Ce tratament urmează Céline Dion
Într-un interviu recent acordat revistei Vogue din Franța, artista a dezvăluit faptul că se consultă cu un psiholog de cinci ori pe săptămână. În plus, ea colaborează cu o întreagă echipă medicală care o ajută să-și recupereze mobilitatea.
Deși nu există un remediu, specialiștii au experimentat cu artista mai multe tratamente auxiliare care pot ajuta la menținerea bolii sub control. Printre aceste tratamente testate se numără medicația specializată, activitatea fizică și exercițiile de întindere.

VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 9
„Lucrez cu degetele de la picioare, genunchii, coatele, degetele, cântatul meu, dar și vocea mea. Am ales să lucrez cu întregul meu trup și suflet, din creștet și până în tălpi, cu o echipă medicală. Vreau să fiu cea mai bună, pe cât posibil. Țelul meu este să pot călători să văd Turnul Eiffel din nou”, a dezăluit artista, în interviul pentru Vogue.
Celine Dion a pozat provocator pentru coperta revistei Vogue, purtând o cămasă suprdimensionată deschis, care i-a lăsat bustul la vedere, o pereche de pantaloni foarte scurți și dresuri negri. Deși a trecut prin multe obstacole și a avut fluctuații în greutate, Celine nu și-a pierdut farmecul și optimismul debordant.
De ce boală suferă artista
Céline Dion suferă de sindromul omului înțepenit/rigid sau boala Moersch-Woltman. Este o tulburare neurologică rară, caracterizată prin rigiditatea progresivă. Specialiștii nu au putut stabili exact o cauză specifică a acestei afecțiuni, din cauza numărului mic de cazuri care a fost înregistrat în întreaga lume.
Primele cazuri ale acestui sindrom au fost documentate în 1956. Sindromul persoanei rigide a fost descris în literatura medicală sub numeroase denumiri.
El a fost denumit iniţial ca sindrom al bărbatului rigid, însă numele acestei boli a fost modificat, pentru că maladia poate să afecteze persoane de toate vârstele şi de ambele sexe. Medicii au descoperit, de fapt, că majoritatea persoanelor atinse de sindromului omului rigid sunt femei.
Sursă foto: Hepta – Profimedia
Citește și: