Homepage  / Știri

Ce se întâmplă diseară la “Cronica Cârcotaşilor”

Ce se întâmplă diseară la “Cronica Cârcotaşilor”

de Redactia Tvmania

Vă mai amintiţi primul număr al revistei pentru bărbaţi, cel cu Dana Săvuică pe copertă? Cârcotaşii vă arată în această seară la “Cronică” un nou număr al revistei cu pricina. De această dată, doamna Săvuică nu a mai pozat singură.

Nici Gogu din Paşcani nu mai este singurel ci cu iubita lui, Geta din Simeria, care vrea, mai nou, să se facă reporteriţă.

Doamna Tănţica e tot cu “beuturica”, însă de această dată nu ne povesteşte despre licori bahice, dar îşi dă cu părerea despre chiloţii antiflatulenţă.

Cea mai veche funcţionară de la Ministerul de Finanţe, doamna Mirandolina Belitu, şef birou Sechestrări de Bunuri, ne explică şi ne exemplifică pe Dezbrăcatu’ cum stă treaba cu Fiscul.

Piţipoancele TV au devenit un adevărat fenomen. Pentru a lămuri situaţia, Mişu Găinuşă a invitat la “Cronică” un specialist în atropologie. Doctorul Ciarli Darwinescu Urlatzi, decan la Facultatea de Involuţie Galopantă, catedra de Originea Cocalarilor, Facultatea de Maimuţe Siliconate “Pamela de România”, ne arată cea mai mare descoperire de la Oaia Dolly încoace.

Şi pentru că în ultimul timp se întâmplă tot felul de lucruri ciudate prin emisiunile TV, părintele Francisc Ateeanul, fondator al Scolii Superioare de Exorcizări prin Aşchiere şi Alungări Viteză, ne spune cum poate alunga răul.

Rămânem la televiziune şi aflăm că s-a deschis un nou post TV. Se numeşte „TV Mo! Unu!”.

Sceneta serii: Adrian şi Dana Năstase, vizitaţi de FISC

Sub conducerea clarvăzătoare a PSD-PC, în frunte cu preşedintele Victor Viorel Ponta şi primul ministru Dan Voiculecu, Ministerul Militar de Finanţe a început Noaptea de Cristal Fiscal.

Primii verificaţi sunt doi soţi care abia îşi duc traiul de zi cu zi. Inspecţia Fiscală îi surprinde pe contribuabili în timp ce îşi numărau fişicurile cu monede şi tăiau de pe un caiet o parte din datoriile pe care le aveau de plătit.

Noul Serviciu Fiscal de Control la Domiciliu îşi face datoria cu conştiinciozitate. Nimic nu scapă ochiului vigilent al trupelor care asigură plata corectă a impozitelor. Astfel, orice contribuabil poate câştiga acum o călătorie gratuită la Administraţiile Fiscale, cu bine-cunoscutele trenuri ale prieteniei. Fiindcă din impozitele lor statul plăteşte CFR Marfă. Toate astea se întâmplă doar în cazul cotribuabililor de rând.

De pildă, în cazul familiei Năstase, inspecţia Fiscală poate doar să numere ouăle, pentru că Adrian şi Dana sunt săraci lipiţi pământului. Ochiul vigilent al Fiscului scapă din vedere operele de artă amplasate peste tot în căsuţa lor „modestă”. La fel şi banii fără număr, spălaţi din când în când şi puşi la uscat.

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton