Homepage  / Telenovele

Ce telenovele sunt așteptate în 2023

Ce telenovele sunt așteptate în 2023

de Anda Dincă,

Companiile Televisa și Telemundo au pregătit telenovele captivante pentru anul viitor. Fanii producțiilor de acest gen se vor bucura cu siguranță de întoarcerea lui Fernando Colunga pe micile ecrane, dar și de faptul că mexicanii fac adaptarea serialului turcesc de succes “Mireasa din Istanbul”. 

“Pienso en ti”

David Zepeda face pereche cu Dulce Maria (fostă membră a trupei RBD) în această telenovelă realizată de Televisa. „Este o poveste captivantă care implică și muzică, care implică personaje complexe”, a spus Zepeda, care intră în pielea lui Angel. „Este un personaj care are succes în muzică alături de trupa sa, dar, care, pe de altă parte, traversează o perioadă grea în plan personal, deoarece își pierde părinții. Viața i se schimbă când se cunoaște cu personajul jucat de Dulce Maria. El se îndrăgostește de ea, de valorile ei, de felul de a privi viața”, a continuat el.

“Pienso en ti” va avea premiera în Mexic în martie 2023 și spune povestea Emiliei (Dulce María), o tânără care, împotriva voinței mamei ei, dorește să-și îndeplinească visul de a avea o carieră în muzică. Când Emilia îl întâlnește pe Angel (David Zepeda), idolul ei, își găsește puterea să urmeze acel vis, fără să-și imagineze că ea, cu vocea ei, ar fi cea care i-ar reda iluzia și viața. Angel îi va da aripi, iar Emilia îi va da putere, dar pentru a-și consolida dragostea, cuplul va trebui să se confrunte cu mai mulți adversari. Dulce și David au mai avut ocazia să joace împreună în 2013, în telenovela “Viață de împrumut”/ “Mentir para vivir”, care a fost difuzată și pe micile noastre ecrane. 

Din distribuția acestei producții mai fac parte José Elías Moreno, Alexis Ayala, Ariana Saavedra, Brandon Peniche și Eugenia Cauduro.

“Perdona nuestros pecados”

Telenovela este produsă de Lucero Suárez pentru Televisa și are la bază serialul chilian cu același nume din 2017, creat de Pablo Illanes. “Perdona nuestros pecados” îi are în rolurile principale pe Emmanuel Palomares și Oka Giner și va avea premiera la postul mexican Las Estrellas pe 23 ianuarie 2023.

Elsa Quiroga (Oka Giner) este fiica lui Armando Quiroga (Jorge Salinas), cel mai bogat om din orașul San Juan. Ea se îndrăgostește de Andrés Martínez (Emmanuel Palomares), fiul Silviei (Marisol del Olmo), servitoarea familiei Montero. Elsa și Andrés decid să aibă o relație secretă, iar când Armando o descoperă, el se opune relației, deoarece pentru el, Andrés nu este demn de dragostea fiicei sale. 

Erika Buenfil, Sabine Moussier, César Évora și Osvaldo de León joacă și ei în această telenovelă clasică.

“El amor invencible”

Angelique Boyer (“Imperiul minciunilor”, “De trei ori Ana” și “Teresa”) va fi protagonista telenovelei “El amor invencible”, regizată de Juan Osorio (“Un celibatar învins”, “Fructul oprit”) pentru Televisa. “Telenovela este adaptarea unei povești de succes de origine portugheză (n.r. – “Mar salgado”) și va avea o temă cotroversată”, a declarat Osorio ziariștilor mexicani.

Partenerul lui Angelique Boyer va fi Danilo Carrera (“Totul pentru iubire”, “Raze de lună”), iar din distribuția serialului, care va avea premiera în Mexic pe 6 februarie, vor mai face parte, printre alții, Marlene Favela, Guillermo García, Leticia Calderón și Juan Soler. 

În “El amor invencible”, Angelique îi va da viață Leonei, o tânără care se îndrăgostește de Gael (Daniel Elbittar) și rămâne însărcinată. La maternitatea în care se duce să nască izbucnește un incediu, iar în timpul lui îi sunt luați copiii. Ea reușește să se salveze și face tot posibilul să-și recupereze copiii. Pe parcursul căutărilor îl întâlnește pe Adrián (Danilo Carrera), care îi va fi de mare ajutor.

“Eternamente amándonos”

Telenovela va avea premiera la postul mexican Las Estrellas în februarie 2023. Serialul este produs de Silvia Cano și este o adaptare a producției turcești de succes “Mireasa din Istanbul”. În rolurile principale apar Marcus Ornellas și Alejandra Robles Gil, iar din distribuție mai fac parte Diana Bracho, Juan Martín Jáuregui, Omar Fierro, Rossana Nájera și Ana Bertha Espín. 

Paula Bernal (Alejandra Robles Gil), o tânăra pasionată de muzică, și Rogelio Iturbide (Marcus Ornellas), un afacerist, se îndrăgostesc nebunește și decid să se căsătorească fără a anunța familia lui Rogelio. Când Paula sosește în casa proaspătului ei soț valorile și ideile ei se ciocnesc de cele ale Martinei (Diana Bracho), mama lui Rogelio. Martina, supranumită Monarha din Morelia, și-a sacrificat fericirea pentru a urma obiceiurile societății în care trăiește și, simțindu-se amenințată, îi declară razboi Paulei.

“El Conde: Amor y honor”

La începutul lui 2023, cunoscutul actor Fernando Colunga va apărea la Telemundo, în serialul “El Conde: Amor y honor”, o adaptare a romanului lui Alexandre Dumas, “Contele de Monte Cristo”. Actorul a filmat această producție în 2022 alături de actrițe Ana Brenda Contreras, Marjorie de Sousa, Chantal Andere și Helena Rojo. 

Serialul spune povestea lui Alejandro Galán (Colunga), care este victima unei conspirații. El este acuzat de uciderea unui candidat politic și condamnat la închisoare. După evadarea sa, va recupera o comoară secretă lăsată de un nobil spaniol care i-a devenit mentor după gratii. În calitate de conte el intră în lumea politicii pentru a se răzbuna pe dușmanii săi.

Fernando poate fi văzut în prezent la Netflix în Secretul familiei Greco” (“El Secreto de la Familia Greco”).

“La mujer de mi vida”

„La mujer de mi vida” va avea premiera pe 10 ianuarie la Telemundo. Este o poveste originală scrisă de Mario Schajris, iar din distribuție fac parte nume cunoscute precum Angélica Celaya, Iván Sánchez, Mauricio Islas, Catherine Siachoque, Litzy, Patricia Reyes Spíndola și Juan Pablo Llano.

Serialul spune povestea lui Ricardo Oribe (Iván Sánchez), un bărbat neatractiv din punct de vedere fizic, dar un om de afaceri de succes, care este dedicat familiei sale și îndrăgostit de frumoasa sa soție, Daniela (Angélica Celaya), o tânără actriță aspirantă. Viața lui Ricardo ia o întorsătură când cel mai bun prieten al său, Emilio (Mauricio Islas), îl trădează și încearcă să-l omoare pentru a-i prelua compania și familia pe care nu a avut-o niciodată. În ciuda faptului că familia și prietenii lui îl consideră mort, Ricardo este încă în viață, dar suferă de amnezie.

După 15 ani, el trece prin mai multe schimbări fizice și își recapătă memoria. Dorind să recupereze tot ce îi aparține, își asumă o nouă identitate ca Pablo Silva. El se întoarce pentru a se întâlni cu soția, copiii și prietenii fără a fi recunoscut. Cu toate acestea, trebuie să fie atent pentru ca Emilio să nu afle cine este cu adevărat.

“Juego de mentiras”

„Juego de mentiras” are la bază o poveste originală scrisă de Sebastián Arrau și are premiera în 2023 la Telemundo. Serialul are accente thriller și prezintă dispariția Adrianei Molina (María Elisa Camargo). Soțul ei, César Ferrer (Arap Bethke), este principalul suspect, dar nu totul este ceea ce pare în acest caz.

Altair Jarabo, Arap Bethke and María Elisa Camargo, protagonists of ‘Game of Lies’.Telemundo

Hotărât să împiedice ca fiica lui în vârstă de opt ani să-i fie luată, Cesar investighează singur dispariția Adrianei. În timp ce caută indicii despre posibilele motive ale dispariției soției sale, César descoperă că Adriana a dus o viață dublă și poate să nu fie persoana pe care toată lumea a cunoscut-o. Din distribuție mai fac parte Altair Jarabo, Adriana Molina, Eduardo Yáñez, Cynthia Klitbo, Aylín Mújica, Horacio Pancheri și Alicia Machado.

“El Señor de los Cielos 8”

Cel de-al optulea sezon al narco-novelei de succes “El Señor de los Cielos” va avea premiera la postul Telemundo pe 17 ianuarie, marcând revenirea mult așteptată a lui Rafael Amaya, care reia personajul Aurelio Casillas. “A nu-l avea pe Amaya a fost o dramă. Face o treabă minunată, suntem foarte fericiți și mulțumiți”, a declarat scriitorul serialului, Luis Zelkowicz. 

„A fost dorinta mea să reiau povestea pentru că deja credeam că a fost îngropată din diferite motive și condiția mea a fost să o fac dacă Rafael Amaya este acolo”, a mai spus el, citat de peopleenespanol.com. În sezonul 8, deși toată lumea crede că Aurelio Casillas a murit, dușmanii săi de la DEA știu adevărul cel mai bine. Stăpânul Cerurilor este în viață și bine, gata să-și asume din nou puterea.

Casillas se va lega puternic de aliații din sezoanele precedente, în timp ce trece prin noi povești de amor, riscându-și viața doar pentru răzbunare. Din distribuția serialului mai fac parte, Robinson Díaz, Carmen Aub, Lisa Owen, Marisela González, África Zavala și Salvador Pineda.

Urmărește-ne pe Google News
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton