Dacă v-aţi obişnuit să-l vedeţi pe Bote la patru ace şi înconjurat mereu de femei frumoase şi maşini luxoase, aveţi ocazia să-l urmăriţi în ediţiile de vineri, 30 iulie, şi sâmbătă, 31 iulie, ale emisiunii „Serviţi, vă rog!” de la Pro TV servind turiştii de la o pensiune din Delta Dunării. El a făcut echipă cu Cătălin Moroşanu, Laurette şi Brianna Caragea.
După ce au demonstrat la „Dansez pentru tine” că ringul de dans este unul dintre locurile în care pot face performanţă, pentru Cătălin Botezatu şi Cătălin Moroşanu a venit rândul să arate că sunt cel puţin la fel de pricepuţi şi-ntr-ale gospodăriei. Doar că graţia paşilor de dans nu ajută vedetele aflate la cheremul lui Nea Mărin să conducă barca, să mulgă caprele, să alunge praful de prin cotloane sau să coacă la foc potrivit diferite cărnuri.
Nici măcar prinţesele nu sunt scutite de munca pe brânci la „Serviţi, vă rog!”, astfel că şi Brianna Caragea pune umărul la treabă, spre amuzamentul telespectatorilor. La rândul ei, fotomodelul Laurette a făcut tot ce i-a stat în putinţă în pensiunea din Delta Dunării pentru ca o familie nevoiaşă să primească ajutorul financiar de care are atât de multă nevoie.
.
Citeşte şi:
Serviţi, vă rog, o ciorbă de peşte?