În luna aprilie, Warner TV transformă sărbătorile într-un maraton de emoții și povești memorabile prin colecția specială „Paște în familie cu mega-filme”. Programul festiv, programat între 10 și 13 aprilie, este deschis de interpretarea rară a lui Eddie Murphy în drama „Domnul Church”, continuă cu legendarul „Închisoarea îngerilor” și atinge cote maxime de emoție cu musicalul premiat „S-a născut o stea”, oferind o selecție diversificată de comedii și drame puternice.
Newsletter zilnic TVMania!
Tot ce merită să știi despre TV, vedete și streaming direct în inboxul tău.
Filmul urmărește relația dintre un bucătar discret și familia pe care ajunge să o susțină de-a lungul mai multor ani, într-un parcurs marcat de pierderi și afecțiune. Interpretat de Eddie Murphy într-un rol diferit de cele care l-au consacrat, pelicula este o poveste caldă despre legături neașteptate și sprijin necondiționat. Din distribuție fac parte actoriiEddie Murphy, Britt Robertson și Natascha McElhone. Filmul este programat pentru data de 10 APRILIE, de la ora 20:30.
Închisoarea îngerilor
Considerat unul dintre cele mai apreciate filme din toate timpurile, povestea lui Andy Dufresne și a prieteniei sale cu Red devine o reflecție profundă despre speranță, răbdare și libertate interioară în condiții limită. Rolurile principale sunt magistral interpretate de Tim Robbins, Morgan Freeman și Bob Gunton. Producția va fi difuzată în data de 10 APRILIE, începând cu ora 22:30.
Noi suntem familia Miller
Aceasta este o comedie savuroasă despre o familie improvizată care pornește într-o călătorie haotică spre Mexic. Cu situații absurde și replici memorabile, filmul transformă o misiune riscantă într-o serie de momente neașteptat de familiale. Din distribuție fac parte Jennifer Aniston, Jason Sudeikis, Emma Roberts și Will Poulter. Filmul rulează pe 11 APRILIE, de la ora 20:00.
O poveste intensă și emoționantă despre ascensiunea unei artiste, dar și fragilitatea unei relații de dragoste pusă la încercare de succes și dependență. Debutul regizoral al lui Bradley Cooper a devenit un fenomen global datorită coloanei sonore și chimiei dintre protagoniștii Lady Gaga, Bradley Cooper și Sam Elliott. Premiera la Warner TV are loc pe 11 APRILIE, la ora 22:00.
Tammy
În această comedie, o femeie aflată într-un moment de criză pornește într-o escapadă imprevizibilă alături de bunica ei, într-o călătorie plină de decizii impulsive și libertate redescoperită. Protagonistele sunt interpretate de Melissa McCarthy, Susan Sarandon și Kathy Bates. Difuzarea este programată pentru 12 APRILIE, ora 15:55.
Jocul de-a detectivii
Pelicula aduce ritm și adrenalină într-o seară de jocuri care scapă complet de sub control. Ce începe ca o competiție între prieteni se transformă rapid într-o aventură plină de răsturnări de situație, urmăriri și umor. Distribuția îi reunește pe Jason Bateman, Rachel McAdams și Kyle Chandler. Producția este programată pe 12 APRILIE, de la ora 20:00.
O lume perfectă
Regizat de Clint Eastwood, filmul urmărește relația neașteptată dintre un evadat și un copil pe care îl ia ostatic. Fuga se transformă într-o poveste sensibilă despre inocență, libertate și nevoia de a aparține. În rolurile principale îi regăsim pe Kevin Costner, Clint Eastwood și Laura Dern. Filmul va fi difuzat pe 12 APRILIE, de la ora 22:00.
Poștașul
Acesta este un thriller post-apocaliptic situat în 2013, într-o lume în care domnește anarhia. Un rătăcitor singuratic găsește o uniformă de poștaș și începe să distribuie scrisori care reaprind totodată spiritul revoluției. Din distribuție fac parte Kevin Costner, Will Patton și Larenz Tate. Maratonul se încheie cu acest film pe 13 APRILIE, de la ora 20:30.