Homepage  / Vedete româneşti

Radu Vâlcan, copleșit de emoții. Ce sfat are pentru fratele care urmează să se căsătorească: „M-aș bucura dacă s-ar inspira din viața mea”

Radu Vâlcan, copleșit de emoții. Ce sfat are pentru fratele care urmează să se căsătorească: „M-aș bucura dacă s-ar inspira din viața mea”
11

de Cristina Țapu,

Radu Vâlcan, carismaticul prezentator al emisiunii „Insula Iubirii”, trăiește în aceste zile o emoție aparte. Fratele său mai mic, Cristian, urmează să spună „DA” în această vară, iar ceremonia va avea loc într-un cadru de poveste, la Sighișoara. Mireasa s-a ocupat cu minuțiozitate de fiecare detaliu al nunții, iar Cristian, care activează și el în media – însă în spatele camerelor – pare pregătit pentru acest nou capitol al vieții sale.

Radu Vâlcan, mesaj pentru fratele mai mic

Înainte de marele eveniment, Radu a vorbit cu sinceritate despre ceea ce simte. Deși este fratele mai mic, Cristian a demonstrat că este un bărbat matur, așa că sfaturile lui Radu au fost mai degrabă simbolice decât practice:

„Nu prea am ce sfaturi să îi dau, deja este un bărbat matur, chiar dacă este fratele meu mai mic. Cu siguranță are maturitatea necesară pentru a stăpâni lucrurile, fără a avea nevoie de sfaturile mele. El îmi tot spune că are emoții, eu i-am spus atât: <>, atunci când, Doamne ajută, să apară și un copilaș, în urma acestei legături frumoase dintre ei. E loc și e timp pentru emoții, l-am sfătuit ca acum să se bucure, să se relaxeze, pentru că au oameni lângă ei care le sunt alături.”

radu-si-cristian-valcanIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 11

Cu alte cuvinte, Radu l-a îndemnat pe Cristian să trăiască momentul cu bucurie, fără presiune, fiind convins că emoțiile cu adevărat intense vor veni odată cu întemeierea unei familii.

Prezentatorul Insula Iubirii își dorește ca fratele său să fie autentic, dar nu neagă că ar fi onorat ca acesta să preia ceva din propriul exemplu:

„M-aș bucura dacă s-ar inspira cumva din viața mea și din felul meu de a fi, dar asta nu este neapărat important. Esențial este pentru el să fie așa cum este el, pentru că este un om absolut extraordinar. Cu siguranță va fi un eveniment foarte, foarte frumos, intim, cu oameni de calitate apropiați lor. Ne bucurăm foarte tare pentru evenimentul acesta important din viața lor. Abia așteptăm să fim acolo, parte din familia lor, și ei doi să se simtă foarte bine. Este un început pentru ei.”, a declarat Radu Vâlcan, conform Spynews.

Locul special în care va avea loc fericitul eveniment

Astfel, pentru Radu, cel mai important este ca fratele său și viitoarea soție să fie fericiți, înconjurați doar de oamenii care le sunt cu adevărat aproape.

Sighișoara, locul unde va avea loc nunta, nu a fost ales întâmplător. Este un oraș drag familiei Vâlcan, iar legătura lor cu această zonă este una plină de amintiri frumoase:

„Au ales o locație deosebită, în Sighișoara, este de asemenea un oraș drag nouă, pentru că de fiecare dată când aveam posibilitatea de a călători prin țară, ne face plăcere să trecem pe acolo. Este un oraș absolut extraordinar, o zonă absolut extraordinară, cu oameni senzaționali. Nici nu mă miră faptul că aleasa lui Cristian este de acolo, din acea zonă.”, a completat Radu.

Astfel, nunta lui Cristian Vâlcan promite să fie un moment intim, elegant și plin de emoție, într-un loc care le este aproape de sufletul mirilor.

Sursă foto: Instagram – Antena 1

Vrei să fii mereu la curent cu tot ce mișcă în TV și streaming?

Abonează-te la newsletterul TVMANIA și primește zilnic în inbox cele mai importante articole: știri din televiziune, interviuri exclusive, schimbări în grilele TV, premiere de filme și seriale, dar și noutățile momentului de pe platformele de streaming.Abonează-te aici: https://shorturl.ringier.ro/newsletter-tvmania

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton