Dima Trofim a revenit în atenția telespectatorilor odată cu tranziția de la „Iubire cu parfum de lavandă” la noul capitol, „Destine cu parfum de lavandă”, de la Antena 1. Iar dincolo de camerele de filmat, actorul originar din Republica Moldova privește în urmă cu o emoție copleșitoare, amintindu-și de momentul în care a ajuns în România fără niciun sprijin și de omul care i-a schimbat radical viața.
Vali, avocatul „undercover” care deține controlul în Podișor
În noul context din serialul „Destine cu parfum de lavandă” de la Antena 1, personajul său, Vali, capătă noi valențe. Deși pare un personaj periferic sau ușor de subestimat, Vali este, de fapt, „creierul” care trage sforile într-un sat plin de secrete.
„Cu personajul Vali se întâmplă fel de fel de lucruri, ținând cont că e un personaj undercover. O face pe «prostul», dar să nu uităm că e avocat. Nu poți să ajungi avocat dacă ești prost (râde).
E destul de deștept acest personaj, el tace și face. E cam singurul personaj dintre toate personajele care cunoaște tot. El e ochii și urechile satului, lui îi place să asculte, să dețină informație și să cunoască tot.
Cine deține informația, acela deține lumea, încă de pe vremea lui Napoleon se știa vorba asta, se aplică și aici, doar că aici nu deține lumea, ci satul, Podișor.”
Lupta interioară a unui „personaj negativ”
Totodată, Dima recunoaște că trecerea către un personaj antagonist nu a fost lipsită de provocări psihologice. Uneori, intensitatea secvențelor de pe platou îl urmărea până acasă, făcându-l să își pună întrebări despre propria natură.
„Mi-a fost destul de greu să mă acomodez cu personajul negativ, am mai zis-o, dar am avut și momente în care făceam rău pe platourile de filmare și, după, plecam de la filmări și mă gândeam dacă oare chiar așa sunt în realitate, dacă sunt eu rău. Bine, aici trebuie să mă aplaud eu pe mine și să zic că mi-a ieșit secvența bine. Totuși, în adâncul sufletului pot să zic că Vali e un om bun”, ne-a povestit actorul care a slăbit 13 kilograme înainte să joace în „Iubire cu parfum de lavandă”.
Între Dima și Vali există însă și puncte comune, mai ales în ceea ce privește temperamentul vulcanic, dar și nevoia de liniște:
„Vali de la Dima a luat câteva lucruri importante și cheie pe care acesta le deține: liniștea, dar și explozia. Eu sunt o persoană explozivă, mă enervez repede, dar repede îmi și trece. În viața de zi cu zi sunt liniștit, o persoană tăcută și îmi știu locul, nu sunt băgăcios. Exact așa e și Vali.”
Schimbarea de titlu și direcție a proiectului semnat de Ruxandra Ion pentru Antena 1 a fost primită cu entuziasm de întreaga echipă. Dima este convins că această evoluție va ține publicul cu sufletul la gură, mai ales datorită noilor personaje și a scenariului complex.
„Cu siguranță că această tranziție este una benefică, un suflu nou pentru acest serial, un suflu nou pentru toți telespectatorii, pentru toți actorii.
Cu siguranță, când am făcut această tranziție, cel puțin eu personal, Dima Trofim, dar și personajul meu, Vali, în momentul în care nu cunoșteam scenariul, ne-am bucurat şi am aşteptat să vedem ce «ni» se întâmplă mai departe”.
„Ruxandra Ion mi-a dat cămin, mâncare, tot!”
Pentru mulți, Dima, originar din Republica Moldova, este „băiatul de aur” care a pornit din LaLa Band. Însă puțini știu că, la sosirea sa în România, artistul s-a confruntat cu lipsuri materiale severe.
Recunoștința sa față de „mama telenovelelor” este nemărginită, ea fiind cea care i-a oferit nu doar o șansă, ci și resursele de bază pentru supraviețuire.
„Atunci când am venit, m-au învățat regizorii și doamna Ruxandra Ion, care mi-a dat o mână puternică de ajutor, eu neavând aici unde să locuiesc, nici ce să mănânc, neavând absolut nimic, ea mi-a dat cămin, mâncare, tot, și am învățat că, prin multă muncă, poți să ajungi acolo unde îți dorești.
Iar ca să menții tot ce îți dorești, tot prin muncă se face”, mărturisește Dima Trofim.
Această etică a muncii este moștenită din familie, actorul fiind mândru de rădăcinile sale: „Eu am o familie foarte muncitoare, ca să zic așa. Niciodată ai mei nu s-au dat în lături de la muncă, așa și eu, iubesc să muncesc din tot sufletul și le mulțumesc tuturor celor care mi-au dat oportunitatea să arăt ce pot, să muncesc.”
Viața lor s-a schimbat radical în 2021, când a venit pe lume fetița lor, Ania. Micuța a devenit centrul universului pentru Dima, artistul declarând adesea că rolul de tată l-a împlinit total. Ania este o fetiță veselă, care îi calcă deja pe urme tatălui său prin carismă și energie.
Știai că?
Atunci când a ajuns în România, Dima Trofim nu avea unde să locuiască și nici ce să mănânce, fiind ajutat de Ruxandra Ion cu adăpost și hrană pentru a-și putea începe cariera.