecare sâmbătă seara, de la ora 20.00. În juriu îi regăsim pe Mihai Bendeac, Delia, Anca Dinicu, Micutzu și Maurice Munteanu, iar prezentarea și momentele de legătură vor fi asigurate de Cătălin Bordea și Nelu Cortea, cei doi foști câștigători de la „America Express”.
La ce să ne așteptăm de la noul show? Iată ce ne-a devăluit Cătălin Bordea din perspectiva sa de prezentator al noului format, produs de Mona Segall pentru Antena 1.
Cum ai descrie „The Ticket” unui telespectator care se pregătește să vadă prima ediție?
Uită-te la o emisiune în care concurenții plecă pe loc cu bani acasă. Sunt tot felul de oameni care vin să își arate talentul, iar publicul din sală plătește un bilet pentru numărul lor și ei chiar pleacă acasă cu banii pe care îi adună. E tare rău! Ah, în plus, e foarte mișto și juriul, glumele și comentariilor lor chiar sunt altceva. Practic, lucrurile stau cam așa: gândește-te că sâmbătă seara, ieși la un spectacol cu cei mai mișto și mai amuzanți prieteni ai tăi, cu care comentezi tot ce se întâmplă pe scenă.
Ce te-a atras cel mai mult la acest proiect și la rolul de prezentator? Dincolo de faptul că prezinți alături de Nelu Cortea…
M-a atras ideea de format original și mai ales faptul ca am o chimie foarte mare cu toți jurații. Am plecat la drum sigur ca o să mă distrez și așa a fost. Suntem un grup de prieteni și asta nu putea să ducă decât la ceva reușit.
Ți-ar fi plăcut să ai un loc printre jurați?
Mă simt mult mai confortabil în rolul de prezentator. Am libertate de mișcare și nu trebuie să hotărăsc „destinul” unui om.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 13
Există o diferență mare între energia de pe scenă, la stand-up, și energia necesară pentru un show TV ca „The Ticket”?
E cam aceeași energie. Și aici și pe scenă trebuie să lucrez cu publicul și mă simt ca peștele în apă. Diferența e că aici trebuie să îți păstrezi energia sus pe durata unei întregi zile de filmare, dar curiozitatea de a vedea ce urmează, de a vedea câți bani strâng concurenții, ce mai zic jurații, ce votează publicul reușesc să mă țină în priză pe tot parcursul filmărilor.
Care a fost cel mai ciudat sau amuzant lucru pe care ți l-a spus un concurent în culise?
Un domn care se credea Popeye Marinarul a venit în spate și mi-a zis dacă aș putea să fiu avocatul lui. El crezând că eu sunt mai mult ca sigur… avocat.
Bani pe loc… așa promite emisiunea! Care au fost cei mai „ușori” bani câștigați de tine?
Cei mai ușori bani au fost cei găsiți pe jos. Am găsit în zăpadă, când parcam mașina, 2.000 de lei.
Dacă „The Ticket” ar fi un bilet spre orice loc sau experiență din lume, unde te-ai duce și de ce?
Aș merge în Singapore ca să văd cum e pe altă planetă.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 6 / 13
Ce faci dincolo de acest show? În ce alte proiecte ești implicat?
Momentan sunt în scriere de material și pregătesc turneul de toamnă, plus două Sala Palatului în octombrie. O să fie o toamnă aglomerată.
Și în ce alt domeniu, diferit de ce faci acum, crezi că ai putea excela?
Cred că aș fi bun la a scrie știri despre vedete. Excelez când vine vorba să exagerez.
Revenind la TV, ce alte producții ți-au atras atenția?
Momentan sunt concentrat total pe „The Ticket”, mă uit cu mare interes la „Insula Iubirii” când am timp și aștept cu și mai mare interes să văd sezonul nou din „Asia Express”.
Și cum crezi tu că va arăta entertainment-ul peste 10 ani? Mai ales că A.I.-ul evoluează fantastic…
Oricât ar evolua A.I.-ul, sunt sigur că nu o sa fie atât de ciudat și interesant ca Bendeac. Așa că suntem în siguranță.
Foto: Antena 1; Instagram