Homepage  / Știri / Televiziune

Cătălin Cazacu a plecat de la Kanal D și a semnat cu TVR. Ce emisiune va prezenta

Cătălin Cazacu a plecat de la Kanal D și a semnat cu TVR. Ce emisiune va prezenta

de Redactia Tvmania

După ce a prezentat emisiunea „Cash Taxi” la Kanal D, Cătălin Cazacu a semnat un nou contract cu Televiziunea Română. Acesta  va prezenta show-ul „Distracțiile lui Cazacu”, care va fi difuzat în fiecare sâmbătă, de la ora 22.50. 

Cătălin Cazacu provoacă vedetele la o plimbare cu mașina către o locație surpriză. Pe drum, vom afla noutăți despre invitați, momentele importante din viața lor, prietenii și chiar secrete.   

„Programul mi se potrivește perfect, pentru că și eu am fost, la rândul meu, invitat în show-uri, așa că știu ce mi-ar fi plăcut să se întâmple. Alături de echipă, facem o emisiune relaxantă, fără cancaniade și mă bucur atunci când, la sfârșit, invitații îmi spun că s-au distrat. Muncim mult, dar să știți că filmările sunt cât se poate de vesele. Nu vrem să fim mecanici și predictibil”, spune Cătălin Cazacu, motociclist și vedetă de televiziune, care, din 31 octombrie, ne invită pe TVR2, la „Distracțiile lui Cazacu”.

„Interviul se desfășoară în mașină, într-un context prietenos. Reușim astfel să vorbim și despre lucruri mai sensibile. Întrebările sunt cu o tentă hazlie și nu vrem să intrăm cu bocancii în viața nimănui. Încercăm doar să ne cunoaștem. Printre invitații mei: Victor Slav, Amna, Virgil Mănescu, Ana Baniciu și mulți alții”, spune gazda emisiunii „Distracțiile lui Cazacu”.

În partea a doua a show-ului, apare elementul distracție. Invitatul, împreună cu prezentatorul, vor merge spre o destinație atent aleasă, de la parcuri de distracții, la locuri în care se sare cu parașuta, dar și în restaurante sau cluburi.

„Încercăm să nu fim predictibili, iar pentru invitații noștri avem o provocare prin care încercăm să-i scoatem din zona de confort. De exemplu, cu Amna am fost la carturi, iar Victor Slav își dorea de mult timp să joace tenis. Încercăm să găsim ce li se potrivește” .

Vedeta din „Pariu cu viaţa“ şi „Selfie“, Levent Sali, un tânăr cunoscut înca de pe vremea „La-la Band”, atât în calitate de cântăreț, cât și ca actor este invitatul primei ediții.

„Levent Sali s-a deschis în fața noastră și a vorbit despre o perioadă dificilă din viața lui. El a povestit cum au ajuns să aibă o influență nefastă drogurile asupra sa. Este un subiect sensibil, pe care mulți nu au curajul să-l atingă, dar care, vrem, nu vrem, este de actualitate, mult mai frecvent decât admitem noi”, a povestit Cătălin Cazacu.

Cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton