Emoție pură și o lecție de viață în cea de-a doua ediție a sezonului 16 „Românii au talent”. Danny Budiski a reușit să ridice sala în picioare și a primit butonul auriu, într-un moment care a impresionat juriul până la lacrimi.
de Andra Stana,
Emoție pură și o lecție de viață în cea de-a doua ediție a sezonului 16 „Românii au talent”. Danny Budiski a reușit să ridice sala în picioare și a primit butonul auriu, într-un moment care a impresionat juriul până la lacrimi.
Seara trecută, scena #devis a fost martora unui moment memorabil. Vocea impresionantă a lui Danny Budiski a cucerit instantaneu publicul și juriul, reconfirmând faptul că spectacolul de la PRO TV descoperă talente autentice, indiferent de vârstă.
În vârstă de 63 de ani, Danny Budiski a urcat pe scenă hotărât să-și facă vocea auzită, după o viață dedicată pasiunii pentru muzică. Fascinat de această artă încă din adolescență și inspirat de marile legende ale scenei internaționale, concurentul a investit constant în formarea sa artistică de-a lungul anilor.
Alegerea sa muzicală, piesa „The Impossible Dream”, s-a dovedit a fi perfectă. Interpretarea magistrală a ridicat sala în picioare și i-a lăsat fără cuvinte pe jurați.
Reacțiile de la masa juriului nu au întârziat să apară. Andra a fost profund marcată de timbrul vocal al concurentului.
„Un moment ca acesta ne năucește. Eu nu am mai auzit un timbru atât de special de foarte mult timp. Instant mi s-a făcut piele de găină și instant m-am gândit la Aurelian Andreescu”, i-a mărturisit artista.
La rândul său, Mihai Bobonete a remarcat coincidența frumoasă dintre tema sezonului și piesa aleasă: „Sezonul nostru știi că se numește #devis, iar melodia ta este The Impossible Dream. Nimic nu e întâmplător!”.
Dincolo de talent, Danny Budiski a dezvăluit o poveste de viață emoționantă. Văzând reacția entuziastă a publicului, concurentul a mărturisit cu regret că și-ar fi dorit ca mama sa să fie prezentă. Acesta a îngrijit-o ani de zile, însă femeia s-a stins din viață recent, neapucând să-și vadă fiul strălucind pe scenă.
Vizibil emoționată de mărturisirea lui, Carmen Tănase a luat decizia supremă a serii.
„Eu sunt sigură că mama dumneavoastră este pe undeva pe aici și vede. Și cred că ar fi foarte oportun să mai vadă ceva mama dumneavoastră…”, a spus actrița, înainte de a apăsa butonul auriu (Golden Buzz) și de a-l trimite pe Danny direct în semifinale.
Pe lângă momentul de aur al serii, ediția a adus în fața telespectatorilor și alți concurenți talentați, care au primit 3 sau 4 de DA din partea juriului: Estrada Studio, Michael Munzer, Ansamblul Folcloric Carpatica, Andrei Jitcă, Antonia Bădoiu, Babyslow, Nicholas Grigore Iosep, Apollo, Mihaela Catană, The Rybka Twins, Debos Bailarines și Piano in the Sky.
Show-ul continuă săptămâna viitoare, vineri, de la ora 20:30, la PRO TV și pe VOYO.