Homepage  / Vedete străine

Ce nu știați despre protagoniștii din serialul „Dacă iubești” de la Happy Channel, Kerem Bürsin și Hafsanur Sancaktutan

Ce nu știați despre protagoniștii din serialul „Dacă iubești” de la Happy Channel, Kerem Bürsin și Hafsanur Sancaktutan
13
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

de Anda Dincă,

Postul Happy Channel ni i-a adus în case din 22 iunie pe carismaticii actori turci Kerem Bürsin și Hafsanur Sancaktutan, cei doi protagoniști ai dramei romantice „Dacă iubești” („Ya Çok Seversen”). Producția a fost difuzată în țara de origine în 2023 de postul Kanal D și spune povestea de iubire dintre Ateş (Kerem Bürsin), un moștenitor bogat și rebel, și Leyla (Hafsanur Sancaktutan), o tânără orfană care face parte dintr-o bandă de escroci și care ajunge să lucreze în casa lui Ateş. Deși provin din lumi total diferite și sunt plini de secrete, cei doi ajung să se îndrăgostească și să își vindece traumele din trecut.

Kerem a povestit despre dinamica interioară a personajului său din acest serial în cadrul unui interviu acordat pentru „L’Officiel Türkiye”: „Ateş este un personaj care se protejează prin distanțare emoțională. Faptul că l-am văzut descoperind adevăratul sens al familiei a fost partea cea mai satisfăcătoare a acestei călătorii”.

Actrița Hafsanur Sancaktutan a vorbit și ea la rândul ei depre cea căreia îi dă viață în “„Dacă iubești”: „Leyla își folosește minciunile ca pe un scut pentru a supraviețui și a-și găsi adevărata familie, dar, în adâncul sufletului, tot ce își dorește este un loc în care să poată fi reală și iubită pentru ceea ce este”. Actrița a explicat că personalitatea ei puternică a ajutat-o să dea viață acestui personaj curajos: „Nu am nevoie de un sentiment de aprobare pentru a putea face ceva. Am chiar o încăpățânare în plus de a face exact ceea ce mi se spune că nu pot face”, a zis ea citată de „Vogue Türkiye”.

Pentru interpretarea acestui rol Hafsanur a fost recompensată cu premiul pentru „Cea mai bună actriță într-o comedie romantică” la Premiile Altın Kelebek („Golden Butterfly Awards”).

Cine este iubita lui Kerem Bürsin

La cei 39 de ani ai săi Kerem se poate lăuda cu o cariera impresionată. A avut roluri în piese de teatru și seriale cunoscute precum „Dragostea plutește în aer” și „Inima orașului”. Totodată el a fost implicat în producția de filme, realizând constant campanii publicitare pentru branduri de lux. Kerem poate fi văzut în prezent la Netflix în serialul de comedie lansat în 2025, „Platonic” („Platonik: Mavi Dolunay Otel”).

actorIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  1 / 13

Kerem a avut o copilărie marcată de mutări constante din cauza jobului tatălui său. A locuit în 7 țări diferite, inclusiv Scoția, Indonezia, Emiratele Arabe Unite și Malaezia. La vârsta de 12 ani, familia sa s-a stabilit în Texas, SUA, iar în liceu a descoperit pasiunea pentru actorie. A absolvit renumitul Emerson College din Boston, unde a studiat Comunicare și Marketing, dar și-a petrecut ultimul semestru la Los Angeles pentru a se concentra exclusiv pe actorie. Înainte de a avea succes, el a lucrat inclusiv ca șofer pentru a se întreține.

În adolescență, a fost basistul unei trupe de rock numită Androgen, cu care a susținut concerte la festivaluri din Texas. În timpul liber, Kerem este pasionat de construirea de seturi uriașe de LEGO (de peste 6.000-7.000 de piese), activitate care îl ajută să se relaxeze.

În ceea ce privește viața amoroasă a avut relații intens mediatizate cu colege de breaslă, printre cele mai cunoscute fiind Serenay Sarıkaya și Hande Erçel. În prezent el se iubește cu Selin Yağcıoğlu, un cunoscut creator digital din Turcia. Cei doi au început să se întâlnească în toamna lui 2025, la scurt timp după ce actorul s-a despărțit de Melisa Sabancı Tapan (nepoata uneia dintre cele mai bogate familii din Turcia), din cauza programului mult prea încărcat al amândurora.

Hafsanur s-a împăcat cu iubitul ei și au un proiect comun

Hafsanur Sancaktutan s-a născut în urmă cu 26 de ani la Istanbul și a fost interesată de teatru de la o vârstă fragedă. Debutul în televiziune l-a avut în 2018, odată cu serialul „Gülperi”. Pe micile noastre ecrane a mai fost văzută în producțiile „Dragostea te va face să plângi” („Aşk Ağlatır”) si „Inimi de cenuşă” („Siyah Kalp”), iar la Disney Plus apare în serialul „Dünyayla Benim Aramda” („Între lume și mine”), alături de Demet Özdemir.

actritaIcon photoVEZI  GALERIA FOTOPOZA  7 / 13

În prezent ea se iubește cu actorul Kubilay Aka („Iubirea: Curs pentru începători”, „Legea familiei”). La începutul lui 2026, cuplul a trecut printr-o criză majoră. În luna februarie, cei doi au șters toate fotografiile comune de pe rețelele de socializare și și-au dat reciproc „unfollow” pe Instagram, confirmând o separare care a durat câteva luni.

Nu de mult însă cei doi s-au împăcat și au început să se urmărească din nou pe rețelele de socializare, fiind surprinși de paparazzi petrecând timp împreună în Zekeriyaköy, o zona din Istanbul. Dincolo de viața privată, împăcarea lor coincide și cu o colaborare profesională majoră. Cei doi au fost distribuiți împreună în rolurile principale (Cemre și Aras) în serial „Mercan Köşk”. Filmările acestuia au debutat la începutul lui iunie în decorul istoric și pitoresc din Tarsus, Mersin, producția urmând să aibă premiera în septembrie la postul Atv.

Sursă foto: Instagram

Citește și:

Urmărește-ne pe Google News
Cel mai nou VIDEO
Actorii turci ai momentului
ALTE ARTICOLE INTERESANTE

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii TVMANIA

Abonează-te
buton