Warner Bros. a aruncat în aer audiența de la CinemaCon din Las Vegas anunțând noi nume adăugate la distribuția filmului „The Lord of the Rings: The Hunt for Gollum”. Cea mai mare surpriză este cooptarea lui Jamie Dornan în rolul lui Strider – porecla emblematicului Aragorn – personaj care a fost interpretat anterior de Viggo Mortensen. Alături de el, Leo Woodall se alătură francizei în rolul lui Halvard.
O poveste extrasă din notele de subsol ale lui J.R.R. Tolkien
Noua peliculă marchează o întoarcere spectaculoasă la franciza bazată pe lucrările luiJ.R.R. Tolkien. Producția urmărește periplul plin de pericole al lui Aragorn cu scopul de a-l captura pe Gollum, înainte ca acesta să-i poată spune lui Sauron unde se află Inelului Puterii.
Povestea, dezvoltată în mare parte din notele de subsol ale lui Tolkien, are loc din punct de vedere cronologic între evenimentele din „The Hobbit” și începutul „The Fellowship of the Ring”. Pentru fanii care s-au întrebat mereu ce s-a întâmplat în acea perioadă de incertitudine, filmul promite să ofere răspunsuri clare sub bagheta regizorală a lui Andy Serkis, explorând noi colțuri din Middle-earth.
Indiscreția lui Ian McKellen: Vrăjitorul a rupt tăcerea încă de anul trecut
Deși anunțul oficial a venit acum, fanii cei mai atenți nu au fost complet luați prin surprindere. Încă din luna august a anului trecut, în cadrul evenimentului „For The Love Of Fantasy” din Londra, Ian McKellen a lăsat să îi scape câteva detalii prețioase. Flancat pe scenă de vechii săi camarazi din Frăție, inclusiv Elijah Wood și Sean Astin, celebrul actor a dezvăluit că filmările pentru un nou proiect regizat de „Gollum” (Andy Serkis) sunt programate să înceapă în luna mai.
„O să vă spun două secrete despre distribuție: Există un personaj în film numit Frodo și există un personaj în film numit Gandalf”, a declarat atunci McKellen, adăugând cu subînțeles că „buzele sale sunt pecetluite” în rest. Deși la acel moment nu confirmase explicit că el și Elijah Wood își vor relua rolurile, entuziasmul său era evident: „Sper că eu îl voi interpreta pe Gandalf”, mărturisea el, subliniind că pasiunea pentru universul lui Tolkien nu dă semne de diminuare.
Când va fi lansat „The Hunt for Gollum” în cinematografe
Vestea de la CinemaCon confirmă acum oficial că Elijah Wood și Ian McKellen se întorc acasă în Middle-earth, reluându-și rolurile legendarilor Gandalf și Frodo. Din distribuție va face parte și Lee Pace, care revine în rolul regelui elfilor, Thranduil. Publicația Deadline a raportat anterior că și Kate Winslet s-a alăturat acestui univers în rolul lui Marigol, transformând distribuția într-una dintre cele mai spectaculoase din istoria recentă.
Proiectul beneficiază de implicarea echipei de aur a seriei originale. Philippa Boyens, Fran Walsh, Phoebe Gittins și Arty Papageorgiou au semnat scenariul, în timp ce Peter Jackson, regizorul primelor două trilogii, va servi ca producător.
Miza financiară este uriașă, având în vedere că precedentele filme au generat încasări de aproape 6 miliarde de dolari la nivel global. Lansarea filmului este programată oficial pentru data de 17 decembrie 2027.